Oamenii au tendinţa explicabilă de a se situa în centrul propriului lor univers de relaţii, de a se raporta în principal la propriile nevoi, suferinţe, dar şi realizări şi bucurii. Această perspectivă, normală până la un anumit punct, poate duce însă la o îngustare a viziunii şi chiar la o tensionare a relaţiilor interumane. În numeroase situaţii, ei consideră că nevoile lor, atât de importante pentru propria persoană, sunt la fel de evidente şi pentru oamenii de lângă ei. De multe ori, nu doar în relaţiile apropiate, în cadrul familiei, ci şi în relaţiile cu colegii, vecinii, amicii, oamenii sunt tentaţi să creadă că ceilalţi le ghicesc nevoile. Din această perspectivă, toate acţiunile celorlalţi sunt interpretate ca venind să le împlinească nevoile psihologice şi relaţionale, sau să zădărnicească împlinirea acestora. Asistăm în mod frecvent la conflicte care iau amploare din cauza faptului că acţiunile semenilor sunt considerate contra nevoilor noastre şi nu pentru atingerea obiectivelor lor. O astfel de viziune duce la situarea pe poziţii de atac - apărare şi, în consecinţă, la un stil de relaţionare agresiv.

Conştientizarea nevoii celuilalt, o cale spre linişte

Ar fi de folos şi ar duce la evitarea a numeroase tensiuni dacă în primul rând oamenii ar realiza că şi semenii lor sunt preocupaţi de împlinirea nevoilor şi ţelurilor personale şi nu de zădărnicirea atingerii obiectivelor altora. Acest fapt se întâmplă chiar şi atunci când nevoile şi dorinţele sunt opuse, contradictorii. Situaţiile întâlnite sunt dintre cele mai variate. De exemplu, într-o comunicare, două persoane pot simţi în acelaşi timp nevoia de a se exprima şi de a fi ascultate. Dacă acest aspect nu este conştientizat, lipsa disponibilităţii de moment a celuilalt de a asculta poate fi interpretată ca afront personal, ca lipsă generală de interes şi poate duce la frustrare. Simpla conştientizare a nevoii celuilalt poate diminua sau înlătura gândul neplăcut că nu sunt suficient de important pentru a-mi acorda atenţia, problemele mele îl plictisesc.

Recunoaşterea propriilor nevoi, afirmare şi echilibru

Un alt exemplu poate fi cel dintr-o echipă de lucru, în care o persoană poate simţi nevoia de a primi atenţie şi aprobare în timpul comunicării, în timp ce celălalt are ca ţel personal rezolvarea cât mai rapidă a problemei. Dacă cele două persoane se centrează doar pe nevoile proprii, chiar şi acestea uneori insuficient conştientizate, prima dintre ele se poate simţi ignorată, neglijată, în timp ce cea de a doua se va simţi cu siguranţă iritată din cauza lipsei de eficienţă.

Nu ne referim aici la negarea propriilor nevoi, ci la recunoaşterea, în egală măsură, a nevoilor partenerului de comunicare.

Un alt pas spre obţinerea echilibrului personal şi relaţional este conştientizarea, asumarea cu sinceritate a propriilor noastre nevoi, dar şi găsirea unui mod optim, neagresiv de împlinire a acestora. Recunoaşterea propriilor ţeluri şi interese duce şi la comunicarea acestora către celălalt, fără a-l învinovăţi de neîmplinirea lor.