Prin adevărata şi desăvârşita ascultare, urmând pe începătorul faptelor celor bune, Hristos Dumnezeu, îţi doreşti ţie însuţi ca, într-o ascultare, după cuvânt, dedicându-te şi viaţa să ţi-o sfârşeşti în ea. Şi pentru aceea mult te întristezi că de acea neclintită şi cunoscută cale către mântuire te-ai lipsit. Această socoteală a ta, plăcută lui Dumnezeu şi iubită de Dumnezeu, este un semn învederat al întemeierii  tuturor, adică a cugetării smerite, fară de care însă nimeni nu poate a se mântui. Şi privind în fericitul tău suflet, mult m-am bucurat sufleteşte, căci cu ea [cugetarea smerită] şi pe tine însuți şi pe cei ce te vor urma, cu darul lui Dumnezeu, îi vei mântui. De aceea, te sfătuiesc pe tine, fericite, să nu te întristezi prea tare şi să nu te istoveşti sufleteşte, ca şi cum ai fi lipsit de ascultare pentru aceasta, căci şi Dumnezeu ştie şi de buna voinţă în lucru a pune.

 

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, Editura Doxologia, Iași, p. 26)