Viața Sfântului Ierarh Gherman, Patriarhul Constantinopolului

Vieţile Sfinţilor

Viața Sfântului Ierarh Gherman, Patriarhul Constantinopolului

Fericitul Gherman, fiind în rânduiala clericilor, viețuia ca un înger al lui Dumnezeu, depărtându-se de toată poftirea pământească și de toate deșertăciunile lumești.

Patria Sfântului Gherman a fost Constantinopolul. Tatăl lui era unul dintre cei dintâi senatori, cu slava și cu cinstea mai aleasă decât alții, cinstit cu dregătoria de patrician, și având numele Iustinian. Pe acesta l-a ucis din zavistie Constantin Pogonatul, când a luat împărăția grecească. Și ucigând pe acel ales senator, a poruncit să scopească pe fiul său, fericitul Gherman, încă fiind prunc, și l-a dat la bisericeasca rânduială a clericilor. Împăratul a făcut aceasta pentru ca Gherman, venind în vârstă, să nu poată fi în rânduiala mirenească de senator și să nu poată face vreo răzbunare asupra casei lui Pogonat, pentru uciderea tatălui său. Deci, fericitul Gherman, fiind în rânduiala clericilor, viețuia ca un înger al lui Dumnezeu, depărtându-se de toată poftirea pământească și de toate deșertăciunile lumești. El își avea mintea ridicată spre Dumnezeu și totdeauna purta lauda Domnului în gură, îndeletnicindu-se ziua și noaptea cu citirea cărților dumnezeiești, de unde a cercat adâncul înțelepciunii și a scos apele cele de viață ale învățăturii celei insuflate de Dumnezeu, din care adăpa Biserica lui Hristos, fiind rânduit păstor și învățător.

Și ajungând la vârsta cea desăvârșită și la anii cei de bărbat, strălucea prin chipul vieții sale celei îmbunătățite și cu cuvântul învățăturii, ca un luminător luminos. Deci, a fost pus mai întâi episcop al cetății Cizicului, și s-a împotrivit eresului monoteliților, împreună cu preasfințitul Chir, patriarhul Constantinopolului, cu care a pătimit izgonire de la răucredinciosul împărat Filipic. După aceea, prigonitorul acela pierind cu sunet și preasfințitul Chir murind în surghiun, iar mincinosul patriarh Ioan ereticul fiind dat jos, a luat scaunul patriarhiei Constantinopolului Sfântul Gherman, pe vremea împărăției lui Artemie, care s-a numit Anastasie al doilea.

El a fost ridicat cu multă bucurie de cei dreptcredincioși, ca un om vrednic și plin de darul lui Dumnezeu, care se cunoștea într-însul din mai înainte vederea lui, căci pe cele ce urmau să fie, mai înainte le vedea și le spunea poporului. Căci pe când îl duceau la început în soborniceasca biserică a sfintei Sofia și poporul alerga la biserică, dorind să vadă- pe patriarhul nou ales, o femeie oarecare, Ana, fiind însărcinată, s-a apropiat de patriarh și a strigat către el, zicând: „Binecuvintează, părinte, pe cel zămislit în pântecele meu!" Iar patriarhul, căutând spre dânsa și mai înainte văzând cu ochii cei dinăuntru ceea ce va să fie, i-a zis: „Să-l binecuvinteze Domnul pe acela cu rugăciunile Sfântului întâiului Mucenic". Prin aceste cuvinte a proorocit că are să se nască un prunc de parte bărbătească și de un nume cu Sfântul întâiul Mucenic Ștefan. El a încredințat cu minune această proorocie, deoarece, pe când grăia cuvintele acestea, a văzut femeia, precum singură mai pe urmă a spus la toți cu jurământ, o văpaie de foc ieșind din gura lui împreună cu cuvântul, și din aceasta s-a încredințat că este adevărată proorocia sfântului. Iar după ce s-au împlinit zilele, Ana a născut un prunc de parte bărbătească și i-a dat lui numele Ștefan, după proorocia preasfințitului patriarh Gherman. Apoi acest Ștefan, ajungând în vârstă, a pustnicit cu cuvioșie în muntele lui Axentie și s-a făcut mărturisitor și mucenic al lui Hristos, pătimind pentru sfintele icoane de la răucredinciosul Copronim.

Și despre acest Copronim a proorocit Sfântul Gherman, că are să fie un cumplit prigonitor și muncitor al dreptcredincioșilor. Pentru că luând împărăția grecească Leon Isaurul, a născut pe acest fiu Constantin. Iar când s-a botezat pruncul acesta de mâinile sfințitului patriarh Gherman, a spurcat sfânta scăldătoare cu fireștile sale prisosințe; și a grăit despre dânsul Sfântul Gherman: „După ce va crește, pruncul acesta are să fie o mare răutate creștinilor și la toată Biserica, pentru că va spurca Sfânta Biserică cu învățături eretice și va vărsa mult sânge al robilor celor binecredincioși ai lui Hristos". Și s-a numit Constantin acela mai pe urmă Copronim, adică "băligosul"; și s-a împlinit despre dânsul proorocia Sfântului Gherman, pentru că Copronim a muncit pe mulți, pentru închinarea cinstitelor icoane, precum și pe Sfântul Ștefan cel numit mai sus.

Iar eresul luptătorilor de icoane a început pe vremea împărăției lui Leon Isaurul, tatăl lui Copronim, și se întărea foarte mult, împuternicindu-se și lățindu-se chiar de împăratul care se afundase în rătăcirea aceea. El a dat porunca sa cea păgânească în toate părțile, ca sfintele icoane să se lepede de pretutindeni din Biserica Domnului, să se calce cu picioarele și să se ardă cu foc, pentru că le numea pe ele idoli, iar pe cei ce se închină lor, închinători de idoli.

Deci preasfințitul patriarh Gherman i se împotrivea lui tare trimițând uneori la dânsul bărbați din duhovniceasca rânduială, cu bună înțelegere și cinstiți; iar alteori, mergând singur și vorbind cu dânsul, îl învăța și îl sfătuia ca să înceteze cu acea rea pornire; dar nimic nu sporea.

Odată a zis către dânsul: „Am auzit proorocia oarecărui bărbat sfânt, cum că are să fie oarecând lepădarea sfintelor icoane de cei răucredincioși, însă aceasta să nu fie într-a ta împărăție". Atunci împăratul a întrebat cu dinadinsul, în ce timp și în care împărăție avea să fie aceea. Gherman i-a răspuns: „Are să fie un împărat cu numele Conon; acela se va ridica împotriva sfintelor icoane". Leon Isaurul a zis: „Eu sunt cu adevărat Conon, pentru că acest nume mi s-a dat la botez, iar Leon m-am numit mai pe urmă; deci bine are să se întâmple acea proorocie în vremea împărăției mele".

Sfântul Gherman a zis: „Nu, stăpâne, să nu fie una ca aceasta. O răutate ca aceasta să nu se săvârșească în zilele stăpânirii tale; pentru că cel ce va voi să facă răutatea aceea este antihrist și vrăjmaș al întrupării lui Dumnezeu. Adu-ți aminte, o, împărate, de jurământul cu care te-ai jurat înainte de a lua împărăția, ca să păzești sfânta credință fără de prihană, nimic scoțând din rânduielile Sfinților Apostoli și ale părinților celor de Dumnezeu insuflați, nici așezând ceva nou, potrivnic".

Iar împăratul, auzind niște cuvinte ca acestea ale patriarhului, pe de o parte se rușina, iar pe de alta se mânia, și căuta asupra lui pricini cum să-l izgonească din scaun; nu ca pe un mărturisitor al adevărului, ci ca pe un oarecare clevetitor și tulburător. Deci a găsit ajutător la scopul său cel rău pe Anastasie, ucenicul lui Gherman, cu rânduiala preot; iar cu obiceiul, al doilea Iuda. Aceluia i-a făgăduit împăratul patriarhia Constantinopolului, după izgonirea lui Gherma­n; iar el a făgăduit împăratului, ca să-l ajute la lepădarea și sfărâmarea sfintelor icoane.

Deci Anastasie vrăjmășea asupra Sfântului Gherman, sârguindu-se ca mai înainte de izgonirea aceluia, să-i ia scaunul lui. Iar Sfântul Gherman îi vedea cu duhul dorința lui cea rea și mai înainte știa despre cele ce au să-i fie după aceea lui Anastasie, pe care chiar mai înainte i le-a spus lui așa. Odată intrând Sfântul Gherman în palatele împărătești, iar Anastasie mergând după dânsul cu mândrie, a călcat dinapoi pe marginea hainei lui. Deci, întorcându-se sfântul, i-a spus lui Anastasie: „Nu te grăbi, că va veni ceasul, când vei fi dus de popor cu grăbnicie la Dipin". Însă Anastasie și ceilalți ce erau cu dânsul, auzind acelea, n-au înțeles cele grăite de Sfântul Gherman; dar mai pe urmă, aducându-și aminte, au cunoscut când s-au împlinit cele grăite. Iar Dipin era un loc la Constantinopol în care se obișnuia a se face priveliște; și se va spune mai pe urmă cum s-a împlinit acea proorocie a sfântului.

Deci, Sfântul Gherman, ca un bun ostaș al lui Iisus Hristos, luptându-se cu bărbăție și fără de temere împotriva ereticilor cu sabia cuvântului lui Dumnezeu, a trimis pe unul din cei mai cinstiți slujitori bisericești la împărat, zicându-i: „O, împărate, nu se cădea ție să te ridici fără de rânduială împotriva lui Dumnezeu, Ziditorul tău, Cel ce ți-a dat ție viața și împărăția și, precum se spune, să miști pe cele nemișcate. Nici nu îți era ție cu cuviință să calci hotarele Sfinților Părinți, pe care ei le-au pus în vremurile de demult; căci, precum s-au pierdut toate slujbele diavolești prin chipul cel omenesc al lui Dumnezeu Cuvântul, Care S-a luat din Preacurata și Preasfânta Fecioară, așa și toată închinarea idolească a rămas deșartă. Iar a cinsti asemănarea omenirii lui Hristos cea închipuită cu vopsele pe scândură și chipul aceleia ce L-a născut pe El în chip negrăit, și chipurile sfinților lui Dumnezeu, aceasta s-a dat nouă de la părinți și dascăli. Și s-a dat aceasta de șapte sute douăzeci și cinci de ani, de când Domnul nostru Iisus Hristos a luat trup omenesc și a venit la noi; iar după a Lui înălțare, o femeie tămăduindu-se de curgerea sângelui prin atingerea de marginea hainelor Lui, a făcut asemănarea Aceluia spre semn de mulțumită.

Și mai întâi chiar Domnul nostru Iisus Hristos închipuind pe mahramă fața Sa cea dumnezeiască, a trimis-o lui Avgar, regele Edesei. După aceea, Sfântul Evanghelist Luca a zugrăvit chipul Preacuratei Fecioare, Maica lui Dumnezeu. Pentru toate acestea, dumnezeieștile Sinoade ale Sfinților Părinți, care s-au ținut în deosebite vremi și locuri, nu ne-au poruncit a călca, ci a cinsti sfintele icoane. Deci, să știi cu dinadinsul, o, împărate, că de vei voi să întărești acea dogmă fără de lege și luptătoare împotriva sfintelor icoane, eu cel dintâi nu mă învoiesc la aceasta nicidecum; ci sunt gata să-mi vărs și sângele meu pentru chipul Hristosului meu, Care și-a vărsat Sângele Său, ca să înnoiască chipul cel căzut al sufletului meu. Pentru că este arătat că necinstea cea făcută Chipului lui Hristos, se revarsă spre Cel întâi închipuit al său, adică spre Hristos. Deci, se cade nouă să și murim ca robi credincioși ai lui Hristos, pentru cinstea Domnului nostru". Altădată, Sfântul Gherman a zis către împărat: „Dacă eu sunt Iona, aruncați-mă în mare, căci fără sobor a toată lumea, nu sunt puternic a legiui ceva nou pentru credință".

După aceea, văzând sfântul că nicidecum nu poate să schimbe pe împărat de la acel eres, a pus omoforul său cel patriarhicesc în dumnezeiescul altar, pe Sfânta Masă, lăsându-și dregătoria. Iar împă­ratul, umplându-se de mânie pentru cuvintele lui îndrăznețe, a trimis pe ostașii săi înarmați ca de război, care, bătându-l cu palmele pe sfântul și în tot chipul lovindu-l și împingându-l, cu necinste l-au izgonit din casele patriarhiei. Iar el, ducându-se la liniștea monahi­cească, a petrecut restul zilelor între monahi și a adormit cu pace întru Domnul. El a fost patriarh paisprezece ani și cinci luni.

După izgonirea sfințitului patriarh Gherman, împăratul a ridi­cat în scaunul lui pe Anastasie, ereticul cel pomenit mai înainte, care, împreună cu împăratul, au dat afară din Biserică sfintele icoane și au întărit eresul luptei împotriva sfintelor icoane. Și s-a împlinit, după aceea, proorocia Sfântului Gherman asupra lui, așa: murind rău credinciosul împărat Leon Isaurul, a luat împărăția după el Constantin Copronim, fiul lui, iar pe acesta l-a izgonit de pe scaunul împărătesc Artavasd, ginerele lui Leon. Deci Anastasie Patriarhul a ajutat la aceasta pe Artavasd și l-a încoronat ca împărat cu fiul lui.

Iar după trei ani, Copronim adunând putere ostășească, a luat Constantinopolul, a scos ochii lui Artavasd, ginerelui și fiului lui, și a pierdut nepoții cei de soră ai lui și pe mulți boieri; iar pe patriarhul Anastasie dezbrăcându-l la locul cel mai de sus zis, Dipin, l-a bătut înaintea poporului și a poruncit să-l încalece, cu fața înapoi, pe un asin; și astfel să-l poarte prin cetate cu batjocură.

Atunci s-a împlinit proorocia Sfântului Gherman, cea grăită către Anastasie: „Că de popor vei fi dus la Dipin...". Și voia răucredinciosul împărat Copronim ca să-l surpe pe Anastasie de la patriarhie, dar de vreme ce n-a putut afla pe altul la fel cu el în păgânătate, l-a lăsat tot pe el pe scaun unde, petrecând douăzeci și patru de ani, ca o urâciune a pustiirii la loc sfânt, a căzut într-o boală ce se numește cordaspos; pentru care gura lui cea urâtă de Dumne­zeu, care a grăit multe hule împotriva sfintelor icoane și asupra Sfântului Gherman, învățătorul lui, a fost prefăcută în ieșire, pentru că murdăria lui dinăuntru îi ieșea pe gură; și în această boală și-a lepădat ticălosul său suflet.

Deci el a dobândit un sfârșit atât de amar, iar Sfântul Gherman a aflat viața cea dulce cu sfinții ierarhi, întru împărăția Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh se cuvine cinstea, slava și închinăciunea acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Citește despre: