(Video) Episcop ortodox între musulmanii din Cipru – interviu cu PS Grigorie, Episcop de Mesaoria

Interviu

(Video) Episcop ortodox între musulmanii din Cipru – interviu cu PS Grigorie, Episcop de Mesaoria

Interviul cu Preasfințitul Grigorie, Episcop de Mesaoria, desfășurat la Iași în contextul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva (octombrie, 2024), a oferit o incursiune interesantă în viața duhovnicească și culturală a Bisericii Ciprului. În acest dialog, Preasfinția Sa a împărtășit impresiile despre atmosfera pelerinajului la Sfânta Parascheva, prezentând totodată și asemănările dintre pelerinii români și cei ciprioți. Printre temele abordate s-au numărat copilăria sa, decizia de a urma calea monahală, precum și pasiunea sa pentru scrierile Sfinților Grigorie de Nyssa și Epifanie al Ciprului. 

Preasfinția Sa a mai vorbit și despre istoria creștinării Ciprului, dar și despre provocările cu care se confruntă Biserica Ortodoxă în zonele ocupate de turci și eforturile comunităților ortodoxe de a-și păstra credința și tradițiile. În plus, a adus în discuție colaborarea cu comunitatea românească din Cipru și relația de fraternitate dintre Biserica Ortodoxă Română și cea Cipriotă.