Pelerinaj la Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai  

Astfel rugându-se, a zis chinuitorului: „Săvârșește-ți porunca!”. Iar el, întinzând sabia, i-a tăiat cinstitul ei cap; și a curs din rană lapte în loc de sânge. Iar cinstitele ei moaște le-au luat în acel ceas sfinții îngeri, precum s-a văzut de credincioșii cei vrednici, și le-au dus cu cinste în Muntele Sinai.

Se scrie despre Sfântul Proroc Moise în istorii vechi că l-a dus pe el fiica lui faraon la tatăl său. Jucându-se cu copilul, faraon a pus pe capul lui coroana cea împărătească pe care era cioplit un idol mic. Iar pruncul, apucând coroana de pe cap, a aruncat-o la pământ și a călcat-o cu picioarele, lucru pe care l-a văzut împăratul și cei ce erau lângă dânsul.

Râvnind după o viață de nevoință aspră, a plecat mai întâi la Ierusalim ca să se închine la Sfintele Locuri și a ajuns apoi la Muntele Sinai. Acolo a găsit un grup de monahi care duceau o viață de asceză aspră și a rămas să le slujească acestora.

În al 35-lea an al împărăției lui Iustinian cel Mare, săvârșindu-se patriarhul Antiohiei, Domnin cel mai tânăr, a venit după dânsul Anastasie, cel cu numele de „Sinait”, ca unul ce a fost luat de la muntele Sinai la arhierie.

Înfricoșate și cumplite răni aveau robii lui Hristos și mucenicii, pentru că unul avea rană de la umeri până la pântece, iar altul zăcea la pământ tăiat în două, unuia capul îi era tăiat, iar altuia ochii scoși, unuia mâinile și picioarele îi erau tăiate, iar altuia înfiptă sulița în inimă.

Cuviosul Ioan Scărarul s-a pogorât de la muntele Sinai la noi ca un nou văzător de Dumnezeu, și ne-a arătat pe ale sale lespezi scrise de Dumnezeu – cuvinte ce se numesc „Scară” –, în care literele cele văzute învață osteneală, iar puterea ce se înțelege povățuiește la vederea de Dumnezeu.