Lepădarea întreită și pocăința lui Petru

Petru a tăgăduit, necrezând. Dar nu numai atât, ci s-a pus pe sine mai presus decât toţi ceilalţi, zicând că și dacă toţi se vor sminti, el nu o va face.

Iisus a fost arestat şi legat. Mai întâi a fost dus la Ana; căci acela era socrul lui Caiafa, care era marele preot în acel an. Iar Simon-Petru şi Evanghelistul Ioan Îl urmau pe Iisus. Fiindcă Ioan era cunoscut de marele preot, a intrat în curte. Dar Petru a rămas afară, în faţa uşii. Apoi, Ioan a venit şi a vorbit cu portăreasa ca să-l lase şi pe Petru să intre. „Slujnica portăreasă i-a zis lui Petru: «Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Omului acestuia?». Acela a zis: «Nu sunt». Iar slugile şi slujitorii făcuseră foc, şi stăteau şi se încălzeau, că era frig, şi era cu ei şi Petru, stând şi încălzindu-se. Deci arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui” (Ioan 18,17-19). Apoi, Ana L-a trimis pe Iisus la Caiafa, marele preot.

Sfântul Ambrozie ne reaminteşte că „Evanghelistul Ioan spune «era frig». Dacă ne gândim la anotimp, nu era posibil să fi fost frig; dar era frig acolo unde Iisus nu era recunoscut, unde nimeni nu vedea lumina, unde focul mistuitor[1] era negat. Petru stătea lângă foc fiindcă simţea că îngheaţă. Rău este focul evreiesc; arde, dar nu încălzeşte. Rea este inima care împrăştie cenuşa greşelii chiar şi în minţile sfinţilor, căci ochii lăuntrici ai lui Petru erau întunecaţi”[2].

Acum, „Petru şedea afară, în curte. Și o slujnică s-a apropiat de el, zicând: «Și tu erai cu Iisus Galileeanul». Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: «Nu ştiu ce zici». Și ieşind el la poartă, l-a văzut alta şi a zis celor de acolo: «Și acesta era cu Iisus Nazarineanul». Și iarăşi s-a lepădat cu jurământ: «Nu cunosc pe Omul acesta». Iar după puţin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo au zis lui Petru: «Cu adevărat şi tu eşti dintre ei, căci şi graiul te vădeşte». Atunci el a început a se blestema şi a se jura: «Nu cunosc pe Omul acesta». Și îndată a cântat cocoşul. Și Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: «Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine»,[3] şi ieşind afară, a plâns cu amar” (Matei 26, 69-75)”[4].

Sfântul Grigorie Palama ne oferă tâlcuirea sa referitor la aceste evenimente: „Prinţul răului, ştiind că Petru era înzestrat cu înţelepciune şi aprins de dragostea pentru Hristos, nu a îndrăznit un atac pe faţă, ci pe ocolite, din partea cea dreaptă. Înşelându-l cu mult vicleşug, l-a ispitit să facă mai mult decât era necesar şi, astfel, în timpul Patimilor celor mântuitoare, când Domnul a zis către ucenici: «În această noapte toţi vă veţi sminti întru Mine» (Matei 26, 31), Petru a tăgăduit, necrezând. Dar nu numai atât, ci s-a pus pe sine mai presus decât toţi ceilalţi, zicând că și dacă toţi se vor sminti, el nu o va face. Urmarea a fost că s-a lepădat mai mult decât toţi, doborât de propria îndrăzneală, astfel încât mai mult decât toţi ceilalţi a fost smerit, pentru ca, la vreme, să fie arătat mai strălucitor, nu precum Adam, ispitit, biruit şi dus la moarte, ci ispitit, înjosit puţin, dar biruind pe ispititor. El imediat s-a defăimat pe sine prin puternica sa pocăinţă şi întristare”[5].

(extras din Sinaxarul mare al Bisericii Ortodoxe. Luna iunie, Editura Doxologia, Iași, 2015)

[1]Deut. 4,24; Evr. 12,29.

[2]Sfântul Ambrozie, Tâlcuire, Cartea X, § 76.

[3]Sfântul Ioan Gură de Aur: „Evanghelistul Marcu (Mc. 14,68-72) spune, la rândul său, că Petru s-a lepădat întâia oară atunci când cocoşul a cântat întâia oară; iar când s-a lepădat a treia oară, cocoşul a cântat a doua oară. Marcu istoriseşte mai cu deamănuntul slăbiciunea lui Petru şi ne arată că era mort de frică. Pe toate acestea Marcu le ştia de la dascălul său, căci fusese ucenicul lui Petru. Aceasta mai cu seamă trebuie să ne uimească! Că Marcu nu numai că n-a ascuns greşeala dascălului său, ci a şi istorisit-o mai lămurit decât toţi ceilalţi evanghelişti, pentru căa fost ucenicul lui Petru. Poate cineva m-ar întreba: «Cum pot fi adevărate spusele evangheliştilor, când Matei spune: „Amin zic ţie, că mai înainte de a cânta cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori” (Mt. 26,34) iar Marcu spune că, după ce s-a lepădat a treia oară, cocoşul a cântat a doua oară (Mc. 14,72)?». Spusele evangheliştilor sunt întru totul adevărate şi nu se contrazic. Pentru că, de obicei, cocoşul cântă la fiecare cântat de trei ori şi de patru ori, Marcu ne vorbeşte despre aceste cântece repetate ale cocoşului ca să arate că nici glasul cocoşului nu l-a oprit pe Petru de la cădere şi nici nu i-a adus aminte. Aşa că sunt adevărate şi spusele lui Matei şi ale lui Marcu. Înainte de a termina cocoşul întâiul său cântat, Petru s-a lepădat de trei ori. Și nici după ce i-a adus aminte Hristos de păcatul lui n-a îndrăznit să plângă înaintea tuturora, ca să nu-l dea de gol lacrimile, ci „a ieşit afară şi a plâns cu amar”.

[4]Cf. Mc. 14,67-72; Lc. 22,55-62; In 18,17.

[5]Sfântul Grigorie Palama, Om. XXVIII, pp. 100-101.

Ultimele din categorie