Text și context

Pericopa evanghelică a acestei duminici beneficiază de repere spațiale precise. Ierihon e locul unde se petrec evenimentele. Cititorul află și numele personajului principalul al celor petrecute. Zaheu. Ba mai mult, îi deconspiră și profesia. Era vameș. Medicul Luca se exprimă, așadar, cu precizie de diagnostician. E atent atât la detaliile contextuale, cât și la cele ale evenimentului, fapt care face narațiunea să fie una precisă.

Zaheu

Hristos intra în Ierihon. Faptul de a fi fost o așezare destul de aproape de capitală, care avea legături comerciale cu aceasta transformase cea mai joasă cetate locuită de oameni într-un spațiu în care Învățătorul era cunoscut. Oameni care mergeau ori veneau aici din felurite alte locuri vorbiseră, de bună seamă, despre El. Precum se întâmplă și astăzi, unii Îl vor fi criticat, alții Îl vor fi adulat. Cert este că i se dusese faima. Ca atare, era de așteptat ca lumea să fie curioasă să Îl vadă. Să se înghesuie. În rândurile doritorilor de acest fapt se număra și Zaheu vameșul. Angajat al autorității oprimante, acesta făcea parte din tagma celor urâți de popor. Acest lucru îl va face, probabil, să nu dorească să iasă în primul rând. Spre a nu se expune. Risca să fie luat la rost de către localnici, dintre care unii avuseseră probabil de suferit din pricina lui. Statura nu-l ajută, din păcate, să stea în spatele celor adunați. Ca atare, spre a-și ostoi curiozitatea, se urcă în copac. Nădăjduiește că de acolo va avea parte de o priveliște frumoasă. Că va putea zări fără a fi observat. În fond, n-ar avea nimic să-i ceară. Ori, poate, chiar dacă ar avea, socotește că ale lui probleme sunt mai puțin importante decât ale celor care se grăbiseră a se așterne în calea lui Iisus.

Chemarea

Sinceritatea cu care-și dorește să-L vadă îi este însă răsplătită. Din belșug. E observat de Fiul lui Dumnezeu și chemat: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”. E lesne de imaginat bucuria cu care s-a conformat insolitei cereri. Decizia stârnește rumoare în mulțime. Acest lucru nu e menit să schimbe cele hotărâte. Dimpotrivă. Întrevederea aduce cu sine o alta. Din partea gazdei, de această dată. Zaheu e impresionat de Domnul. Își schimbă sufletul. Se întoarce la o sută optzeci de grade. Mărturia lui e grăitoare în acest sens: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. Credința lui e lăudată, iar schimbarea binecuvântată.

În loc de concluzii

Textul pe care-l avem în vedere are multe de spus omului contemporan. Vorbește despre greșeala pe care o face, nu de puține ori, societatea, atunci când, vorba proverbului „judecă o carte după coperți”. Arată că, în fața divinului contează sufletul, nu forma. Că pocăința e un fapt care ne transformă pe dinăuntru și ne aduce din nou în fața lui Dumnezeu. Nu oricum, ci în postura de fii. De aceea, cred că, dacă am realiza un examen sincer de conștiință, ne-am regăsi fiecare în ipostaza lui Zaheu. Bine ar fi dacă am reuși să descoperim curăția sincerității inimii lui și am simți chemarea! Îndrăzniți!