Vremelnica sexualitate şi rostul ei (I)

Puncte de vedere

Vremelnica sexualitate şi rostul ei (I)

Nu o dată am fost întrebat, mai ales de către tineri, de ce ar fi vreo diferenţă între actul sexual al unui cuplu cununat faţă de cel al unuia care nu are binecuvântarea Bisericii, câtă vreme se poate vorbi despre dragoste în ambele cazuri? Da, aparent nu este nici o diferenţă în privinţa acestui act atât de intim. Dar eu le dau următorul exemplu, spre edificare.

Sexualitatea este o consecinţă a căderii protopărinţilor din Rai, nu ţine de condiţia iniţială a omului şi va dispărea odată cu intrarea în Împărăţia „gătită” de Dumnezeu pentru noi. Eva a fost creată din Adam, iar Mântuitorul (Noul Adam) S-a întrupat din Fecioara Maria (Noua Evă). În ambele situaţii, nu există absolut nici o legătură cu sexualitatea. Ea ţine, aşadar, de natura noastră căzută, de un mod de existenţă trupesc, biologic. Îndrăgostirea, atracţia sexuală, dorinţa de a fi cu cineva de sex opus sunt porniri naturale, sădite de Dumnezeu în om ca punct de pornire sau ca „umbre” ale adevăratei chemări pe care o avem spre iubire desăvârşită şi spre unitate deplină: „Priveşte câte a iconomisit Dumnezeu la început. A îngăduit lui Adam ca să aibă de soţie pe sora sa sau, mai bine zis, nu pe sora, ci pe fiica sa; şi mai mult încă, nu pe fiica sa, ci ceva mai presus de fiică, adecă chiar corpul său, eară totalul l-a făcut din început, reunindu-i pe amândoi într-un singur corp. (...) Dintr-un singur om (Adam) a făcut ca să se planteze întregul gen omenesc, hotărând ca absolută necesitate de a nu se dezmembra, ci încă mai mult i-a concentrat prin căsătorie” (Comentariile sau Explicarea Epistolei cătră efeseni a celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Chrisostom, traducere din limba elină, ediţia de Oxonia, 1852, de Arhim. Theodosie Athanasiu, Tipografia Dacia, Iaşi, 1902, p. 191-192).

Manifestată în afara binecuvântării lui Dumnezeu, sexualitatea aduce efecte negative. Nu este vorba doar despre faptul că relaţia dintre cei doi alunecă uşor în zona carnalului, a împlinirii unor pofte care devin scop în sine. Precum tot ceea ce este viu pe lume, în chip natural, are viaţă doar pentru o vreme, după care se stinge şi se descompune, tot aşa relaţia trupească, trăită în afara harului dumnezeiesc, trece prin toate etapele evoluţiei - până când se stinge.

Nu o dată am fost întrebat, mai ales de către tineri, de ce ar fi vreo diferenţă între actul sexual al unui cuplu cununat faţă de cel al unuia care nu are binecuvântarea Bisericii, câtă vreme se poate vorbi despre dragoste în ambele cazuri? Da, aparent nu este nici o diferenţă în privinţa acestui act atât de intim. Dar eu le dau următorul exemplu, spre edificare. Din aceeaşi sursă, se umplu două vase de apă. Pe unul îl dau deoparte, iar apa din al doilea este sfinţită prin slujba aghiasmei. Pentru un timp, între apa din cele două vase nu pare a fi nici o diferenţă. Ca şi cum ar avea aceleaşi caracteristici. Nu după multă vreme însă, apa din primul vas „se strică”, îşi pierde calităţile şi nu mai este recomandabil să o bei. În schimb, apa sfinţită poate să fie bună de băut şi după ani de zile. Acest „experiment” este accesibil tuturor celor ce solicită să li se facă acasă slujba sfeştaniei. Încât diferenţa dintre natural (biologic) şi ceea ce este sfinţit este ilustrată de aceste două realităţi antagonice: descompunere, respectiv transfigurare.

În pofida bombardamentului mediatic pe această temă, e nevoie să o spunem răspicat: sexualitatea nu este una dintre nevoile fundamentale ale trupului nostru, aşa cum sunt nevoia de a respira, cea de a mânca sau cea de a bea apă. Din păcate, există o întreagă cultură pe falsa temă a necesităţii sexului, încât nu se mai pune problema rostului şi locului acestuia în viaţa de familie, ci doar se vorbeşte despre modul de satisfacere, respectiv despre orientarea sexuală a cuiva. Această tendinţă a ultimilor zeci de ani este captată ideologic şi prelucrată cu perseverenţă în zilele noastre, pentru impunerea unei agende obscure (dar nu imposibil de descifrat). Din punct de vedere teologic, regăsim şi aici, ca şi în alte situaţii, o manieră diabolică de a perverti un dat natural şi de a-l deturna de la sensul iniţial. În loc să devină mijloc de întărire a unei unităţi trăite de soţ şi soţie în lumina iubirii lui Dumnezeu, sexualitatea – aşa cum este ea preponderent promovată –, produce o degradare a persoanei umane, centrându-o pe capabilităţile sale genitale ori chiar (horribile dictu!) ale altor zone anatomice. Dacă, în afara căsniciei, sexualitatea dezbină şi produce multă suferinţă, în cadrul binecuvântat de Dumnezeu ea este menită să întărească şi să pecetluiască legătura dintre un bărbat şi o femeie spre a fi „un trup (...), în  Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 31 şi 32). În partea a doua a articolului vom vorbi despre locul firesc al sexualităţii în Taina Nunţii, dar şi despre alte aspecte, precum: naşterea de prunci, când şi cum se pot înfrâna soţii de la relaţii trupeşti, de unde vine ispita perversiunilor şi a consumului de pornografie ş.a.

***

Citește și: Vremelnica sexualitate şi rostul ei (II)