După săvârșirea pătimirii și după mucenicescul sfârșit al Sfântului Mucenic Teodor Tiron în cetatea Amasiei, au rămas ținuți în temniță pentru Hristos tovarășii lui, ostași și prieteni de aproape, Eutropiu, Cleonic și Vasilisc, nepotul său. Ighemonul Puplie, care a muncit pe Sfântul Teodor, pierise, fiind ucis de mânia lui Dumnezeu; și în locul lui a venit un altul cu numele Asclipiodot, de neam din Frigia, cumplit cu obiceiul și cu mintea fără de Dumnezeu, făcând multe răutăți poporului creștin.

Căci îi era dată lui stăpânire asupra creștinilor de la împăratul Maximian (286-305) ca să-i silească la jertfa idolească, iar pe cei ce nu s-ar supune, să-i piardă cu cumplite munci. Acela, șezând la judecată cu sfetnicii săi, a chemat pe Evlasie, păzitorul de cărți și i-a poruncit să citească faptele cele petrecute mai înainte ale judecății. Deci, citindu-se pătimirea lui Teodor Tiron, toți s-au minunat de răbdarea acelui bărbat.

Deci a zis ighemonul către Evlasie: „Unde sunt tovarășii lui Teodor care au fost pomeniți în această carte?” Răspuns-a Evlasie: „Sunt păziți în temniță împreună cu alți legați”. După aceea ighemonul, văzând capiștea cea arsă de Sfântul Teodor, a necuratei lor zeițe, ce se numea Ira, „maica zeilor”, a răcnit ca un leu asupra tovarășilor lui Teodor care rămăseseră. Și îndată a poruncit să trimită ostași la temniță, ca să aducă la el pe Sfinții Mucenici Eutropiu, Cleonic și Vasilisc.

Eutropiu era frate de o mamă cu Cleonic, de neam din Capadocia, iar Vasilisc era nepot al Sfântului Teodor și se născuse în Amasia. Iar pentru dragoste, toți acești trei se numeau frați. Mergând ostașii la temniță, au zis străjerului temniței: „Dă-ne pe tovarășii lui Teodor”. Iar acela, intrând înăuntru, a zis către sfinți: „Sculați-vă, iată a venit vremea voastră, pe care ziua și noaptea cu dorire ați așteptat-o, căci vă cheamă ighemonul; dar vă rog să nu mă uitați întru bună voastră mărturisire”. Acestea le grăia străjerul temniței, deoarece și el crezuse că Domnul este cu dânșii, de vreme ce îi vedea ziua și noaptea rugându-se, cum și minunile lui Dumnezeu care se făceau; apoi lumina cea negrăită care îi strălucea, și temnița care, de multe ori, singură de la sine se deschidea.

Sfinții, sculându-se, ieșeau cu bucurie; iar ceilalți care rămâneau legați plângeau, căci se lipsesc de tovărășia sfinților mucenici. Sfântul Eutropiu le-a zis: „Nu plângeți, frații mei, că iarăși ne vom vedea unul cu altul; ci rugați-vă Domnului nostru Iisus Hristos, ca să ne învrednicească să ne sfârșim prin chinuire pentru El, și să înceteze elineasca închinare, ca astfel să se umple lumea de darul Domnului”.

Așa mângâind sfinții pe cei legați, au ieșit cu ostașii. Și Sfântul Eutropiu, care era foarte frumos la chip și înțelept în cuvinte, cânta, grăind: Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună. Și se făcu glas din cer către dânsul, zicând: „Nu te voi despărți de frații tăi, până ce toți veți veni la Teodor și vă veți odihni în sânul patriarhului Avraam și în lumina celor vii”.

Fiind aduși sfinții mucenici, stăteau înaintea ighemonului cu fețele luminoase. Și i-a întrebat ighemonul: „Pentru ce fețele voastre sunt vesele, ca și cum n-ar fi stat o vreme așa de lungă în legăturile temniței, ci ca după o veselie de toate zilele, așa sunt de luminoase?” Fericitul Eutropiu a răspuns: „Cu adevărat, ighemoane, în toate zilele ne veselește Hristos al nostru, cercetându-ne cu darul Său și se împlinește la noi acea scriptură: „Inima veselindu-se, fața înflorește”.

Ighemonul a zis: „Cum îți este numele?” Sfântul a zis: „Numele meu cel plăcut este creștin, iar de părinți sunt numit Eutropiu”. Ighemonul, momindu-l, i-a zis: „Cu adevărat, te văd nobil la obicei și la chip frumos, și, precum mi se pare, mulți ani ai învățat filosofia”. Sfântul a răspuns: „În duhovniceasca filosofie m-am deprins de la Domnul meu Iisus Hristos, spre care am nădejde că poate o să mă facă și acum înțelept în răspunsuri împotriva întrebărilor voastre”.

Zis-a ighemonul: „Ascultă-mă, Eutropiu. Încredințează pe cei ce sunt cu tine să se supună poruncii împărătești și să aducă jertfe zeilor. Iar eu voi scrie despre tine la împărați și aceia te vor pune voievod și-ți vor da în stăpânire această țară și ca pe un domn al țării te vor cinsti; cu multe bogății te vor îmbogăți și cu adevărat cu lucrul vei cunoaște că este bine a asculta pe împărați și a te supune poruncii acelora.

Iar dacă acestor cuvinte ale mele nu te încredințezi, apoi trupul tău, sfărâmându-l în bucăți, îl voi arunca la câini și la fiare, spre mâncare; iar rămășițele oaselor tale cu foc le voi arde și praful îl voi arunca în râu. Și să nu socotești că trupul tău, luându-l creștinii, îl vor unge cu mir că pe un sfânt. Deci, supune-te și jertfește zeilor, sau măcar spune înaintea poporului că te supui și voiești a jertfi, pentru că toți caută la tine, luând aminte la învoirea ta cea de la sfârșit. Nu întoarce de la zei pe cei ce voiesc să le aducă jertfe, ca să nu aduci hule asupra ta. Iar dacă continui să hulești vom aduce asupra ta și asupra celor ce sunt cu tine, munci necinstite și cumplite”.

Sfântul Eutropiu a răspuns ighemonului, zicând: „Încetează a bârfi unele ca acestea, fiule al diavolului și moștenitor al gheenei. Încetează de a amăgi pe slugile lui Dumnezeu, vrăjmaș al lui Dumnezeu, izgonitule din veșnicile bunătăți, lipsitule din moștenirea raiului, legatule veșnic al iadului celui mai de jos. Încetează de a grăi cele necuvioase, gunoiule, zidule și îngrădire a lucrurilor celor bune, iar de lucruri rele povățuitor și începător de înșelăciune. Și ce îți voi zice mai mult, nu știu. Vicleanule om, îmi făgăduiești vremelnică cinste și bogății care rămân aici. Ce folos am din acelea, care sunt începătura desfătărilor celor vătămătoare de suflet, maică a înfrumusețării și a desfrânării, pricina jertfirii și a uciderii și rădăcină a tuturor răutăților? Ce folos a aflat din bogățiile pământești și din cinste Puplie, cel ce a fost ighemon mai înainte de tine, care a muncit pe Sfântul Teodor și care este îngropat acum sub pământ în iad, în focul nestins și între viermii neadormiți? Dar și asupra ta nu va zăbovi a veni mânia lui Dumnezeu, care te va pierde de pe pământ, păgânule în fărădelege. Și încă mă îngrozești cu munci cumplite, cu sabie, cu foc și cu fiare?

Dar nu nădăjdui, o, nebunule, că mă vei înfricoșa cu îngroziri și mă vei sili cu răni spre nedumnezeire. Pentru că a pătimi pentru Hristos, Dumnezeul meu, îmi este cel mai dorit lucru, mai mult decât toate doririle, de vreme ce Acela ne este nouă bogăție, cinste, putere și slavă; și nu ne depărtăm de El, nici eu și nici acești frați ai mei. Ci vom răbda pentru Mântuitorul nostru, Care este Începătorul vieții, adevăratul voievod nebiruit, Care izbăvește pe cel ce-L cheamă din multe ispite și Care și pe noi are putere a ne izbăvi din mâinile tale”.

Acestea auzindu-le ighemonul, s-a umplut de mânie și a poruncit să-l bată peste gură pe sfântul, zicându-i: „Necuviinciosule, ești chemat să aduci jertfă zeilor, iar nu să ne ocărăști”. Și, începând a-l bate tare, îndată s-au uscat mâinile celor ce-l băteau. Iar cele ce se făceau și se grăiau la acea întrebare de judecată, toate se scriau din porunca ighemonului. Apoi, văzând scriitorii uscarea mâinilor celor ce băteau, s-au înspăimântat și au lăsat scrierea. Iar un oarecare dintre credincioși stătea în popor și scria.

Deci a zis ighemonul către mucenic: „Te vei închina zeilor, ca să fii viu? Sau, neînchinîndu-te, voiești ca îndată să te dau morții?” Răspuns-a Sfântul Eutropiu: „Nu mă voi închina nesimțitorilor zei, precum faci tu, fiind nesimțitor, ci mă voi închina Dumnezeului meu și Aceluia Îi voi aduce jertfă de laudă, care este rodul buzelor mele. Căci Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, grăiește prin gura lui David: Idolii neamurilor argint și aur, lucruri de mâini omenești, gură au și nu vor grăi, ochi au și nu vor vedea, mâini au și nu vor pipăi, picioare și toate mădularele asemănării omenești le au nesimțitoare. Drept aceea, adaugă: Asemenea lor să fie, cei ce îi fac pe ei și toți cei ce nădăjduiesc spre dânșii. Deci tu, fiind orb și surd, voiești să mă atragi și pe mine într-aceeași pierzare? Dar eu nu mă voi depărta de la Domnul meu Iisus Hristos”.

Ighemonul a zis către Sfinții Cleonic și Vasilisc: „Voi, ce ziceți? Aduceți jertfe zeilor, ca să fiți vii? Sau voiți ca, împreună cu Eutropiu, în aceleași munci să cădeți?” Iar Sfinții Cleonic și Vasilisc au răspuns: „Precum crede fratele nostru Eutropiu, cel întărit pe piatra credinței în Iisus Hristos, astfel și noi credem și ne întărim în Tatăl și în Fiul și în Sfântul Duh. Și, precum Eutropiu pătimește pentru Hristos, așa și noi împreună cu dânsul, voim a pătimi. Că nu va putea diavolul să ne despartă pe noi, pe care ne-a însoțit Hristos cu sfânta credință și cu dragostea Sa. Căci precum o sfoară, fiind împletită în trei, nu se rupe, astfel și noi, acești trei, vom rămâne tari. Și, precum Preasfânta Treime este nedespărțită, asemenea și noi suntem nedespărțiți cu credința și nedeosebiți cu dragostea. Deci, grăbește să ne muncești pe noi cu munci mai mari, pentru că mergem la chemarea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia tu îi ești vrăjmaș”.

Acestea zicând ei, ighemonul a poruncit ca pe fiecare să-l întindă câte patru ostași și să-l bată cu vine crude, fără cruțare; și atât de mult au fost bătuți sfinții, încât carnea lor și sângele cădeau pe pământ. Iar ei, răbdând cu vitejie, se rugau lui Dumnezeu. Și puteai vedea cumplită muncă; iar răbdătorii de chinuri, cu ajutorul lui Hristos, se arătau ca și cum nimic n-au pătimit. Sfântul Eutropiu grăia în rugăciunea sa: „Dumnezeule, Atotțiitorule, Preabunule și milostive, nu ne trece cu vederea. Stăpâne, Cel ce mântuiești pe cei drepți și sprijinești pe cei păcătoși; Cel ce întorci pe cei necredincioși și îndreptezi pe cei îndărătnici; Cel ce mântuiești pe cei înțelepți și înveți pe cei fără de minte, Tu, Cel ce ai legat pe diavolul și ai dezlegat pe om; Ajutătorule al celor ce sunt în legături și în munci; Izvorule al bunătății și Mântuitorul sufletelor noastre; Începătorule al pătimirilor și Dătătorule de răbdare bărbătească în chinuri; dă-ne răbdare în rănile acestea, pentru cunună mucenicească cea desăvârșită și vino spre ajutorul nostru, precum ai venit și la robul Tău Teodor și i-ai ajutat. Arată oamenilor răutatea diavolului și a Ta bunătate; iar prin ajutorul Tău cel întru tot puternic, arată aceasta tuturor, cum că noi cu adevărat pe Tine Unul Te avem Împăratul nostru, Iisuse Hristoase și Ție Unuia ne închinăm, slăvindu-Te pe Tine cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci”. Iar Sfântul Cleonic cu Vasilisc au zis: „Amin!”

Și îndată s-a făcut cutremur mare, încât s-a cutremurat tot divanul; și cei ce cădeau obosiți și înspăimântați s-au depărtat, iar sfinții au fost dezlegați cu mână nevăzută și stăteau întregi. Și li s-a arătat lor Domnul împreună cu îngerii și cu Sfântul Teodor. Și a zis Sfântul Eutropiu către Domnul: „Te laud pe Tine, Stăpânul meu, Hristoase, că așa degrabă m-ai auzit. Dar cine sunt eu, ca Domnul meu să vină la mine?” Și iarăși Sfântul Eutropiu a zis către Sfinții Cleonic și Vasilisc: „Vedeți că Împăratul nostru Iisus Hristos, stă cu Sfântul Teodor în multă slavă?” Și au zis: „Îl vedem”. Iar Sfântul Teodor, cel ce s-a arătat cu Domnul, a zis: „Frate Eutropiu, s-a auzit rugăciunea ta și iată Mântuitorul a venit întru ajutorul vostru, că încredințați să fiți pentru veșnica viață”. Și a grăit către dânșii Însuși Domnul: „Când vă muncea pe voi, acolo am stat și Eu înaintea feții voastre, căutând la pătimirea voastră. Și, de vreme ce începătura muceniciei cu bărbăție ați răbdat-o, de aceea vă voi fi vouă ajutor, până ce veți săvîrși nevoința voastră și se vor scrie numele voastre în cartea vieții”. Astfel zicând, Domnul S-a făcut nevăzut, împreună cu Sfântul Teodor.

Iar ostașii care munceau pe sfinți, au strigat către ighemon: „Ne rugăm ție, stăpâne, scapă-ne de lucrul acesta, căci noi nu putem să muncim mai mult pe oamenii aceștia”. Zis-a ighemonul, arătând cu degetul spre sfinți: „Iată, vrăjitorii aceștia fac o nălucire oarecare și înfricoșează pe ostași”. Iar mulți din popor, care se învredniciseră vedeniei celei dumnezeiești, strigau către ighemon, zicând: „Nu sunt năluciri, nici vrăjitorii, ci Dumnezeul creștinesc ajută robilor Săi! Căci noi am văzut viu pe Împăratul Hristos și pe Teodor cel ce a murit demult și am auzit glas îngeresc!” Ighemonul a răspuns: „Eu nimic n-am văzut și nici n-am auzit vreun glas”. A zis către dânsul Sfântul Eutropiu: „Bine zici, că n-ai văzut dumnezeiasca arătare, nici n-ai auzit cereștile glasuri, pentru că nu vezi cu ochii cei sufletești; căci diavolul, domnul veacului acestuia, ți-a orbit inima ta. Se împlinește cu tine proorocia lui Isaia, care zice: Cu urechile sale greu a auzit și ochii săi și-a închis”.

Acestea auzindu-le ighemonul și văzând poporul tulburat, a poruncit să lege pe sfinți și să-i ducă în temniță. Intrând acolo isfinții mucenici, s-au bucurat cei legați, văzându-i pe dânșii, și au cântat pătimitorii lui Hristos, grăind: Ajutorul nostru este în numele Domnului, Cel ce a făcut cerul și pământul.

Mâncând ighemonul într-acea zi cu sfetnicii săi, grăia cu dânșii: „Ce vom face oamenilor acelora, nu știu? Căci toată cetatea se tulbură printr-înșii. Vouă ce vi se pare?” Iar unul din sfetnici a zis: „Ucide-i pe ei degrabă, rogu-mă ție; căci de vei întârzia a-i pierde pe dânșii, apoi toată cetatea se va depărta de la zei și se va duce în urma lor! Mai ales pe Eutropiu, care este mai limbut, nu-l lăsa atât să vorbească”. Iar ighemonul a zis: „Acum și cu rugăminte și cu îngroziri l-am sfătuit pe el spre închinarea zeilor, iar el a hulit și pe zei și pe împăratul, și pe mine m-a defăimat. Să-l mai chemăm singur și cu rugăminte să-l încredințăm. Și, de ne va asculta, vom da mulțumită milostivilor zei; iar de nu, apoi desăvârșit îl vom da pe el morții”.

Aceasta zicând, îndată a trimis ostași ca să aducă la dânsul pe Eutropiu din temniță. Și, intrând Sfântul Eutropiu la ighemon pe când prânzea, i-a zis ighemonul: „Voiești ca pe ține singur să te duc cu cinste în locașul zeilor noștri și să le aduci jertfe?”

Sfântul Eutropiu a răspuns: „Viu este Domnul Dumnezeul meu, că nici prin cuget nu-mi trece să mă depărtez de la credința lui Hristos, cea întărită pe neclintita piatră”. Și poruncea ighemonul mucenicului să șadă împreună cu cei ce prânzesc, dar el nu voia. Și iarăși îi ziceau cei ce ședeau: „Șezi, Eutropie, împreună cu noi, de mănâncă și bea și ascultă pe voievod”. Sfântul a răspuns: „Să nu-mi fie mie, robul lui Hristos, să șed împreună cu necurații, pentru că grăiește proorocul David: Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și pe scaunul pierzătorilor n-a șezut. Și iarăși: N-am șezut în adunarea deșertăciunii și nu voi intra cu călcătorii de lege. Și iarăși, alt prooroc vestește: Ieșiți din mijlocul lor și vă deosebiți, grăiește Domnul. Să nu vă atingeți de necurăția lor, că Eu vă voi primi pe voi. Și Scriptura grăiește iarăși: „Cel ce umblă cu sfinții, se va sfinți, iar cel ce umblă cu necurații, este părtaș al lor”„.

Ighemonul a zis: „Erai mai bun la obicei mai înainte, Eutropiu, iar acum te arăți a fi rău cu obiceiul”. Sfântul răspunse: „Nu sunt rău cu obiceiul, dar păzesc poruncile lui Dumnezeu pentru că, dacă tu te sârguiești a păzi poruncile împăraților pământești, cu atât mai mult eu, slujind Împăratului Cel ceresc și fără de moarte, mă sârguiesc a-I păzi poruncile”. Ighemonul zise: „Tu, împreună cu mine, fără tovarășii tăi, să aduci dimineață jertfe zeilor, ca poporul, văzându-te că te închini zeilor, să se încredințeze spre a nu se depărta de la dânșii, ci să-i cinstească cu jertfe”.

Sfântul Eutropiu răspunse: „Necredinciosule, voiești ca în turma lui Hristos să fiu povățuitor al pierzării? Să nu fie una ca aceea, pentru că grăiește Domnul meu: De va sminti cineva pe unul din cei mici, care cred în Mine, mai bine este să-și lege o piatră de moară de grumazi și să se înece în adâncul mării. Și iarăși zice: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona, căci ce împărtășire este luminii cu întunericul? Sau ce legătură are Biserica lui Dumnezeu cu idolii?”

Acestea auzindu-le ighemonul, a poruncit să aducă înaintea lui aur și haine de multe feluri și de mare preț, iar argint o sută cincizeci de litre. Și a zis: „Mă jur pe toți zeii și pe dragostea nebiruiților împărați, că ți le voi da ție pe acestea și mai multe decât acestea, numai să zici dimineață către popor: „M-am plecat ighemonului!” Iar după aceea, roagă-te Dumnezeului tău precum voiești și primește toate acestea”.

Sfântul Eutropiu a zis: „Viclene înșelător și șarpe rău, nu vei ispiti pe robul lui Dumnezeu, pentru că scris este: Ce folos este omului de ar dobândi lumea toată, iar sufletul își va pierde? Sau: Ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Precum fratele tău Iuda, iubind argintul, și-a pierdut sufletul, așa vei pieri și tu cu dânsul! Dar ce întârzii de nu ne ucizi? Căci să știi, că nimic nu ne va despărți de dragostea lui Hristos!” Ighemonul, luptându-se cu dânsul în cuvinte multă vreme și momindu-l, apoi văzând pe mucenic că nu i se supune nicidecum, ci mai rău îl ocărăște și pe zei îi necinstește, fiind noaptea pe la cântatul cocoșilor și vreme de odihnă, a zis către slugi: „Duceți pe Eutropiu în temniță și-l legați împreună cu soții lui, căci lucrul cel rău nu se va schimba niciodată și nu poate a fi bun”.

Sfântul ieșind, grăia către ighemon: „Răsad al vicleșugului, care nu faci rod al dreptății, vei fi degrabă tăiat și în foc aruncat! În tine, pământule, grâul nu va crește, ci numai neghine și spini, deoarece sufletul tău l-a dobândit satana și a semănat într-însul semințele sale cele rele!” Și zicând acestea, s-a dus.

Intrând în temniță, a găsit pe Sfinții Cleonic și Vasilisc rugându-se cu genunchii plecați și toată noaptea s-au rugat pentru dânsul. Deci, făcându-se dimineață, ighemonul a voit să aducă jertfă la zei cu tot poporul; și a poruncit crainicului să strige, ca să se adune tot poporul în capiștea Artemidei cu jertfe. Apoi adunându-se poporul, a venit și ighemonul, fiind aduși și Sfinții mucenici Eutropiu, Cleonic și Vasilisc, după porunca ighemonului. Și, săvârșindu-se închinarea la idoli de toți cei ce erau acolo, căci unii aduceau tămâie spre jertfă, iar alții vite necuvântătoare, ighemonul a zis: „Eutropiu, apropie-te împreună cu tovarășii tăi și jertfește zeilor ca să nu mori rău”.

Iar Sfântul Eutropiu cu prietenii săi au început a grăi: „Doamne, Dumnezeule, Atotțiitorule și veșnice, Cel ce ești Preacurat, neschimbat, Care în cer locuiești și pe pământ Te slăvești, Cel ce ai întărit cerul, ai întemeiat pământul, ai făcut munții, Cel ce numeri mulțimea stelelor și le chemi pe nume, luminează-ne și pe noi din înălțimea Ta; Cel ce ai izbăvit odată pe sfinții tăi, pe cei trei tineri, din cuptorul Babilonului și ai mântuit pe Sfântul Daniil din gurile leilor; Cel ce ai eliberat de la moarte pe roaba Ta Susana și pe Sfânta Tecla ai păzit-o de foc și de fiare; Cel ce ai fost cu Sfântul Teodor în pătimirile lui; Tu fii împreună și cu noi și, venind la locul acesta, arată-Ți puterea și pierde toată elineasca îndrăcire; fă ca în locul acesta creștinii să-Ți aducă jertfe fără de sânge, Ție, adevăratul Dumnezeu, că Tu ești Părinte al Domnului nostru Iisus Hristos și Ție se cuvine slava, Unuia născut Fiului Tău și Sfântului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

Zicând acestea sfinții, s-a făcut tunet și cutremur mare, încât și temelia capiștei s-a clătinat, și au fugit toți de la capiște împreună cu ighemonul, fiind cuprinși de mare frică, ca să nu moară, iar idolul Artemidei a căzut și s-a sfărâmat în mici bucăți. În acel cutremur s-a auzit glas de sus, grăind către sfinți: „S-au auzit rugăciunile voastre. De acum locul acesta va fi biserica de rugăciune a creștinilor”. Și se veseleau sfinții întru Domnul.

Potolindu-se cutremurul, toți, după un ceas lăsând frica, s-au întors și, stând la judecată, scrâșneau din dinți asupra sfinților. Apoi a poruncit să se aducă pucioasă și smoală, pe care să le fiarbă în trei căldări și să le toarne peste trupurile mucenicilor. Și a poruncit să înfigă în pământ niște pari tari și să pună în ei pe sfinți. Să le răstignească mâinile, legându-le de pari, una de un par și alta de altul.

Făcându-se aceasta și fierbând căldările mult, Sfântul Cleonic a grăit către Sfântul Eutropiu: „Să ne rugăm lui Dumnezeu, frate, că mare nevoie ne stă astăzi înainte!”

Și s-au rugat, grăind: „Doamne, Iisuse Hristoase, acum vino în ajutorul nostru și arată puterea Ta, căci puterea noastră este slabă! Tu ne întărește în răbdarea muncii acesteia”. Și au adus slugile căldările ce fierbeau cu smoală și cu pucioasă, ținându-le cu mâinile de torțile de fier. Iar Sfântul Eutropie a zis către slugi: „Domnul să întoarcă lucrul vostru asupra voastră”.

Acestea zicând, îndată, cu puterea lui Dumnezeu, și-au dezlegat ucenicii mâinile de la pari și, singuri luând cu mâinile lor căldările ce fierbeau, le-au turnat peste piepturile lor; și, vărsându-se smoala de pe trupurile lor pe pământ, curgea ca apa pe marmură; și, întorcându-se asupra slugilor, i-au ars pe dânșii până la oase, dar sfinții n-au avut nici o vătămare. Aceasta văzând-o ighemonul, se mira mult și se înspăimântă, încât vrajă creștină o socotea.

După aceea a poruncit la alte slugi cu unghii de fier să îi strujească și cu muștar amestecat cu sare și cu oțet să le ude rănile lor, iar sfinții răbdau toate acestea cu vitejie. Și Sfântul Eutropie, fiind în munci, a grăit către ighemon: „Necuratule și urâtule în fața slavei lui Dumnezeu, îngrijește-te de mai mari munci, pentru ca mai multă pătimire, și mai mari cununi să luăm de la Stăpânul nostru!”

Cu aceste cuvinte mai mult se întărita tiranul și poruncea slugilor să-i muncească și mai aspru. Iar sfinții grăiau: „Sîrguiește-te, întru tot, necuratule, ca să ne izbăvești din fața ta; căci dorim ca izbăvindu-ne de tine, să vedem fața Dumnezeului nostru Iisus Hristos”. Astfel fiind munciți sfinții multă vreme și sfârșindu-se acum ziua, ighemonul a poruncit să-i arunce iarăși în temniță și să-i pună în obezi. Iar sfinții se rugau în temniță, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, nu ne lăsa pe noi, până ce vom trece viforul chinuirii, până vom scăpa de pierzătorul acesta ighemon și vom ajunge la limanul cel lin, unde nu este durere, nici întristare, nici suspinare”.

Astfel rugându-se ei, la miezul nopții li S-a arătat Domnul, zicându-le: „Amin, grăiesc vouă! De vreme ce v-ați dat pentru Mine la moarte, veți lua veșnică viață împreună cu sfinții”. Cu o cercetare ca aceasta a Domnului fiind mângâiați mucenicii, s-au întărit și mai mult cu credința.

Făcându-se dimineață, a venit iarăși ighemonul la judecată și, punând înainte pe sfinți, le-a zis: „V-ați învățat a vă închina și a aduce jertfe zeilor? Sau voiți a muri rău?” A răspuns Sfântul Eutropiu: „Oare n-ai auzit de la noi de multe ori, o, pierzătorule întunecat, orbule și nesimțitorule, cum că nu ne vom închina, nici vom aduce jertfe surzilor și muților diavoli?” Aceasta auzind-o ighemonul, a osândit pe Sfântul Eutropiu împreună cu Sfântului Cleonic la răstignire, dând asupra lor o hotărâre ca aceasta: „Pe Eutropiu, dascălul vrăjitorilor, și împreună cu dânsul și pe alt vrăjitor, anume Cleonic, care n-au ascultat de porunca marilor împărați, ci au mărturisit creștineasca credință, poruncește alesul divan să-i răstignească, iar Vasilisc cu ceilalți legați, să mai fie ținuți în temniță”.

Acestea auzindu-le Sfântul Vasilisc, a strigat către ighemon: „Dă și pentru mine hotărâre spre moarte, căci nu voiesc să rămân fără tovarășii mei, ci cu dânșii să mor și doresc ca împreună să stau înaintea lui Hristos, Dumnezeul nostru”. Zis-a ighemonul: „Jur pe zeii mei, deoarece ați făcut între voi înțelegere ca să nu vă lăsați unul de altul, de aceea nu vă voi pierde pe toți trei odată, ca astfel să se strice legătura voastră și să nu vi se îndeplinească dorința ce ați avut”.

Iar Sfântul Eutropiu a zis: „Cu adevărat, ești mai sălbatic decât toate fiarele și mai vârtos decât toți cei necuvântători tu ești necuvântător, cel ce desparți însoțirea cea bună, care este nedespărțită cu dragostea și cu credința. Dar îți va răsplăti ție degrabă Dumnezeu și vor înflori florile cele pline de dar și vor da rod Bisericii lui Dumnezeu”.

Acestea zicându-le Sfântul Eutropiu, a fost scos cu Sfântul Cleonic din cetate, unde erau cruci pregătite pentru dânșii. Și toată cetatea venea după dânșii, nu numai creștinii, ci și elinii. Văzându-și sfinții mucenici crucile, au zis: „Doamne, Dumnezeul nostru, Iisuse Hristoase, Te lăudăm și-Ți mulțumim că ne-ai făcut pe noi a fi vrednici de moarte pe cruce și ne-ai asemănat pe noi răstignirii Tale celei de voie! Deci, învrednicește-ne de cunună dreptății, ca împreună cu Tine pătimind, cu Tine să ne și preamărim, întru Împărăția Ta! Însă ne rugăm Ție și pentru Sfânta Biserică Ta, alinează viforul păgânilor celor ce se scoală asupra robilor Tăi și dăruiește de acum pace neamului creștinesc!”

Astfel rugându-se sfinții, i-au răstignit ostașii pe crucile lor. Și s-a făcut glas din cer către pătimitorii pentru Hristos, chemându-i pe dânșii întru odihna veșnică. Iar Sfinții Mucenici Eutropiu și Cleonic, cu rugăciune și-au dat sufletele lor în ziua a treia a lunii lui martie. După aceasta doi cucernici bărbați din Amasia, cetățenii Conit și Velonic, au rugat pe ighemon ca să le dea voie să ia trupurile mucenicilor, și nu i-a oprit pe dânșii ighemonul. Deci a luat Velonic trupul Sfântului Eutropiu și, ungându-l cu mir, l-a dus cu cinste la un sat al său, departe ca la optsprezece stadii de la cetate. Iar trupul Sfântului Cleonic l-a luat Conit și, ungându-l cu miruri, l-a dus cu cinste la satul ce se numea Chimă. Și se săvârșeau la locurile acelea vindecări la mormintele mucenicilor, întru slava lui Dumnezeu. Iar Sfântul Vasilisc, rămânând închis în temniță, a petrecut în legături vreme destulă. După aceea, pierind ighemonul Asclipiodot și după dânsul punându-se Agripa, cu sabia a fost tăiat și Sfântul Vasilisc în douăzeci și două de zile ale lunii mai, în care se cinstește pomenirea lui, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.