(Video) Leurdă cu crupe – rețeta autentică a Părintelui Silvan, bucătarul Mănăstirii Sihăstria
Combinația de leurdă cu crupe este o alegere potrivită mai ales în perioada posturilor. Leurda este bogată în nutrienți, inclusiv vitamine și minerale, și adaugă o aromă distinctă și un plus de savoare oricărei mâncăruri. La rândul lor, crupele, precum hrișca, orezul integral sau quinoa, sunt surse excelente de carbohidrați complecși, fibre și proteine.
Această nouă rețetă a părintelui Silvan de la Sihăstria este o opțiune bună nu doar pentru cei care își doresc să țină unul dintre cele patru posturi de peste an, ci și pentru cei care vor să își îmbogățească dieta cu ingrediente sănătoase și să se bucure de arome noi și interesante.
De reținut! Rețetele propuse de părintele Silvan sunt un răspuns la solicitarea urmăritorilor noștri de a prezenta rețete inedite, bazate pe experiența sa dinainte de intrarea în monahism. În mănăstire știm că înfrânarea și cumpătarea sunt virtuți primare, astfel încât este important să înțelegem că aceste preparate nu sunt pregătite zilnic la trapeză, ci mai ales la momentele speciale din viața obștii (Praznice Împărătești, sfințiri, hramuri etc.).
Pentru a prepara rețeta părintelui Silvan (10 porții), aveți nevoie de:
- 1 kg leurdă
- două cepe roșii
- 2 ardei capia roșii
- 200 g crupe/ păsat
- 150 g roșii cuburi/ conservă
- 100 ml ulei presat la rece
- 1 lămâie
- două lingurițe boia dulce afumată
- o linguriță oregano
- fulgi chilly după gust
- sare și piper alb după gust
Poftă bună! Nu uita să te abonezi la canalul de YouTube doxologia.ro și să verifici playlistul cu „Rețete mănăstirești”! Revenim constant cu idei și propuneri inedite!