Țara Egiptului și cetatea Ermopolis a fost patria Sfântului Mucenic Sabin, care a fost bărbat slăvit în partea aceea și boier în cetatea sa. Pe vremea împărăției lui Dioclețian (284-305), pentru prigonirea cea cumplită ce era asupra creștinilor, tulburându-se tot Egiptul și mulți din cei credincioși prinzându-se și muncindu-se, fiind uciși, Sfântul Mucenic Sabin și-a lăsat casa sa, boieria, bogăția și prietenii și ieșind pe ascuns din cetatea Ermopolis, se ascundea într-un sat depărtat cu ceilalți creștini, care fugeau de prigoană și închizându-se într-o casă mică și proastă, se nevoia în post și rugăciuni ziua și noaptea. Iar slujitorii de idoli au căutat mult pe Sabin, boierul din Ermopolis, ca să-l prindă spre muncire, dar negăsindu-l, s-au mâhnit multă vreme.

Iar un sărac oarecare, ce venea la fericitul Sabin și lua hrană și toate cele trebuincioase din mâinile lui, urmând lui Iuda vânzătorul, s-a dus la slujitorii de idoli și a zis: „Ce-mi dați, ca să vă arăt unde este Sabin pe care-l căutați?”. Iar ei i-au dat doi galbeni. Apoi, mergând după dânsul în satul acela și văzând casa, au înconjurat-o și au bătut în ușă. Erau cu Sfântul Sabin în casa aceea, șase creștini și, crezând că a venit la dânșii cineva din credincioșii frați pentru vreo trebuință, au deschis ușa. Iar slujitorii de idoli, sărind înăuntru cu mare ură, i-au prins și i-au legat pe toți; însă pe Sfântul Sabin l-au legat deosebit, cu două lanțuri grele, și l-au adus la judecătorul locului aceluia, care se numea Arian.

Fiind dus la păgâneasca judecată și mult silit la idoleasca jertfă, nu s-a lepădat de Hristos. Pentru aceea l-au muncit cumplit, l-au zgâriat cu unghii de fier, l-au ars cu foc, iar mai pe urmă, l-au înecat într-un râu, și astfel și-a sfârșit nevoința muceniciei și s-a dus să-și ia cununa biruinței de la Hristos, dătătorul de nevoință. Asemenea și cei șase creștini prinși împreună cu dânsul, fiind munciți, au câștigat de la Domnul aceeași slavă în Cer.