(Video) Mănăstirea Durău – popasul duhovnicesc de la poalele Ceahlăului

Reportaj

(Video) Mănăstirea Durău – popasul duhovnicesc de la poalele Ceahlăului

Mănăstirea Durău este situată în stațiunea montană Durău, la poalele munților Ceahlău.

Se află la o distanță de 5 kilometri de cascada Duruitoarea, de la care, după tradiție, și-ar fi luat numele.

A fost întemeiată în 1620 de către maica Marina, fiică de voievod moldovean, nepoata lui Vasile Lupu.

Prima atestare documentară a Schitului Durău este cea din anul 1779, având-o ca stareţă pe schimonahia Nazaria.

În anul 1802, schitul este transformat, cu ajutorul Mitropolitului Veniamin Costachi, în schit de călugări.

În 1904, schitul este ridicat la rangul de mănăstire, având sub ascultare schiturile Tarcău și Bisericani.

În perioada interbelică, Durăul devine una dintre cele mai importante lavre ale Moldovei.

În 1991 redevine mănăstire de maici, fiind adusă o obște de 20 de monahii de la Mănăstirea Văratec.

Construcția bisericii actuale, cu hramul „Buna Vestire”, a început în anul 1830 și s-a încheiat în 1835.

Pridvorul şi catapeteasma sculptată au fost pictate în stil neobizantin, de către doi călugări de la Constantinopol.

Restul bisericii a fost pictat în tehnica encaustică, între anii 1935-1937, de către Nicolae Tonitza şi ucenicii săi.

În anul 2004, Mănăstirea Durău a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț.

Aici se găsește icoana Maicii Domnului „Axionița”. Este o icoană argintată ce datează din secolul al XVIII-lea.

Fiind făcătoare de minuni, este încă un motiv pentru care mulți credincioși calcă pragul acestui sfânt locaș.

În biserică se mai găsește și racla cu moaște ale Sfântului Pantelimon și ale Sfântului Simeon din Muntele Minunat.

Pentru ale căror rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Vezi și: Durău, mănăstirea dintre flori și brazi

(Foto) Durău – mănăstirea de la poalele Ceahlăului

Mănăstirea Durău