Text și context

În centrul pericopei evanghelice a acestei duminici se găsește o minune. O tămăduire. Beneficiara este o femeie. Evanghelistul ne arată că era vârstnică și că fusese chinuită de faptul de a fi fost gârbovă vreme de 18 ani. Mai știm și locul în care se petrec toate și beneficiem și de repere temporale: sâmbăta, în sinagogă. 

Femeia

Hristos se găsește în exercițiul propovăduirii atunci când o observă pe cea în cauză și o cheamă spre a o elibera de suferință. În cultura iudaică a vremii, femeile stăteau în spatele locașului de cult. Acest lucru vine să ne spună ceva. Că era greu de observat. Ne lasă chiar să înțelegem că Învățătorul a căutat-o cu privirea. A pornit în căutarea ei. Într-un context în care, cel mai probabil era atât de obișnuită cu suferința, e de presupus că se resemnase. Că nu mai căuta tămăduire. Acest fapt n-a îndepărtat-o, totuși, de credință. Consecința smereniei ei o va constitui vindecarea. Iisus va întinde mâinile asupra ei. Va rosti cuvintele: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”. Apoi, ea se va îndrepta, slăvind pe Domnul.

Mai-marele sinagogii

Faptul în sine n-ar fi stârnit atât de multe discuții dacă nu s-ar fi petrecut sâmbăta. Nu oriunde, ci în sinagogă. În acest context, mai marele acesteia se va vedea silit să ia atitudine. Să mustre mulțimea: „Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei!”, le va spune el. Cuvintele nu erau, în ciuda aparențelor, destinate oamenilor, ci Lui. Replica va fi una imediată. Argumentată. Cu exemple din viața practică. Fiul lui Dumnezeu le va arăta celor de față că, oricare dintre ei își duce animalul de povară la adăpătoare sâmbăta. Dacă acest lucru era îngăduit de Lege, în baza unui principiu simplu, al milei, de ce n-ar fi fost oare și vindecarea ei? În fața Domnului, un suflet de om e mai prețios decât un animal de povară. Accentele sunt clar puse. Ca atare, mulțimea se domolește, iar liniștea se așterne peste toți cei de față. Femeia poate în sfârșit să se bucure de cele întâmplate, fără teama de repercusiuni. Nimeni nu va mai avea curajul să o ucidă cu pietre, ori să pună la îndoială autenticitatea miracolului, sau nevoia de acesta în viața ei.

În loc de concluzii

Aidoma femeii gârbove, și noi suntem chemați la întâlnirea cu Domnul. Atunci când ne pierdem, din pricina păcatelor, ori a suferințelor care vin drept consecințe ale acestuia, posibilitatea de a privi în sus. Și pe noi ne cheamă. Ne invită să înaintăm. Să așternem înaintea Sa durerile noastre. Nu înainte de a demonstra că suntem capabili de consecvență în credință. Că avem curajul și puterea să nu ne lepădăm de Dânsul atunci când anumite greutăți vin să ne apese. Dacă o vom face, precum atunci, își va pune mâinile asupra noastră. Ne va dezlega de dureri și neputințe. Va închide chiar și gurile cârcotașilor, care vor contesta nevoia noastră de tămăduire. Și ne va oferi posibilitatea să privim în sus. Sublim și necesar lucru! Îndrăzniți!