Familia este celula vieţii pe pământ, cel dintâi aşezământ între Dumnezeu şi om, cea mai veche comunitate umană întemeiată de Tatăl Ceresc, după modelul tainic al Preasfîntei Treimi. Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el (Facere 2,18).

Vedeţi că omul a fost creat de Dumnezeu să trăiască în comunitate? În familie? Adică în comuniune cu Dumnezeu, dar şi cu zidirea Lui, din care cea dintâi este femeia. Femeia este soţie, femeia este mamă, femeia este soră de viaţă şi sprijin bărbatului, dar şi el femeii sale, în lupta vieţii, în naşterea şi creşterea de copii, în boli şi în necazuri, de la cununie până la moarte.

Omul singur rodeşte mai greu, dar mai durabil. Rodeşte şi se desăvârşeşte numai pe el, precum sunt cei ce renunţă la căsătorie, tinerii, fecioarele, călugării, bătrânii şi văduvele ce trăiesc în curăţenie. Toţi aceştia cresc duhovniceşte în măsura în care se roagă şi se nevoiesc singuri pentru dragostea lui Hristos şi ajută după putere pe aproapele.

Iar cei căsătoriţi pot naşte viaţă firească, adică copii, prin care se perpetuează viaţa pe pământ. Iată, aşadar, marele rost al familiei: naşterea de copii şi creşterea lor în frica şi în dragostea de Dumnezeu.

Vedeţi ce este familia? Vedeţi că ea a fost întemeiată de Dumnezeu în Rai, având ca preot şi martor pe însuşi Dumnezeu? Vedeţi ce mare rol are familia? Nu adunarea de averi. Nu plăcerea desfrânării şi a beţiei. Nu desfătarea mâncărurilor şi luxul hainelor. Nu uitarea de Dumnezeu și osteneala pentru trup până la moarte. Nu ura şi uciderea de copil. Nu paza de a nu avea mulţi copii. Nu divorţul şi schimbarea soţiei şi a soţului după capul fiecăruia, mai rău decât păgânii. Nu depărtarea de Dumnezeu, lipsa de la slujbele bisericii, necredinţa şi uitarea de moarte, care ucid pe cei mai mulţi creştini astăzi. Ci căsătorie după legea lăsată de Dumnezeu, numai pentru naştere de copii şi uşurare în necazurile vieţii. Apoi înfrânare de la plăceri, post, buna creştere şi educare a copiilor în dreapta credinţă, milostenie la săraci şi împlinirea poruncilor dumnezeieşti. Iată adevăratul scop al familiei creştine!

(Părintele Ioanichie Bălan, Cuvinte duhovnicești I, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, p. 17-18)