O apoftegmă din Pateric povesteşte despre vizita episcopului Teofil al Alexandriei la monahii din pustie. Doritori să-l impresioneze pe înaltul oaspete, fraţii care se adunaseră i-au cerut avvei Pamvo: „Spune-i papei un cuvânt de zidire”. Bătrânul le-a zis: „Dacă nu-l zideşte tăcerea mea, nu-i va folosi nici cuvântul meu”.

Aceasta este o istorioară emblematică, întrucât ne arată marea importanţă pe care tradiţia vieţuirii pustniceşti o acordă isihiei, liniştirii şi tăcerii. „Dintre toate virtuţile, Dumnezeu a ales isihia”, spune o altă apoftegmă. „Aşa cum o apă mâloasă nu se limpezeşte dacă o tulburi mereu, nu poţi deveni monah fără isihie”, precizează Sfântul Nil din Ancira. Isihia are o semnificaţie care depăşeşte cu mult un simplu mutism. Ea poate fi înţeleasă în mai multe feluri, după adâncimea lăuntrică a fiecăruia.

(Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, Editura Christiana, 1996, p. 78)