Vindecarea leproșilor și vindecarea noastră (Luca 17, 12-19)

Nu cred că există Evanghelie mai lucidă în contextul vremii de acum decât aceasta cu Vindecarea Leproșilor.

Abia în 1873 un medic, Hansen – de unde și denumirea medicală a leprei – a descoperit agentul cauzal și aceasta a permis căutarea soluției medicamentoase. Vizibil în Evanghelie nu despre tratarea cu sulfamidă, ori sulfonamide e vorba. Medicamente descoperite în 1947 – și care îl vindecă, de exemplu pe Sfântul Nichifor cel Lepros (1890-1964). Și astfel îl redau comunității ca un stâlp de foc și rugăciune, readucându-l din insula Spinaloga și apoi din Chios, din spitalul administrat de cel ajuns mai târziu Sfântul Antim din Chios, aproape de Atena, în stațiunea-leprozerie a Sfintei Varvara de la Aigaleo (în 1957). Și care, aproape orb și abia respirând de oboseala vieții, îi învață pe oameni despre rugăciunea inimii, mângâind cu dragostea lui suferințele oamenilor. Ci despre incredibila capacitate a lui Dumnezeu de a ne vindeca de negrija lumii de noi. Și de propria noastră negrijă. Sunt istorici care ne spun că lepra nu era foarte răspândită în Israel. În ciuda faptului că Moise îi acordă un capitol întreg aproape (Levitic 3. 1-46) în îndrumările ce privesc educarea sanitară a poporului. Nici grecii antici nu par afectați prea tare, ci doar sporadic, lepra fiind deseori confundată cu alte boli de piele. Mai ales apariția migrărilor unor popoare (longobarzii, de exemplu) și Cruciadele au dus la modificări majore ale hărții interacțiunii bolii cu populația Europei. Doctorul Hansen descoperă factorul etiologic în vremea unui boom al bolii în Norvegia, când s-au îmbolnăvit 2800 de oameni. Mizerie, subnutriție și sistem imunitar deficitar au rămas până astăzi modalitatea de a rămâne „deschis” unei astfel de boli. Care, apropo, se ia prin picături de salivă și poate incuba până la 20 ori chiar 40 de ani – un soi de asimptomatici...

Pentru a ține departe de boală comunitățile, bolnavii aceștia erau izolați. Ținuți departe de sate sau comunități mai mari. Nu cred că cei 10 leproși aveau clopoțeii pe care -i atârnau, de exemplu, creștinii „milostivi” de fantomele umane ce locuiau în peșteri, departe de cetăți. Și unde câte un empatic cu har – cazul tânărului Francis din Assisi e notoriu – îi căuta să își trăiască pocăința. Nu păreau agresivi și pericolul consta în lentoarea în care moartea le scurma în trup. Acum înțelegem oare ce boală a vindecat Hristos? Ce anume din lepră vindeca? Nu doar boala, ci și atitudinea față de ea. Oferea o rațiune de a fi bolnavilor. Nu doar vindecarea, ci și reinventarea limitelor lor personale. Reașezarea lor în comunitate. De aceea îi trimite la Templu. Să primească „pașaportul” liberei circulații în mijlocul unor comunități riguros protejate de boală.

Al 10-lea lepros. Nu are identitate de iudeu. E samarinean. Un „extracomunitar” i-ar zice astăzi legislația. Nici nu avea unde merge, de fapt, să își confirme prin document vindecarea. Domnul nu mustră pe ceilalți 9, ci doar arată cât de mult funcționărism a pătruns în inima credinței. Într-atât încât omul nu mai mulțumește pentru vindecare, ci caută diplomă de absolvire a cursului intensiv de suferință. Ca noi astăzi care căutăm texte să ne suporte părerile, nu, nu pe Hristos care face minuni. Ci argumente. Deși, nu-i așa, credința nu se argumentează- ne zice Sfântul Sofronie de Essex- ci se întemeiază. Adică presupune un pic mai mult decât parcurgerea unor texte, ascultarea unor interviuri ori opiniile filmate ale unor experți autodefiniți ca atare. Vindecarea presupune întâlnirea cu Hristos. Nu documentul care să ateste vindecarea ta. De aceea e dificil în vremea îndoit-grea de acum. Pentru că ne teologhisim opiniile și ideologizăm Evanghelia să ne încapă în cultură. Nu topim cultura în smerenia ce ne-o cere Evanghelia. Și devenim guralivi, strașnic de zgomotoși, fiecare pe etajul lui de cunoscuți. Și chiar credem că avem dreptate. Și e posibil. Dar nu ne mai întâlnim cu Hristos care ne vindecă în adânc, mai în adânc, de propria frică și moarte.

Al 10-lea lepros ne cheamă să medităm profund asupra întoarcerii la sursa-vindecării, Domnul Iisus Hristos. Indiferent de unde ne vine - tehnic ori metodologic - vindecarea, sursa ei rămâne Hristos. Dovadă sunt cuvintele ultime din Evanghelia acestei duminici: „Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit!” (Luca 17.19). Nu vi se pare interesant că tocmai un medic -Apostol, Sfântul Luca, ne povestește acest episod petrecut - după cum ne spune tot el la începutul textului lecturii - într-un sat? Semn că nu există loc geografic în care Hristos să nu facă minuni. Azi trăim în ciudata perioadă pe care Sfântul Sofronie o numea suferința lipsei de cultură a inimii într-un belșug de cultură a intelectului (Cuvântul 27 din Cuvântări Duhovnicești, vol. I, Ed. Reîntegirea, Aba Iulia, 2004, pp. 319-329). Ce afectează o boală în cultura oamenilor este încrederea reciprocă și sporirea apariției magilor de pripas, cultura privirii în ochi cu desăvârșită încredere. În lipsa unei culturi a inimii, cultura bolii rănește credința și transformă orgoliul în vehicul de manipulare. Dacă privim prin inimă clipa de acum așa se și vede. Dacă nu-l întâlnim pe Hristos pe cale nici o vindecare nu este desăvârșită. Nu poate fi cu adevărat vindecare. Dacă la ieșirea din spital te întâlnești numai cu „funcționarii” vindecării nu ai nici o bucurie și boala se transformă în obsesie și tristețe. Chiar sănătos, cu acte în regulă, cum spunem deseori, suntem muritori. De unde așadar căutarea în permanență de certificate de garanție pe viețile noastre? În Hristos nu este așa. El e garanția. Și a depus garanția aceasta pentru noi pe coama Golgotei, în cel mai teribilist moment al funcționărimii- de la Templu și din politică-  fără greș în conștiința sa. Un lepros ca orice bolnav cronic se teme să nu greșească ucigând pe alții cu boala sa și vede ca fiind vindecare fiecare clipă pe care o trăiește în plus față de termenul la care unii i-au semnat certificatul de deces în alb. El știe că Hristos Domnul e Viața. Și că Acesta vede adânc în inima sa, unde îl crește pentru Împărăția cerurilor. Dă-ne Doamne putere să fim al 10-lea lepros. Mereu cu fața spre Tine.

Sursă text și foto: tribuna.ro

De la același autor

Ultimele din categorie