(Video) Fasole bătută – rețeta maicii Tecla de la Mănăstirea Văratec
Într-o lume plină de rețete sofisticate și preparate complicate, uneori cel mai satisfăcător lucru este să te întorci la tradiții și să gătești ceva autentic și simplu. Astăzi, vă invităm să descoperiți secretele unei rețete clasice românești, îndrăgită de generații întregi: fasolea bătută.
Fasolea bătută este mult mai mult decât o simplă mâncare. Este o călătorie în timp către bucătăria noastră tradițională, o amintire a zilelor de post petrecute la bunici. În Postul Paștilor din acest an am fost la Mănăstirea Văratec din județul Neamț și am aflat de la maica Tecla rețeta ei de fasole bătută, pe care o pregătește nu doar pentru surorile din obște, ci și pentru beneficiarii Centrului de vârstnici „Cuvioasa Nazaria”, unde își desfășoară misiunea și ascultarea cu binecuvântarea maicii starețe, stavr. Iosefina Giosan.
Pentru a prepara rețeta maicii Tecla în bucătăria dumneavoastră, aveți nevoie de:
- 400 g fasole
- 100 ml lapte vegetal
- 200 ml ulei
- 1 lingură de muștar
- sare
- piper
- 100 g ceapă
Poftă bună! Nu uita să te abonezi la canalul de YouTube doxologia.ro și să verifici playlistul cu „Rețete mănăstirești”! Revenim constant cu idei și propuneri inedite!