Despre prima parte a vieții Sfântului Macarie se știu foarte puține lucruri. Nu se cunoaște nimic despre părinții săi. Știm însă că a fost ucenicul Patriarhului Nifon al II-lea al Constantinopolului și că mai târziu s-a călugărit. Pe când se aflau amândoi la mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, Macarie a fost cuprins de dorința de a fi mucenic al lui Iisus Hristos. El și-a mărturisit dorința Patriarhului Nifon al II-lea, care i-a binecuvântarea sa.

Curând după aceea, Macarie a părăsit Muntele Athos și s-a dus în cetatea Tesalonicului unde s-a apropiat de o mulțime de musulmani și a început să le propovăduiască pe Iisus Hristos. Cu îndrăzneală el le-a vestit că Hristos este Fiul lui Dumnezeu Care a venit pe pământ pentru a mântui pe toți oamenii. Când musulmanii au auzit, s-au năpustit asupra lui Macarie și nu numai că l-au bătut, dar l-au și rănit cu cuțitul. Apoi l-au dus la închisoare.

A doua zi, Sfântul Macarie a fost dus înaintea cadiului, care i-a făgăduit bogăție și cinstiri dacă Îl va tăgădui pe Hristos și va primi islamul. Macarie a refuzat, zicând: „Dacă ai ajunge să cunoști credința noastră creștin-ortodoxă, care este adevărată, desăvârșită și neprihănită, ai cere și tu să te botezi în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și te-ai slobozi de credința cea rătăcită”.

Cuvintele lui Macarie nu au făcut decât să-i umple de mânie și mai tare pe musulmanii prezenți acolo, care s-au năpustit din nou pe el cu cuțitele. În ciuda acestui fapt, Sfântul Macarie a rămas și pe mai departe statornic în ortodoxia sa și pentru aceasta a fost osândit la moarte, tăindu-i-se capul.

Astfel călugărul Macarie și-a dat viața în cetatea Tesalonicului din dragoste pentru Iisus Hristos, la 14 septembrie 1527.

(Pr. Nomikos Mihail Vaporis, Mărturisitori ai lui Hristos: viețile Noilor Mucenici ortodocși din vremea stăpânirii turcești (1437-1860), traducere de Constantin Făgețan, Editura Sophia, București, 2002, pp. 88-89)