„Din vorbă multă nu vei scăpa de păcat” (Pilde 10, 19). Creștinii trezvitori numesc toate simțurile „ferestre ale sufletului”, prin care, dacă le deschizi, fuge toată căldura lăuntrică. Cea mai cuprinzătoare deschizătură, o ușă larg deschisă, care lasă această căldură să se scurgă în valuri, este limba, căreia i se dă voie să vorbească ce și cât vrea.

Multa vorbire aduce tot atâta vătămare trezviei și rânduielii lăuntrice cât toate celelalte simțuri dimpreună, căci ea se leagă de obiectele tuturor simțurilor și silește sufletul să vadă chiar și când nu vede, să audă chiar și când nu aude, să pipăie chiar și când nu pipăie. Ceea ce este visarea între cele lăuntrice, este multa vorbire între cele din afară; însă aceasta din urmă e mai păgubitoare, fiindcă ține de real și, ca atare, lasă urme mai adânci.

Pe deasupra, de ea sunt strâns legate părerea de sine, obrăznicia și idioritmia – aceste furtuni ce nimicesc buna rânduială cea dinlăuntru, lăsând în urma lor nesimțire și orbire. După toate acestea, cum poate scăpa de păcat cel ce vorbește mult?!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 45-46)