Dumnezeu a conceput în așa fel starea de somn încât aceasta pe de-a-întregul să se afle în repaus total. Acest repaus este atât de profund încât omul nu mai are conștiința propriei sale existențe și intră într-o stare de uitare. În timpul somnului orice activitate legată de un efort conștient, aflat sub controlul rațiunii, se întrerupe; își continuă activitățile doar acțiunile vitale care nu pot fi întrerupte. Circulația sângelui continuă, stomacul digeră mâncarea, plămânii asigură respirația, pielea permite transpirația; în suflet ideile, imaginațiile și simțămintele continuă să se multiplice, dar nu sub controlul rațiunii și voinței, ci sub influența zonei inconștiente a firii noastre. Visul este o convergență a acestor imagini amestecate cu ideile și sentimentele ce le corespund. El este adesea ciudat pentru că nu aparține sferei imaginațiilor și reflecțiilor voite și intenționate ale omului, ci apare spontan și obscur în acord cu o lege și o experiență a firii noastre.

Dintr-un vis se desprinde uneori o vagă impresie de reflecții și de imaginații voite, pe când de alte dăți este rezultatul unei poziții particulare a sufletului. Așa că în sine, un vis nu poate avea aici o semnificație. Este ridicol și ilogic, cum fac mulți a căuta în divagațiile visurilor o prezicere pentru viitor referitoare la tine sau la alte persoane, sau altă semnificație. Cum ar putea exista ceea ce nu are o cauză?

Dracii care au acces în sufletul nostru când suntem trezi, îl au și când dormim. Și atunci ne ispitesc amestecându-și propriile imagini cu ale noastre. Mai mult, când remarcă faptul că noi suntem atenți la visuri, se străduiesc să le facă interesante, să stârnească în noi o curiozitate amplificată de ei și să ne ducă încetul cu încetul la starea de a ne încrede în ei. O asemenea încredere este însoțită întotdeauna de autosuficiență; aceasta ne deformează părerea pe care o avem despre noi înșine, și așa toată activitatea noastră este falsă: este exact ceea ce le trebuie dracilor! 

Când această părere de sine este bine înrădăcinată, dracii încep să ni se arate sub chip de îngeri de lumină, de mucenici, de călugări sfinți, ba chiar sub chipul Mântuitorului și a Maicii Domnului. Laudă felul nostru de a trăi, ne promit cununa cerească și așa ne duc până pe culmea părerii de sine și a mândriei. O asemenea culme este în același timp și o prăpastie a pierzării. 

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Fărămiturile ospățului, Editura Reîntregirea, p. 229-230)