În Alexandria, cetatea Egiptului, luând scaunul patriarhiei Dioscor ereticul, după moartea Sfântului Chiril și umplându-se tot Egiptul de eresul său, era acolo un preot dreptcredincios și nebiruit în creștineștile dogme, anume Proterie, sfânt cu viața și plin de înțelepciunea cea insuflată de Dumnezeu. Acesta, văzând pe mulți abătându-se la eresul patriarhului, care bârfea că este o fire în Hristos, li se împotrivea tare cu cuvinte nebiruite. Iar patriarhul Dioscor se mâhnea asupra lui; însă vrând să-l aducă la unirea sa cea rău credincioasă, îl momea cu înșelăciune, cinstindu-l cu protopopia. Dar nimic n-a sporit, deoarece Sfântul Proterie era tare în credință, ca cel ce învățase bine dreapta credință de la Preasfințitul Chiril, care fusese mai înainte patriarh al Alexandriei.

După aceasta, pe vremea împărăției lui Marcian, adunându-se în Calcedon, al patrulea Sinod al Sfinților Părinți din toată lumea, Dioscor a fost mustrat pentru eresul său și a fost osândit la îndepărtarea din treapta patriarhiei și la despărțirea de Biserică. Fiind izgonit în țara Paflagoniei, în cetatea ce se numea Gangra, a murit acolo după câtăva vreme. Iar în Alexandria, după lepădatul Dioscor, a fost ales de credincioșii arhierei, de clerici și de dreptcredincioșii din patriarhicescul scaun Sfântul Proterie, bărbat cu adevărat vrednic de o treaptă ca aceea. Dar poporul de obște al Alexandriei, cel adăpat cu erezia lui Dioscor și unii clerici care se vătămaseră cu erezia, nu primeau alegerea lui Proterie.

Deci, alegându-se patriarh Sfântul Proterie de cei credincioși, a ocupat scaunul și a început a preamări credința cea dreaptă, întărită de Sinodul Sfinților Părinți din Calcedon. Apoi s-a făcut gâlceavă și tulburare, pentru că unii din clerici, între care erau mai de frunte preotul Timotei, care se poreclea Eliur și diaconul Petre Mongos, amândoi sfințiți de Dioscor și plini de eresul acestuia și alții, s-au despărțit de soborul bisericesc, nevoind să aibă împărtășire cu Sfântul Proterie și făceau dezbinare în popor, pornindu-l spre gâlceavă.

Deci era mare dezbinare în Biserica Alexandriei. Unii se țineau de acest nou patriarh, socotind bine Ortodoxia, iar alții, poftind iarăși pe Dioscor și blestemând dogmele Sinodului din Calcedon. Apoi gâlcevindu-se și făcând război unii cu alții, îndrăzneau și asupra patriarhului; căci strigau nepricepuții tulburători asupra Sfântului Proterie, numindu-l desfrânat, deoarece, fiind în surghiunie arhiereul Dioscor, i-a luat mireasa lui, adică Sfânta Biserică; apoi mai ziceau că Proterie este și eretic și nevrednic de treapta patriarhiei.

Deci, Sfântul Proterie răbdând multe primejdii, prin tulburarea poporului eretic și temându-se de ucigașele mâini, a avut neapărată nevoie de oaste pentru apărarea sănătății sale; căci totdeauna îi era frică, așteptând năvălirea poporului, fiindcă și asupra începătorilor curții sale se răsculase și se pornise și asupra împărăteștii oști, care se afla în cetate. Căci în acea vreme antipatul din Tebaida, venind în cetate ca să împace tulburarea, popoarele aruncau cu pietre asupra ostașilor care intrau cu dânsul. Ostașii, văzând răscularea poporului, au alergat în locașul ce se numea Serapidis și s-au închis într-însul; iar poporul, alergând, a împresurat locașul și luându-l, au ars cu foc de vii pe ostașii de acolo.

Auzind de aceasta, dreptcredinciosul împărat Marcian s-a mâniat foarte și a trimis oaste mai mare, care a smerit pe cetățeni și popor, luând grâul și hrana cetății care se aducea în Alexandria cu corăbiile din cetățile și hotarele Egiptului, poruncind să nu le mai ducă în Alexandria, ci în Pilusia, iar de acolo în Constantinopol. A mai luat de la alexandrini și băile poporului și alte lucruri mai plăcute; apoi le-a oprit toată libertatea și obișnuitele priveliști.

De acest lucru supărându-se cetățenii și mai ales pentru lipsa pâinii, fiind cuprinși de foame, s-au smerit și au rugat pe Preasfințitul Patriarh Proterie să se ducă să roage pe împărat pentru dânșii. Deci, ducându-se preasfințitul patriarh a înduplecat pe împărat pentru cetatea sa și a câștigat toate cele cerute, căci s-a dăruit cetății libertatea cea dintâi și pâinea li s-a întors. Apoi a viețuit arhiereul lui Dumnezeu în pace câtăva vreme pe scaunul său. Iar pe Timotei Eliur, cel ce n-a voit să se pocăiască și pe gâlcevitorii cei răi, i-a despărțit de Biserică.

După aceasta, a murit dreptcredinciosul împărat Marcian și tulburătorii eretici și-au înălțat iarăși cornul lor, începând a îndemna poporul cel nepriceput la gâlceavă și tulburare și n-au încetat până ce nelegiuiții nu și-au săvârșit răutatea lor. Căci Timotei Eliur, fiind viclean, înșelător și vrăjitor, cu meșteșug i-a amăgit pe monahii din Egipt care viețuiau în mănăstiri și în sihăstrii. Astfel, căutând o noapte fără lună și acoperindu-se cu îmbrăcăminte întunecoasă, a înconjurat chiliile călugărești, chemând pe nume pe fiecare și când răspundea fiecare din ei și întreba cine este și ce îi trebuie, el le zicea: „Eu sunt unul din slujitoarele duhuri, trimis de la Dumnezeu ca să nu aveți împărtășire cu Proterie și soborul din Calcedon să nu-l primiți; iar pe Timotei Eliur să-l puneți episcopul Alexandriei”. Astfel vicleanul înșelător, ajutându-i diavolul, i-a amăgit cu farmece. Iar aceia, neînțelegând meșteșugul vrăjmașului, au crezut minciuna ca pe un adevăr și spunând unul altuia arătarea cea îngerească, s-au sfătuit și s-au adunat în număr mare și ducându-se în Alexandria cu mânie asupra celui nevinovat dreptcredincios arhiereu al lui Dumnezeu Proterie, au vrut să-l izgonească din biserică.

În acea vreme Timotei, îndemnând în Alexandria pe unii cu amăgire, iar pe alții în taină, și-a adunat o ceată mare de tulburători și socotind vreme lesnicioasă, când Dionisie antipatul nu era în cetate, ci zăbovea în părțile de sus ale Egiptului, a mers în biserică cu mult popor și cu ostași înarmați și cu monahii care veniseră la dânsul, având cu sine doi episcopi lepădați pentru credința lor cea rea; asemenea și cu clericii care erau goniți pentru alte pricini. Deci s-a sfințit Timotei de episcopii cei lepădați și s-a numit Patriarh al Alexandriei, netemându-se de canoanele bisericești, căci de la legile împărătești nu aștepta vreo judecată, pentru că toată nădejdea sa își pusese în poporul cel tulburat și în mulțimea monahilor celor amăgiți. Iar Preasfințitul Patriarh Proterie, văzând acea tulburare și neavând ajutor și apărare de la nimeni, nefiind în cetate antipatul, a gândit să fugă și tăinuindu-se de toți, noaptea, a ieșit din cetate. Și odihnindu-se el la un loc ascuns, i s-a arătat în vedenie Sfântul Prooroc Isaia, zicându-i: „Întoarce-te în cetate, căci eu aștept să te iau pe tine”.

Această vedenie luând-o în seamă Preasfințitul Proterie și cunoscând mucenicescul sfârșit ce va fi, s-a întors și a intrat în botezătoarea bisericii. Iar tulburătorii, căutând pretutindeni pe Proterie, s-au înștiințat că este în botezătoare și mai întâi l-au încuiat acolo, apoi intrând la dânsul cei înșelați de Timotei, l-au ucis cu nemilostivire cu ciomegele de trestie pe care le purtau în mâini și care aveau în capete fier ascuțit. Apoi au ucis și pe alți șase oameni care erau cu dânsul.

Deci au vărsat sânge nevinovat într-acea vreme, când Paștile nostru, Hristos, pentru noi S-a jertfit; căci era ziua Sâmbetei celei mari când s-a săvârșit acea cumplită ucidere. Dar nu le era destul ucigașilor, ci cei ce nu se săturaseră de sângele cel nevinovat, mai mult și-au întins răutatea lor. Căci, legând trupul cel mort al Sfântului Proterie de picioare, l-au tras în mijlocul cetății, bătându-i și zdrobindu-i în bucăți mădularele lui. Iar unii, mai fără de omenie, rupeau trupul lui cu dinții, ca fiarele și câinii; apoi, aprinzând un foc mare, l-au ars și l-au făcut cenușă și praful în vânt l-au aruncat. După aceea cu porunca celui fără de lege patriarh al lor, Timotei, au ars și scaunul patriarhiei, pe care șezuse Sfântul Proterie ca și cum era întinat de el, singuri necurați fiind ei.

După o ucidere cumplită ca aceea a Sfântului Proterie, mincinosul patriarh Timotei Eliur a trimis pe ostașii săi în toate cetățile Egiptului ca să gonească pe dreptcredincioșii arhierei iar în locul acelora să așeze pe alții, pe care singur i-a pus. Atunci episcopii și clericii cei necăjiți și toți cei ce erau dreptcredincioși, au scris cu lacrimi împăratului Leon, cel ce după Marcian se alesese, cum și la Preasfințitul Anatolie, patriarhul Constantinopolului, înștiințându-l de toate cele ce se făcuseră și rugându-l să izbăvească Biserica Alexandriei de o tiranie ca aceea.

Împăratului și patriarhului le-au fost jale de uciderea nevinovatului arhiereu al lui Dumnezeu, Proterie. Și îndată, trimițând împăratul pe dregătorii săi cu oaste mare, au pedepsit pe cei ce au tulburat liniștea; pe unii cu tăierea mâinilor, pe alții cu tăierea limbii, iar pe alții în legături și în temnițe, pe alții cu bătăi și cu izgoniri; dar pe Timotei Eliur, mincinosul patriarh, cu episcopii și cu clericii lui, l-au trimis la judecata duhovnicească.

Deci, judecându-se Timotei de dreptcredincioșii arhierei, a luat plată după lucrurile sale, că nu numai de arhierie, ci și de creștinătate înstrăinându-se, l-au trimis în surghiun, în cetatea Gangra, unde s-a săvârșit și Dioscor învățătorul său. Iar în locul lui s-a ales la Patriarhia Alexandriei alt Timotei, care se chema Salofachiul, bărbat dreptcredincios și înțelept, care pentru bunul său obicei era iubit.

Astfel a primit pace și liniște Biserica lui Hristos cea din Alexandria care, cu dreaptă credință, slăvește pe Tatăl și pe Fiul și Sfântul Duh, pe Unul în Treime Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.