Aerosolii salini, un adjuvant în tratamentele afecţiunilor respiratorii

Stil de viaţă

Aerosolii salini, un adjuvant în tratamentele afecţiunilor respiratorii

De-a lungul anilor, salinele au constituit medii de cură, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Temperatura constantă, aerul curat şi inhalaţiile sunt principalii factori pentru care oamenii aleg salina, ca un mijloc de a-şi menţine o bună stare de sănătate. Chiar aşa o şi recomandă medicii - ca un mijloc de întreţinere a stării de sănătate, şi nu pentru a substitui tratamentul medical al unei anumite boli.

În zona Moldovei, două saline naturale îşi deschid porţile în fiecare zi pentru vizitatorii care doresc să ajungă în măruntaiele munţilor de sare, curioşi să vadă cum şi-a croit sarea galerii subterane sau să respire aerul acela atât de special. Tocmai de aceea, atât în salina de la Târgu Ocna (jud. Bacău), cât şi în cea de la Cacica (jud. Suceava), există spaţii special amenajate, în care cei care coboară sub pământ, după urma sării, pot petrece câteva ore de odihnă, de recreere şi, de ce nu, de cură.

Aflată la cota de 240 de metri sub pământ, salina de la Târgu Ocna este amenajată în incinta fostei mine Trotuş, scobită, de-a lungul anilor, într-un perete uriaş de sare. Aici, vizitatorii au ocazia de a inhala aerul salin şi de a efectua o serie de activităţi de relaxare.

De altfel, între anii 1974-2005, în salina de la Târgu Ocna a funcţionat un aşa-numit sanatoriu, în care se tratau bolile astmatiforme, maladii provocate de poluare, sindromul de suprasolicitare şi nevrozele.

Astăzi, în afara curelor de aerosoli, cei care ajung la salina de la Târgu Ocna se pot bucura şi de băi în lacul cu apă sărată amenajat la suprafaţa minei Trotuş, în cadrul unei baze de agrement în incinta căreia se află şi cabinete medicale.

Salina Cacica este un adevărat „orăşel“ subteran, în care ajungi după ce cobori 280 de trepte de lemn, adâncindu-te tot mai mult în muntele de sare. Prima galerie se află la 27 de metri sub pământ, cea de-a doua, în care se află Lacul Sărat, este amenajată la 38 de metri sub pământ, pentru a colecta scurgerile de apă sărată din interiorul salinei. Urmează o altă galerie, la 44 de metri adâncime, ce găzduieşte o fostă sală de bal, iar „oraşul“ se termină la 60 de metri sub pământ, într-o sală uriaşă, altădată depozit de brânză, astăzi teren de sport pentru tinerii care vin să facă mişcare şi să inhaleze aerosolii care prezintă beneficii în tratamentul afecţiunilor respiratorii cronice.

Saline artificiale, create după modelul celor naturale

Distanţele mari fac ca accesul într-una din salinele din zona Moldovei să nu fie chiar la îndemână. Tocmai de aceea, în ultimii ani, în marile oraşe au apărut saline artificiale, în care sunt reproduse, pe cât posibil, condiţiile de mediu din salinele naturale, astfel încât cei care doresc să facă terapie cu aerosolii salini să aibă acces mai uşor. Este şi cazul salinei Terra Centrum din Iaşi, înfiinţată în martie 2011, căreia îi trec pragul nu doar copii aduşi de părinţi, ci şi adulţi sau bătrâni. „Mama fiind originară din Slănic Moldova, nepoţeii mei, care răceau frecvent, mergeau la Salina din Târgu Ocna. Am văzut că după doi ani de cură acolo, copiii nu mai aveau probleme. Aşa mi-a venit ideea“, explică managerul general al salinei, Adrian Achelăriţei. „Este o salină de tip Costa, cu următoarele caracteristici: o temperatură constantă, strict controlată digital (18-24 grade Celsius), valori constante ale umidităţii (55%-70%), un nivel scăzut al pH-ului, echivalent cu atmosfera aseptică şi bactericidă, cantitatea de aerosoli salini menţinută între valorile terapeutice, cu un sistem de regenerare rapidă a atmosferei terapeutice“, explică Adrian Achelăriţei. Practic, este vorba despre o cameră special amenajată, prin folosirea de sare bulgăraşi sparţi pentru structura de zidire pe verticală.

Cei care vin pentru haloterapie în această salină fac şedinţe cuprinse între 30 de minute şi patru ore pe zi, într-o cură de 12-18 zile. Printre beneficiile pe care această cură le are asupra organismului se numără mineralizarea la nivel celular, datorită prezenţei pe cale naturală a ionilor de calciu, magneziu, iod, brom, dar şi dezinfecţia şi fluidizarea mucusului căilor respiratorii superioare (nas, gură, faringe, laringe).

Aerosolii salini sunt indicaţi în boli respiratorii cronice (astm bronşic, bronşită, muscividoză, bronhopneumopatie cronică obstructivă), infecţii respiratorii de natură alergică, răceli sezoniere, afecţiuni dermatologice, laringite, rinite, faringite, dar şi în oboseala cronică, depresie sau rezistenţă scăzută la stres.

Ce recomandă pneumologii

Cura în saline este indicată atât bolnavilor, cât şi oamenilor sănătoşi. Medicii pneumologi recomandă cura cu aerosoli salini ca o metodă de întreţinere a stării de sănătate sau ca un adjuvant al tratamentului. Totuşi, salinoterapia nu trebuie să înlocuiască tratamentul clasic, mai ales în cazul unor afecţiuni respiratorii aflate în fază acută. „Tratamentul la salină nu înlocuieşte tratamentul dat de medic. Este un tratament de întreţinere şi de aceea nu se dă în faza acută a bolii. Spre exemplu, un pacient cu astm bronşic în fază acută nu se poate duce la salină să facă aerosoli şi să aştepte să se vindece. Aşadar salina nu face minuni, nu vindecă, dar ajută. De aceea se recomandă în bolile respiratorii care au ajuns în faza cronică (BPOC, astm bronşic), ca un tratament de întreţinere“, explică dr. Lucian Enache, medic specialist Pneumoftiziologie, în cadrul Centrului Medical „Providenţa“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. El a mai precizat că această cură cu aerosoli salini este recomandată pacienţilor cronici cu astm bronşic, în special în perioada de primăvară, când apar alergenii. „Avantajul salinelor, fie că sunt naturale sau artificiale, este că aici temperatura, umiditatea şi alţi parametri sunt relativ constanţi, creând un mediu la care organismul reacţionează bine. De asemenea, ajută la expectoraţie, fluidificând mucusul. Se pare că aceste cure au şi un efect antiinflamator local, reducând numărul de celule inflamatorii din peretele bronşic, ceea ce-i un lucru bun. De asemenea, ar putea avea şi un efect bactericid“, consideră dr. Lucian Enache.

Salinoterapia este indicată şi în faza de recuperare după răcelile sezoniere, iar experienţa practică a demonstrat că aceasta are bune efecte în special în cazul copiilor care suferă de astm bronşic, ajutând la un control mai bun al bolii.

Ca orice metodă de terapie şi cura cu aerosoli salini are contraindicaţii. „Nu se recomandă bolnavilor cu cancer pulmonar, celor care au avut recent hemoptizie (expectoraţie cu sânge), celor care au avut epistaxis (hemoragie nazală), celor cu afecţiuni tiroidiene grave sau celor cu tuberculoză activă“, a precizat pneumologul Lucian Enache.

Indicaţii privind cura cu aerosoli salini

În salinele naturale şi în cele artificiale fără generator de aerosoli salini, cele mai indicate ore de cură sunt cele de dimineaţă, când aerul este mai curat, iar concentraţia de aerosoli mai ridicată. Într-o salină artificială în care există generator de aerosoli şi sistem de ventilaţie, tratamentele se fac la orice oră, aerul având aceeaşi concentraţie de sare. Curele pentru persoanele sănătoase, de remineralizare a organismului, sunt recomandate la interval de o lună sau ori de câte ori este necesar pentru tratarea unor răceli uşoare. De asemenea, în perioada de schimbare a anotimpurilor sunt indicate curele preventive.

Citește despre: