15 îndemnuri pentru creșterea copiilor
A crește copii nu înseamnă doar a-i educa pe ei, ci și a te educa pe tine însuți. Astfel, educația are mai multe sensuri, și îi îmbogățește atât pe copii, cât și pe părinți și educatori deopotrivă.
Când e vorba de creșterea copiilor, simpla cunoaștere a psihologiei copilului sau chiar o fină intuiție cu privire la proprii copii nu ne vor duce către Ființa cea veșnică, dacă nu chemăm și harul dumnezeiesc prin rugăciune. Educația religioasă a copiilor se face mai ales prin puterea exemplului și prin atmosfera de dragoste și rugăciune de acasă. – Maica Magdalena
Factorii decisivi în instrucție și educație sunt: înțelegerea, învățarea și exercițiul. – Pr. Prof. Ioan G. Coman
O creștere bună a copiilor nu constă în curmarea comportamentelor nedorite sau în a-i face să ne asculte. Ci este procesul prin care îndrumăm și modelăm sufletele copiilor noștri întru dragostea lui Dumnezeu prin îndatoririle și luptele vieții de zi cu zi. Le suntem alături pe cale, de-a lungul vieții, apropiindu-se zi de zi tot mai mult de Dumnezeu. – Philip Mamalakis
Fără duioșie și nevinovăție nimeni nu se poate apropia de sufletul copiilor. – Simion Mehedinți
Răspunderea noastră față de copil este mare. Educația copiilor presupune mai întâi de toate desăvârșirea propriei noastre educații, a sentimentelor noastre. Educația părinților merge împreună cu educația copiilor. – Arhim. Simeon Kraiopoulos
Copiii trebuie educați în duhul Evangheliei iubirii lui Hristos și al valorilor creștine, prin rugăciune și îndemn la viață sfântă și fapte bune. – PF Daniel, Patriarhul României
Atunci când cresc în libertate, copiii, văzând în acelaşi timp pilda celor mari, ajung să ne bucure în toate. Acesta este secretul – să fii bun, să fii sfânt, ca să insufli, să iradiezi. Se vede că viaţa copiilor este înrâurită de iradierea părinţilor. Ceea ce trăieşti – aceea şi iradiezi. Iradiază Hristos înlăuntrul tău? Aceasta i se împărtăşeşte şi copilului tău. – Sfântul Porfirie Kafsokalivitul
Cel mai de seamă dar pe care-l pot oferi părinţii copilului lor este să-l înveţe să recunoască răul şi să se revolte împotriva lui. – Sfântul Nicolae Velimirovici
Ceea ce ajută și duce la creșterea unor copii buni izvorăște din viața părinților în sânul familiei... Purtarea copiilor este direct legată de starea părinților. – Sfântul Porfirie Kafsokalivitul
A fi părinte nu se poate reduce la strategii și tehnici, pentru că tocmai comportamentul nostru este dascălul cel mai eficient. Și de aceea este așa de important să ne facem timp să învățăm și să citim despre cum să fii un părinte bun, pentru că felul cum te porți față de copilul tău, zi de zi, este ceea ce îl formează cu adevărat. – Philip Mamalakis
Copiii trebuie crescuți pentru ei, nu pentru părinți. – Nicolae Iorga
Sufletul se reface în prezența copiilor. – Dostoievski
Vorbește-I mai mult lui Dumnezeu despre copiii tăi, decât copiilor tăi despre Dumnezeu. – Maica Magdalena
Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: în primul rand puține cuvinte, în al doilea rând multe exemple și în al treilea rând mai multă rugăciune. – Sfântul Paisie Aghioritul
Să privim la familiile care au, prin mila Domnului, mulţi copii. Le este greu, au dificultăţi materiale mari, dar bucuria le este pe măsură în cele mai multe cazuri. Copiii se ajută unul pe altul, se obişnuiesc de mici cu greutăţile vieţii, devin mai curajoşi în faţa obstacolelor, căci au experimentat de mici depăşirea lor. În asemenea familii, dragostea între fraţi şi surori este mare, spiritul de jertfă le defineşte viaţa, se mulţumesc cu puţin, sunt mai generoşi, altruişti şi, în genere, acceptă mai uşor unele privaţiuni sau neîmpliniri personale. Relaţia lor cu părinţii este frumoasă: îi ajută, îi înţeleg, îi iubesc. – IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Grija pentru copii să i-o predați lui Hristos și Maicii Domnului. Să rostim ceea ce spunem mereu la Sfânta Liturghie: «Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să i-o dăm.» Dacă omul face acest lucru, și-a rezolvat toate problemele. – Arhim. Efrem Vatopedinul
Duhul credinței și al evlaviei la părinți ar trebui socotit drept cel mai puternic mijloc de păstrare, creștere și întărire a vieții Harului la copii. – Sfântul Teofan Zăvorâtul
Îți mai recomandăm și: Sfaturi pentru creșterea copiilor de la sfinți și părinți duhovnicești
Cum să ne creștem copiii – îndemnuri de la sfinți și părinți duhovnicești
Să încurajăm copiii să acorde mai multă importanță lecturii și învățării
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro