După Pavecerniță, dacă nu ai vreo ascultare, obișnuiește-te să alergi ca iepurele la chilia ta.

Sfinții Părinți spun: „Stai în chilia ta și ea te va învăța”. Adică dacă ești odihnit, începe îndată prive­gherea. Dacă însă ești obosit, dă trupului birul pe care îl cere, iar după aceea noaptea este a ta.

Dar dacă obișnuiești ca după Pavecerniță să ieși în curte și la poartă pentru discuții... ei, atunci priveghere să nu aștepți! Chiar dacă discuțiile sunt duhovnicești, tot te vei păgubi. Cu atât mai mult dacă vei vorbi în deșert și vei judeca pe aproapele, nu numai că vei pierde mult prețiosul timp, dar lucrul cel mai grav este că nu vei mai avea dispoziție pentru rugăciune, vei dormi mai mult decât trebuie, iar atunci când te vei scula, vei fi buimăcit și nu vei avea dispoziție nici măcar canonul cel rânduit să ți-l faci. Apoi vei începe să cârtești spunând că este grea călugăria. Vezi, fiul meu, când nu luăm aminte, noi singuri ne facem rău, iar după aceea spunem că alții sunt de vină.

– Ei, Gheronda, aici m-ai prins în „flagrant delict”. Eu obișnuiesc să fac o plimbare și fiindcă este inevi­tabil să nu mă întâlnesc cu cineva, într-adevăr pierd vremea în discuții. Acum înțeleg de ce am aceste tulburări în somn și la rugăciune, nădăjduiesc că de acum înainte voi fi cu luare-aminte.

– Așadar, ai învățat bine această lecție?

– Da, Gheronda, am învățat-o.

– Dacă nu vei fi cu băgare de seamă, fiul meu, la acestea pe care ți le spun, nu are niciun sens să mergem mai departe. Sunt mulți care în timpul zilei se jertfesc la ascultare, dar fiindcă serile și le petrec vorbind în deșert, își pierd toată osteneala. Iar unii ca aceștia sunt de compătimit.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 221-222)