Text și context

Minunea ce se găsește în centrul episodului de astăzi e plasată într-un capitol care debutează cu o serie de prețioase sfaturi oferite de către Mântuitorul Hristos. Despre credință, ori sminteală. Și despre modul în care trebuie înțeleasă și trăită relația cu divinitatea. E una ce se peteece în chip spontan. Învățătorul vorbește ucenicilor călătorind prin părțile Galileei și Samariei. Le dă sfaturi care le vor fi foarte utile ulterior. Pe cale e interpelat de zece leproși.

Vindecarea

Știm din documentele vremii că această boală era una contagioasă. Cei care ajungeau, într-o formă sau alta, să se molipsească de ea, erau condamnați la o viață tristă. Trebuiau să-și ducă traiul la marginea comunităților locuite, avertizând pe fiecare trecător să nu se apropie atunci când ajungeau în zonă. Spre a nu se contamina. Erau tot mereu la mila celorlalți. Când cineva simțea nevoie să le aducă de mâncare, trebuia să treacă vasele, odată returnate, printr-un complex proces de dezinfectare. Suferinzii erau astfel condamnați la faptul de a-și trăi ultimele zile ale vieții lor triști, izolați, într-o comunitate formată ad-hoc din ghinioniștii care s-au îmbolnăvit, cerșind și descompunându-se. E greu de imaginat un tablou mai trist.

În acest context se petrece minunea de astăzi. La intrarea într-un sat. Hristos e întâmpinat de zece leproși. Oamenii urmează întru totul protocolul. Evanghelistul notează: „stăteau departe”. Strigă spre a-și semnala prezența. Și pentru a adresa o rugăciune: „Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!” E greu de zis dacă-și doresc ceva mai mult decât o vorbă de mângâiere și ceva de mâncare. Domnul e milos. Citește în inimile lor. Vede durerea și suferința. Răspunsul lor e: „Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor”. Nouă nu ne spune mare lucru. Lor, însă, cuvintele Lui le dădeau speranță. A fi trimis să te arați slujitorilor Legii putea însemna mare lucru. Cărțile lui Moise prevedeau modalități clare prin intermediul cărora preoții puteau constata și declara vindecarea. Desigur, putea fi doar o alarmă falsă. Dar, un drum în plus sau în minus, atunci când ești oricum condamnat la moarte, nu mai contează. Nu mai ai nimic de pierdut. Ca atare, o iau din loc. Pe cale, realizează faptul că s-au curățit. Precum era de așteptat, acest lucru îi determină să iuțească pasul. Să sporească ritmul, spre a ajunge cât mai repede în fața reprezentanților instituțiilor care i-ar putea declara vindecați.

Unul singur decide a face cale întoarsă. Are un motiv bine întemeiat. Recunoștința. Ea nu reprezintă altceva decât un gând firesc pentru un om care gândește frumos. Iisus însuși e bucuros să-L vadă. Naratorul ține să ilustreze pitorescul momentului. Arată că a căzut cu fața la pământ. Domnul e bucuros. Nu pentru că-l vede îngenuncheat, ci pentru că-i tămăduit. Și a înțeles ceva din cele petrecute. O undă de tristețe vine, însă, să-I străbată chipul. E legată de faptul că grupul fusese mai mare. Mult mai mare. Ține să-Și exprime durerea: „Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?” Momentul se încheie cu un pasaj în care omului îi este lăudată credința.

În loc de concluzii

Citită prin ochii unui sociolog, pericopa ar putea sugera ideea unei realități statistice. Una care nu e deloc îmbucurătoare. E sintetizată de către înțelepciunea populară prin cuvintele: „recunoștința e floare rară”. Ea se pretează însă și la un alt tip de lectură. Una cu conținut spiritual. Parcursă în această cheie, vine să vorbească despre durere, suferință, abandon, condamnare. Multe dintre aceste sentimente nu ne sunt străine. Ne-mpovărează viața și ne fac să ne ducem, zilele și așa încărcate, cu mai multă greutate. Aduce totodată în atenție și un alt aspect esențial: vindecarea. Una la care suntem chemați cu toții. Spre a fi completă, e nevoie de o abordare holistică. Adică, vindecarea trupească nu-i suficientă. Acesta e lucrul pe care nu-l înțeleg cei nouă. Cea sufletească primează. Spre a fi deplină. Și a învăța câte ceva din rostul lucrurilor. Vrem noi să fim ca cei nouă? Ori ca samarineanul care a venit să aducă mulțumire. Alegerea ne aparține. Îndrăzniți!