Viața Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi
Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi s-a născut în Sibiu, tatăl ei intrând mai târziu în monahism pe Muntele Athos, cu numele de Nicodim.
A fost crescută de la vârsta de cinci ani la Mănăstirea Sărăcinești-Vâlcea și tunsă în monahism.
În 1868, a fost trimisă la Mănăstirea Horezu, unde și-a continuat nevoința și, în 1922, a fost aleasă stareță.
După ce s-a îmbolnăvit grav în 1926, a fost vindecată prin rugăciune către Maica Domnului.
În vara anului 1935, simțindu-și sfârșitul apropiat, și-a chemat ucenicele pentru a le îndemna la iubire, smerenie și ascultare, iar a doua zi, în timp ce recita acatistul Bunei Vestiri, și-a dat duhul cu chip senin.
A fost canonizată ca sfântă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa din 1 iulie 2025, cu titulatura „Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi” și prăznuirea în ziua de 5 mai.
Viața Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro