Ne naştem lin în planul lui Dumnezeu, ne naştem în primele gânduri de dragoste ale tinerilor părinţi, în inimile lor pasionale şi în rugăciune nerăbdătoare.

Ne naştem într-un dans sau cântec, într-o dedicaţie sau urare.

Ne naştem în jocul părinţilor noştri, în vremea copilăriei lor.

Copilul dorit se naşte într-o lacrimă de Cer, coboară în inima părinţilor într-o lacrimă de vis, creşte în pântecele mamei ca pâinea spre coacere, frământată în lacrimi de răbdare, speranţă şi împlinire a celor neîmplinite.

Răsare în pasiune, îmboboceşte la termenul rânduit în geamăt de durere, într-o înrourare şi contopire de lacrimi.

Deschide lumea în lacrimi şi în veselia părinţilor.

Creşte în râset şi în plânset, apoi dorinţe şi dureri în lacrimi, bucuria părinţilor în lacrimi.

Gustă şi muşcă din viaţă la primele dureri de dinţişori.

Reuşeşte în lacrimi, pierde în lacrimi.

Pleacă în viaţă în lacrima de dor a părinţilor.

Apoi dorul de mamă, de casă, de gustul sărbătorilor, de vişinul de la poartă, de patimi neîmplinite şi de iubiri curate.

Copilul dorit vine ca o împlinire a vieţii spre voia lui Dumnezeu şi spre împlinirea poruncilor Lui.

Fără copii, viaţa este ca un „pământ netocmit şi gol”.

Aşa intervenim cel mai simplu în planul Creaţiei şi dăinuim opera lui Dumnezeu.

Aşa ne va privi Dumnezeu şi va vedea că toate „sunt bune foarte”!