Zi mare în Bucovina lui Ștefan: IPS Calinic, noul întâistătător al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost întronizat
Astăzi, 26 iulie, în istoria Bisericii de pe meleagurile Bucovinei s-a mai scris o pagină. În incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, sute de credincioși, alături de oficialități locale și centrale, au participat la Sfânta Liturghie urmată de ceremonia de întronizare a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Ierarhul, fost Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a fost ales în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 21 iulie 2020.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe un podium special amenajat în curtea Catedralei Arhiepiscopale. Alături de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, din soborul slujitor au mai făcut parte IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, IPS Calinic, Arhiepiscopul ales al Sucevei și Rădăuților, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Antonie, Episcop de Bălți, PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud și PS Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. De asemenea, pentru a încununa acest moment prin împreună-rugăciune, părtași la eveniment au fost demnitari de stat, reprezentanți ai autoritătilor locale, civile și militare, personalităti din lumea academică și culturală, dar și o parte dintre diaconii și preoții parohi suceveni, alături de stareţii şi stareţele de la manastirile din zonă. Răspunsurile la strană au fost date de către Corul psaltic „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, coordonat de pr. Dan Magdalena.
În cuvântul adresat credincioşilor prezenţi după citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a vorbit despre esenţa lucrării arhiereşti, subliniind faptul că, bucuria oricărui ierarh sunt preoţii şi credincioşii din parohii, iar cununa acestuia – vieţuitorii sfintelor mănăstiri, dar și că taina Crucii îi este arhiereului „veşmânt permanent”:
Pentru arhiereu, preoţii şi credincioşii sunt „fraţii săi iubiţi şi mult doriţi, bucuria şi cununa” sa (Filipeni 4, 1). Ei sunt angajaţi în aceiaşi luptă pentru Evanghelia Împărăţiei. La ei, arhiereul se raportează în mod special prin cuvintele: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă” (Filipeni 4, 4). Stăruinţa arhiereului în rugăciune şi lucrare este aceea ca „pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile” credincioşilor şi „cugetele lor, întru Hristos Iisus” (Filipeni 4, 7) [...]. Ca prim monah între monahii şi monahiile eparhiei, arhiereul este primul la ascultare, sărăcie şi curăţie, primul la rugăciune, jertfă, cuget duhovnicesc. Arhiereul se adresează vieţuitorilor sfintelor mănăstiri spunându-le: „cu duhul fiţi fierbinţi, Domnului slujiţi. Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi [...]. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc [...], Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite” (Romani 12, 11-16). În lucrarea sa, arhiereul are parte de multă cinstire, onoruri din partea oamenilor şi laude, multe, unele drepte, altele interesate. Pe toate le primeşte cu mulţumire, discernământ şi rezervă, bine ştiind că taina Crucii îi este veşmânt permanent”, a spus IPS Părinte Teofan. (Cuvântul integral, aici)
După otpustul Sfintei Liturghii, a urmat ceremonia propriu-zisă de întronizare a noului Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. În cadrul acesteia, PS Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a dat citire gramatei mitropolitane, (Textul gramatei, aici) apoi, IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a oferit însemnele slujirii arhiepiscopale: mantia, crucea și engolpionul, precum și camilafca, după care l-a condus pe noul ierarh la tronul arhieresc, unde i-a înmânat cârja arhipăstorească, rostind formulele liturgice speciale. În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a binecuvântat poporul drept-credincios cu dicherul, tricherul și crucea de binecuvântare primită din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Binecuvântare și gând de recunoștință pentru noua slujire
În continuare, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a transmis mesajul Părintelui Patriarh Daniel (mesajul integral, aici) și l-a felicitat pe noul Arhiepiscop:
„Astăzi, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, sărbătorim cu multă bucurie, împreună cu întreaga Biserică Ortodoxă Română, dar mai ales împreună cu clerul şi credincioşii din această eparhie, întronizarea Înaltpreasfinţiei Voastre ca nou Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Calităţile misionare, pastorale şi edilitare, arătate în slujirea de Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, timp de aproape 30 de ani, ne îndreptăţesc să avem speranţa că slujirea de Chiriarh al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, pe care o începeţi astăzi, va fi o lucrare rodnică, binecuvântată de Dumnezeu şi folositoare Bisericii şi poporului român. Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, „Păstorul Cel Bun” (Ioan 10, 11) şi „Arhiereul mărturisirii noastre” (Evrei 3, 1) să vă dăruiască mult ajutor în slujirea pastorală, culturală şi socială ca Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în consultare cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan şi în conlucrare cu Preasfinţitul Părinte Episcop Vicar Damaschin Dorneanul, spre a conduce pe calea mântuirii clerul, monahii şi credincioşii ortodocși români din această frumoasă eparhie, fiind un Chiriarh la vârsta maturității pastorale care îmbină iubirea duhovnicească paternă cu răbdarea şi înțelepciunea în rezolvarea problemelor reale din eparhie”, a transmis Părintele Patriarh Daniel. (Cuvântul integral, aici)
Totodată, domnul Victor Opaschi, Secretar de Stat la Secretariatul de Stat pentru Culte a adresat mesajul domniei sale, iar părintele inspector Nicolae Horga a dat citire mesajului de bun-venit din partea clerului și credincioșilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților (mesajul integral, aici), adresat Înaltpreasfintitului Părinte Calinic.
La rândul său, în cuvântul de final, noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților a adus slavă Preasfintei Treimi și, după ca a evocat portretele luminoase ale unor ierarhi și sfinţi din istoria Bisericii noastre, a adresat câteva gânduri legate de noua sa misiune:
„Doresc să-mi exprim bucuria de a fi, începând de astăzi, în duh de rugăciune, împreună cu clerul şi cu cinul monahal, precum şi cu toţi credincioşii şi credincioasele, de orice vârstă, din Dulcea Bucovină. Îi am în vedere îndeosebi pe tineri, pe care îi pomenesc în fiecare Sfântă Liturghie şi în a căror tinerețe şi entuziasm cred, mai ales atunci când sunt în slujba lui Dumnezeu şi a comunităţii din care fac parte. Nu-i trec cu vederea nici pe părinţii şi bunicii lor, care sunt chemaţi să continue, în duhul cuminţeniei şi bunei-aşezări bucovinene, trăirea şi vieţuirea creştinească a înaintaşilor. Vreau să vă asigur că, dincolo de severitatea mea, veţi găsi un suflet cald, care cu patru decenii în urmă „a lăsat haina trupului acestei lumi la porţile Mănăstirii Putna pentru a o primeni cu haina Duhului”, sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Iachint Unciuleac şi a Înaltpreasfinţitului Pimen, stâlpi ai Ortodoxiei bucovinene în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Vă îmbrăţişez pe toţi deopotrivă în Iisus Hristos şi, dincolo de temerile pe care le-aţi avut şi probabil că încă le aveţi, vă asigur că veți găsi în persoana mea un episcop cu care veţi putea lucra eficient în via Domnului, respectând întru totul Canoanele Sfinţilor Părinţi, Legiuirile Bisericii şi Hotărârile Sfântului Sinod! Totodată, vă asigur de seriozitate, punctualitate şi promptitudine în decizii, de respect, evlavie şi bună-cuviinţă faţă de tot ceea ce este sacru şi aştept şi de la lucrătorii din ogorul Domnului răspuns la toate acestea prin oglinda conştiinţei!”, a subliniat IPS Părinte Calinic. (Cuvântul integral, aici)
Înaltpreasfinția Sa a transmis gând de recunoștință, apoi, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și întregului Sfânt Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru încrederea acordată, dar și Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, pentru propunerea spre această înaltă chemare, încheind prin a mulțumi oficialităților și tuturor celor care au ținut să fie prezenți în această zi la Suceava pentru a marca acest eveniment.
Cine este noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților?
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul s-a născut pe 18 noiembrie 1957, în oraşul Iaşi. După liceu și stagiu militar, în 1980 s-a închinoviat la Mănăstirea Putna, iar în 1984 a fost tuns în monahism. În perioada 1985-1989 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu.
În mai 1986 a fost hirotonit diacon, iar la 15 august a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Putna. În octombrie 1990 a fost numit stareţ al Mănăstirii Râşca. La 25 ianuarie 1991 a fost ales Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar la 25 martie a fost hirotonit întru arhiereu.
În perioada 1992-1995 a frecventat cursurile Facultăţii de Medicină din cadrul Academiei Mihăilene. În perioada 1994-1998 a urmat cursurile de licență la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Petre Andrei”, Iaşi. În perioada 1996-1998 a frecventat cursurile de doctorat în Filosofie, în cadrul Universității „Al. I. Cuza”. În anii 1998 și în 2004 a obținut titlul de Doctor în Filosofie, cu calificativ maxim, la două specializări.
Din 1995 și până în 2020 a publicat aproape 50 de cărți – încă 5 așteaptă în prezent lumina tiparului. A coordonat cărți importante și a publicat peste 150 prefețe și articole în cărţi, în presa laică şi bisericească.
Activitatea pastoral-misionară însumează mii de slujbe și predici în parohiile din Arhiepiscopia Iaşilor. În plus, a coordonat activ Programul „Nici un sat fără biserică”, iniţiat de Preafericitul Patriarh Daniel și este ctitor principal al multor biserici parohiale şi aşezăminte sociale.
Galeria FOTO completă din cadrul evenimentului, aici: (Foto) Întronizarea Înaltpreasfințitului Calinic, noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților