„Sfârșit creștinesc vieții noastre”: Biserica Ortodoxă din America respinge eutanasia și îndeamnă la grijă față de cei aflați în suferință

Puncte de vedere

„Sfârșit creștinesc vieții noastre”: Biserica Ortodoxă din America respinge eutanasia și îndeamnă la grijă față de cei aflați în suferință

Biserica Ortodoxă din America (OCA) a emis un document nou cu privire la eutanasia umană sau sinuciderea asistată medical. Redactat sub forma unei Declarații, actul respectiv a fost asumat de Sfântul Sinod al acestei Biserici în sesiunea sa de toamnă, din zilele de 2-4 noiembrie 2026, care a avut loc la Institutul „Sfântul Vladimir” din Yonkers, New York. Acest document nu reprezintă o excepție în peisajul administrativ al acestei jurisdicții, el venind în urma altor Declarații[1] din acest registru dedicat ocrotirii vieții - ca dar divin pentru om. 

Documentul în cauză are titlul inspirat dintr-o cerere din cadrul Sfintei Liturghii și anume „Un sfârșit creștinesc vieții noastre”, beneficiind de o întindere generoasă, cât și de o bună organizare internă de tip schemă, fapt care-l face ușor de lecturat și analizat. Preambulul Declarației pleacă, așa cum am menționat, de la Sfânta Liturghie, și face un apel de readucere în memorie a cererilor liturgice dedicate unui sfârșit bun al vieții creștinului pe pământ. Este precizat contextul legislativ nord-american și anume faptul că atât în Canada cât și în anumite state ale SUA legislația permite administrarea unor substanțe letale bolnavilor care doresc o „moarte cu demnitate”. Se menționează că acest document este emis în urmă multiplelor interpelări adresate de către membrii acestei Biserici care s-au confruntat, atât în activitatea lor zilnică cât și în relațiile familiale, cu astfel de situații dificile. De asemenea, este subliniat faptul că nimeni nu trebuie să fie lăsat singur în suferință, și că acest text nu aduce ceva nou, ci doar reia ceea ce Biserica a învățat dintotdeauna, și anume valoarea inestimabilă a fiecărei persoane. Nu în ultimul rând este accentuat rolul important al Spovedaniei, Sfântului Maslu și Euharistiei în viața bolnavului. În continuare, voi reda schematic ideile principale și anumite pasaje din document:                 

- Demnitatea unei persoane nu rezidă din puterea, autonomia sau utilitatea ei. Fiecare persoană reprezintă o imago Dei.

- Valoarea unei persoane nu stă în capacitatea ei de a lucra sau de a produce.

- Suferința NU este o pedeapsă dată de Dumnezeu, iar Biserica nu exclude și nu minimalizează suferința și efectele ei cât și teama de suferință, singurătate și moarte.

- Moartea nu poate fi un remediu pentru nici o suferință iar eutanasia (indiferent ce denumire medicală sau juridică are) nu poate fi binecuvântată de Biserică deoarece Biblia condamnă atât actul uciderii cât și moartea în sine.

- „Vorbim aici despre fapte, nu despre inimile celor care suferă. Mulți dintre cei care cer să moară o fac din durere, teamă, epuizare sau cuprinși de deznădejde, iar judecarea inimii fiecăruia Îi aparține numai lui Dumnezeu. Însă Biserica trebuie să spună adevărul în iubire (Ef. 4, 15), căci a numi moartea vindecare ar însemna să-i părăsim pe cei bolnavi tocmai în clipa în care au cea mai mare nevoie de nădejdea în Hristos”.

- Biserica poate, și binecuvântează acordarea de medicamente care vindecă sau/și ușurează suferința. Orice tratament aplicat unui bolnav dar care nu mai produce efectele scontate, poate fi oprit doar de către personalul medical în consultare cu familia, cu psihologul și cu preotul, iar suferința poate fi lăsată să-și urmeze cursul, dar doar atunci când tratamentul nu mai are rezultate rezonabile.             

- Dacă un tratament poate fi oprit sau retras, grija față de suferind nu poate fi niciodată anulată. Curățenia corporală, confortul, hrănirea, hidratarea și neabandonarea muribundului sunt imperative.

- Nimeni nu trebuie să se simtă singur în ultimele momente ale vieții sale pământești.

- Îngrijirea paliativă este o necesitate nu doar medicală, ci și creștinească.

- Pregătirea pentru ultimele clipe ale vieții trebuie să fie realizată din timp.

- „Vouă, celor îndoliați: îngăduiți-vă să plângeți, așa cum Însuși Hristos a plâns. Moartea este o despărțire: a sufletului de trup și a celor dragi de noi. Dar ea nu este o despărțire de iubirea lui Dumnezeu. Dacă ați pierdut pe cineva prin moarte asistată, Biserica plânge împreună cu voi. Încredințați persoana iubită milostivirii nemărginite a lui Dumnezeu, singurul Care îi cunoaște inima, și continuați să vă rugați pentru ea. Aduceți durerea voastră și orice povară a conștiinței înaintea părintelui duhovnic. Nu sunteți uitați de Biserică”.

Documentul oferă și câteva îndemnuri pastorale adresate mirenilor, clericilor și personalului medical:                                  

1. Creștinul ortodox nu poate cere, prescrie, oferi, încuraja, aproba sau administra nici o substanță sau asistență medicală în ceea ce privește sinuciderea asistată.

2. Preotul trebuie să asculte înainte de a vorbi, astfel încât să poată afla sursa unei cereri de eutanasie (durere, singurătate, frică, dependență, depresie) și să ajute ca bolnavul să beneficieze de un tratament medical, paliativ, psihologic, social și religios adecvat.

3. Personalul medical de confesiune ortodoxă nu poate lua parte la eutanasia asistată  medical, iar în cazul apariției unor litigii de muncă, este necesar să ceară îndrumare spirituală.

Spre final, este subliniat faptul că „cea mai grăitoare mărturie a noastră va fi însă dată de faptele noastre, nu de cuvinte. Chemăm parohiile, mănăstirile și instituțiile noastre să-și întărească slujirea celor bolnavi și a celor aflați pe moarte: să-i viziteze pe cei care nu își pot părăsi locuința, să-i sprijine pe cei care îi îngrijesc și să le ofere asistență, să pregătească atât clerici, cât și mireni pentru îngrijirea celor aflați pe moarte și, acolo unde Domnul dăruiește mijloacele necesare, să înființeze așezăminte ortodoxe de îngrijire pentru cei aflați la sfârșitul vieții”.                                         

Ceea ce oferă o notă aparte acestui document constă în anexa adăugată, și anume, o declarație semnată de Părintele Arhimandrit Roman Braga (1922-2015) un bine-cunoscut cleric român care a trăit a doua jumătate a vieții sale în SUA și care astăzi este propus pentru canonizare. În respectiva declarație, una de altfel foarte clară în exprimarea ultimelor dorințe, Părintele Roman cere ca îngrijirea de la sfârșitul vieții sale să fie una în concordanță cu tradiția ortodoxă, solicită asistență medicală pentru ușurarea unei posibile suferințe dar nu pentru suprimarea vieții, nu exclude donarea de organe, folosește un ton imperativ în ceea ce privește înmormântarea sa în pământ, și poate cel mai important, cere ca toți cei care l-au cunoscut să se roage cu și pentru el.

[1] ^ Dintre acestea amintim atât Mesajele pastorale anuale emise în luna ianuarie, dedicate ocrotirii pruncilor nenăscuți, cel din 2026 fiind disponibil la: https://www.oca.org/news/headline-news/his-beatitude-metropolitan-tikhon-announces-sanctity-of-life-sunday-january-25-2026, cât și Declarația Sinodală despre Căsătorie, Familie, Sexualitate și Sacralitatea Vieții din iulie 1992, disponibil la https://www.oca.org/holy-synod/statements/holy-synod/synodal-affirmations-on-marriage-family-sexuality-and-the-sanctity-of-life#Sickness, accesat în 4.11.2026.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!