Pe vremea lui Dioclețian, păgânul împărat al Romei, era cumplită prigonire împotriva creștinilor. Pe atunci erau în primejdie toți cei ce viețuiau după Dumnezeu. Toată lumea se tulbura și mulți se dădeau la moarte unul pe altul, de frica împăratului; tată pe fiu, frate pe frate și rudenie pe rudenie. Atunci a venit în Sevastia, cetatea Armeniei, un ighemon oarecare cu numele Filomarh. Acela a adunat mulțime de slujitori idolești și le-a poruncit să-și pună cununi pe cap și să aducă jertfe cu veselie și dănțuire necuraților lor zei, zicând din trâmbițe, glăsuind din chimvale și cântând din alăute și din fluiere. Iar el, șezând la divan în fața poporului, a poruncit propovăduitorului să strige astfel: „Cetățeni și oameni de seamă, ascultați porunca împăratului și apropiați-vă de aduceți jertfe zeilor”.

Atunci toată mulțimea poporului a strigat, zicând: „Suntem creștini și nu ne vom închina idolilor!”. Iar ighemonul a poruncit ostașilor să-i ucidă. Deci mulți au murit pentru Hristos, luând cununile cerești. După aceasta, un om, anume Nicolae, mai-marele oștilor, apropiindu-se de chinuitor, a zis: „Stăpâne, este un bărbat cu numele Atinoghen, episcop creștin, care înșeală pe mulți la credința sa și petrece în satul Pidahton”. Atunci ighemonul a trimis îndată ostași să-l prindă. Iar Sfântul Atinoghen petrecea în post și rugăciuni împreună cu zece ucenici ai săi, într-o mănăstire mică, aproape de satul acela, la un loc osebit și liniștit. Și venind ostașii la mănăstirea lui, n-au găsit pe sfântul episcop, fiindcă se dusese de acolo cu o trebuință pentru nevoile mănăstirii. Deci au prins pe ucenicii lui și, legându-i, i-au dus în Sevastia. Și văzându-i ighemonul, a poruncit Și ducându-se ostașii, au căutat pe Atinoghen pretutindeni, dar nu l-au găsit. Iar Atinoghen, omul lui Dumnezeu, venind în mănăstire și negăsind pe frații săi, a intrat în casa de rugăciune și, uitându-se spre Sfânta Cruce care era acolo, a grăit cu lacrimi: „Unde sunt frații pe care ți i-am încredințat? Cine va face cu mine rugăciunile cele obișnuite lui Dumnezeu? Unde sunt ramurile cele frumoase de măslin? Nu știu ce li s-a întâmplat”. Și era sfântul în mare mâhnire și umbla împrejurul mănăstirii, mirându-se și nepricepând unde s-au dus frații. Și, iată, a alergat la dânsul o cerboaică, pe care el o hrănise nu demult cu mâinile sale. Aceea cucernicindu-se la dânsul, îi săruta mâinile. Apoi a întâlnit și pe un oarecare om cunoscut, care i-a zis: „Stăpâne sfinte, unde ai fost când ostașii ighemonului au prins pe ucenicii tăi și i-au dus în cetate legați, ca să-i muncească?”.

Aceasta auzind-o sfântul, s-a umplut de bucurie și, căutând spre cer, a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, îți mulțumesc că ai chemat la cereasca Ta împărăție pe aleșii robii Tăi!”. Deci, dând drumul cerboaicei în pustiu, s-a dus cu sârguință în cetatea Sevastiei la ucenicii săi. Și ajungând în curtea ighemonului, a început a striga cu glas mare: „O, muncitorule, pentru ce m-ai furat, jefuindu-mi biserica? Dumnezeu să vadă lucrul tău cel rău pe care l-ai făcut și să-și îndrepte mânia Sa asupra ta”. Și îndată prinzând ostașii pe sfânt, l-au dus înaintea ighemonului, zicând: „Iată, Atinoghen, pe care ne-ai poruncit să-l căutăm, ocărăște foarte rău stăpânirea ta”.

Iar ighemonul îndată a poruncit să-l arunce în temniță, unde erau închiși ucenicii lui. Și văzând sfântul pe frații săi, s-a bucurat foarte mult și a zis către dânșii: „Fiii mei, pacea voastră să se înmulțească și darul lui Hristos să fie cu voi. De vreme ce v-ați făcut bineplăcuți lui Dumnezeu, pentru aceea El v-a chemat la prânzul cel ceresc. Deci îmbărbătați-vă și nu vă temeți de îngrozirea muncito­rului, pentru că Domnul vă va dărui ca mâine dimineață să vă săvârșiți nevoința și vă veți sălășlui întru bucuriile raiului cu îngerii și cu cetele sfinților, și întru veselie veți slăvi în veci pe Stăpânul cerului”.

A doua zi, muncitorul a venit la judecată și a poruncit să aducă înaintea lui pe Atinoghen și pe cei zece ucenici ai lui. Și fiind ei aduși, ighemonul a zis către dânșii: „Jertfiți zeilor, după porunca împăratului, căci de nu veți asculta, vă voi munci cu chinuri cumplite și vă voi pierde din viața aceasta, precum am pierdut mai înainte de voi pe cei ce petreceau în nesupunere și rău au pierit acei răi”. Iar Sfântul Atinoghen i-a răspuns, zicând: „O, răule ighemon, acei care zici tu că sunt pieriți, n-au pierit; ci sunt în cer, dănțuind cu sfinții îngeri”. Ighemonul a zis: „Atinoghene, nu mă osteni, ci ascultă-mă împreună cu tovarășii tăi, jertfește zeilor, ca să nu pieriți rău”. Sfântul a zis către ighemon: „O, chinuitorule fără de lege, câine prea întinat și nerușinat, nu ne vei înfricoșa cu îngrozirile tale. Fă ceea ce voiești pentru că suntem gata să răbdăm toate pentru Dumnezeul nostru”. Atunci ighemonul, mâniindu-se, a poruncit ca pe cei zece ucenici ai lui Atinoghen să-i dezbrace și, spânzurându-i la muncire, să-i bată cumplit și să le strujească trupurile lor cu piepteni de fier. Iar ei, suferind, grăiau: „Gata suntem de răni pentru Hristos cel fără de moarte. Nu ne vom lepăda de Tine, Stăpânul și Dumnezeul nostru!”. Deci văzând muncitorul mărimea lor de suflet cea neschim­bată și răbdarea cea cu bărbăție, căci ei cu nici un fel de munciri nu se biruiau, a poruncit să-i taie cu sabia. Așa s-au sfârșit sfinții în bună mărturisire și au trecut cu slavă în lăcașurile Raiului.

După uciderea celor zece sfinți mucenici, ighemonul, întorcân- du-se spre Sfântul Episcop Atinoghen, a zis către dânsul: „Unde este Hristosul al tău, de care zici că este Dumnezeu? Pentru ce n-a venit aici și n-a izbăvit pe ucenicii tăi din mâinile mele?”. Aceasta zicând-o ighemonul, a poruncit ca și pe el să-l spânzure gol de lemnul de muncă și să-l bată. Deci, sfântul, fiind bătut, grăia: „Slavă Ție, Dumnezeule, că m-ai învrednicit și pe mine a pătimi pentru numele Tău”. Ighemonul a zis către dânsul: „Pentru ce Dumnezeul tău nu te izbăvește nici pe tine din mâinile mele?”. Mucenicul a răspuns: „Nelegiuitule, El m-a izbăvit și mă va izbăvi din meșteșugirile tale cele rele”. Atunci ighemonul a poruncit ca, luându-l la muncire, să-l bată cumplit peste coaste. Iar sfântul a strigat către Dumnezeu, zicând: „Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, mântuiește-mă cu mila Ta!”.

Atunci s-a auzit de sus un glas dumnezeiesc, zicându-i: „îndrăz­nește alesul Meu, Eu sunt cu tine; Eu sunt Dumnezeul tău, Cel ce te păzesc pe tine!”. Acest glas a fost auzit nu numai de sfânt, dar și de slujitorii care îl munceau. Deci, îndată s-au cuprins de frică, nemaiputând să muncească mai mult pe omul lui Dumnezeu, pentru că înțepeniseră mâinile lor. Atunci, un oarecare prieten al ighemonu- lui, cu numele Filip, șezând cu dânsul, a zis către ighemon: „Oare nu ți-am spus eu ție mai înainte, că acești creștini sunt niște vrăjitori? Pierde îndată pe acesta, ca să nu se înșele cei ce privesc la dânsul”. Atunci ighemonul a osândit îndată pe mucenic la tăiere cu sabia. Iar sfântul a grăit către ighemon: „Ighemoane, mă rog ție, poruncește acestora să mă ducă la mănăstirea mea și acolo să mă omoare”. Și n-a oprit ighemonul ca să fie după cererea lui.

Și dus fiind sfântul spre mănăstirea sa, cânta oarecare stihuri din psalmii lui David, bucurându-se și veselindu-se, că sufletul său are să se dezlege de trup și să treacă la Domnul. Și apropiindu-se el de mănăstire, cerboaica cea zisă mai sus ieșind din pustie, a întâmpinat pe sfânt și s-a plecat la picioarele lui, iar sfântul a zis către dânsa: „Te-ai lipsit de frați, iată acum te vei lipsi și de acela care te-a hrănit pe tine. Iar Dumnezeul veacurilor să nu te dea pe tine și seminția ta spre vânarea vânătorilor, ci seminția ta să-și aducă rodul său aici întru pomenirea noastră, spre a fi junghiat și mâncat, întru slava lui Dumnezeu, de cei ce vor veni la prăznuirea pomenirii noastre”.

Atunci cerboaica, vărsând lacrimi din ochi, a căzut la picioarele sfântului, iar el, însemnând-o pe ea cu semnul Sfintei Cruci, a zis către dânsa: „Mergi cu pace în sânul pustiei”. După aceea, intrând Sfântul Atinoghen în mănăstirea sa, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, Dumnezeul meu, primește în pace sufletul meu și mă învrednicește să fiu împreună cu frații mei, ca împreună să slăvim sfântul Tău nume, în toți vecii. Și dă, Doamne, celor ce vor cinsti cu dragoste pomenirea mea, binecuvântarea Ta cea veșnică. Tuturor celor ce se vor ruga Ție cu pomenirea numelui meu, arată-le darul Tău și le dă ajutor grabnic întru toate nevoile lor”. Astfel rugându-se el, s-a auzit un glas din cer, zicându-i: „Astăzi vei fi cu Mine și cu ucenicii tăi în rai și toată dorința ta se va împlini”.

Iar mucenicul, auzind glasul acela, s-a umplut de mare bucurie. Deci, plecându-și cu veselie capul sub sabie și fiind tăiat, s-a sfârșit întru Domnul, iar cinstitul lui trup a fost îngropat de credincioși în același loc. Și acolo se adunau creștinii în tot anul, în ziua sfârșitului lui, și săvârșeau pomenirea lui cu prăznuire. Iar în fiecare an se făcea o mare minune, pentru că acea cerboaică pe care sfântul a hrănit-o și a binecuvântat-o, venea după porunca lui la praznic și aducea un pui al său spre jertfire. Apoi, lăsându-l pe el, se ducea în pustie, neoprind-o nimeni pe ea. Aceasta o făcea în toți anii, căci ea, venind la praznic, își aducea puiul său, care se junghia și se mânca de creștini, întru cinstea și pomenirea Sfântul Mucenic Atinoghen episcopul și a celor zece ucenici ai lui, și spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel împreună slăvit cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.