Sfântul Sfințit Mucenic Atinoghen și cei 10 ucenici ai săi – drumul spre sfințenie

Documentar

Sfântul Sfințit Mucenic Atinoghen și cei 10 ucenici ai săi – drumul spre sfințenie

    • Sfântul Sfințit Mucenic Atinoghen și cei 10 ucenici ai săi
      Sfântul Sfințit Mucenic Atinoghen și cei 10 ucenici ai săi – drumul spre sfințenie

      Sfântul Sfințit Mucenic Atinoghen și cei 10 ucenici ai săi – drumul spre sfințenie

    • Sfântul Sfințit Mucenic Atinoghen
      Sfântul Sfințit Mucenic Atinoghen și cei 10 ucenici ai săi – drumul spre sfințenie

      Sfântul Sfințit Mucenic Atinoghen și cei 10 ucenici ai săi – drumul spre sfințenie

Episcop al Pidahtoei, Sfântul Atinoghen a cunoscut faptul că avea să fie ucis, așa că i-a poruncit cerbului pe care îl crescuse în mănăstire să aducă în fiecare an câte un pui, în ziua prăznuirii sale.

Născut în Sevastia Capadociei, pe vremea împăratului păgân Dioclețian, Sfântul Atinoghen l-a iubit atât de mult pe Dumnezeu, încât a ajuns să fie numit episcop al Pidahtoei. Aflându-se despre credința lui cea mare, au fost prinși mai întâi cei 10 ucenici ai săi de ighemonul Filomarh, fiind torturați în nenumărate feluri.

Sfântul, venind la mănăstire și văzând că ucenicii nu sunt, s-a întâlnit cu cerbul pe care îl crescuse acolo și l-a binecuvântat să nu fie vânat, ci în fiecare an să aducă un pui și să îl lase obștii.

Iar sfântul a fost prins și omorât cu sabia, iar în ziua pomenirii lui, în fiecare an, cerbul aducea câte un pui, după cum fusese binecuvântat, pentru ospățul creștinilor adunați la rugăciune.