Cei care vin la spovedanie din obicei și ca să salveze aparențele, cei care nu își spovedesc sincer păcatele și de rușine le acoperă sau le justifică, cei ce se îndreptățesc pe ei înșiși și îi osândesc pe alții, aceștia Îl batjocoresc pe Dumnezeu, vorbind aiurea. Dar Dumnezeu nu se lasă batjocorit fiindcă El cunoaște toate. Cei care își acoperă păcatele suferă cele asemenea celor bolnavi care își ascund bolile și nu spun adevărul la doctori din pricina rușinii, și dacă e să li se întâmple lor vreo slujire a patimii, li se întâmplă, și aleargă la doctorii cei duhovnicești, dar și trec sub tăcere adevărul.

Acestora David le dă propriul exemplu, zicând: „Fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu nu l-am ascuns”. Și iarăși: „Că fărădelegea mea eu o voi vesti și mă voi îngriji pentru păcatul meu”. Și iarăși: „Zis-am: «Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului», şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu”. Și Sirah spune: „Dreptul se învinuiește pe sine când începe să vorbească”.

Și autorul Pildelor zice: „Își ascunde păcatele lui bărbatul, dar în adunare se dă pe față”. Cel care a păcătuit trebuie să nu piardă nicio clipă dacă vrea să-și cruțe sufletul lui, ci îndată să alerge, pocăindu-se, la mărturisire, și va găsi multă tărie să respingă păcatul. „Căci obișnuiește, zice părintele Nil, învățătura duhovnicească să scoată afară fumul ce zace în suflete de la răutate.”

„Demonii vor să ne piardă pe noi, dar noi, dacă ne pocăim și ne mărturisim, aceia greșesc ținta, și se împlinește Scriptura care zice că «pofta păcătoșilor va pieri»”. Același spune: „Mare lucru este să nu accepți deloc să păcătuiești, dar dacă din răpirea vrăjmașului ți se întâmplă să păcătuiești, trebuie să cauți scăpare la cea mai bună nădejde. Căci înclinațiile oamenilor sunt spre cele potrivnice”.

„Nu este nevoie de timp pentru cel ce vrea să fie mântuit, zice Sfântul Vasile cel Mare, căci nici tâlharul nu a fost mântuit în timp, ci numai crezând, a câștigat comoara necheltuită a împărăției.” „Dacă și-ar pune omul gând în inima lui să se întoarcă la Dumnezeu și dacă i-ar vesti unui om păcatul lui, și va arăta nebunia lui, îi va răbda lui Dumnezeu să nu cadă în moarte, se va înnoi trupul lui ca zugrăveala de pe zid, iar oasele lui se vor umple de măduvă, se va frăgezi trupul lui ca al unui prunc și îl va face la loc bărbat între oameni. Se va ruga Domnului și primite vor fi cererile lui, va intra cu fața curată la rostire (slavoslovie), se va da omului dreptate”.

Didim zice: „Pocăința pentru păcate face mintea curată celui ce se pocăiește”. Iar Sfântul Ioan Scărarul zice: „Cei ce își oblojesc rănile nu înaintează spre mai rău, ci se vor vindeca”. „Nimic nu dă atâta putere demonilor și gândurilor cât a hrăni în inimă cugete nemărturisite.” Acestea și atâtea alte bunătăți ne vin de la mărturisirea grabnică și sinceră.

Ne îndeamnă totuși prorocul Isaia să fim foarte pregătiți: „Căutați-L pe Dumnezeu și când Îl găsiți chemați-L pe El. Căci atunci când se va apropia de voi, să lase nelegiuitul căile sale și bărbatul cel fărădelege voile sale și întoarceți-vă la Domnul și veți fi miluiți, fiindcă va ierta păcatele voastre cu dinadinsul”.

Iar Sfântul Grigorie Teologul învață și modul îndreptării păcatelor: „Încinge gunoiul, lacrimi, suspine [...] îndreptarea și a celei mai de necinste petreceri se face prin mărturisire”. „De nimic nu se bucură atâta Dumnezeu cât de îndreptarea și mântuirea omului, de care se face atâta pricină și pentru care este toată taina.” Mărturisirea totuși cere și aflarea unui doctor potrivit și experimentat. Despre această necesitate inevitabilă, iată ce spune un sfânt părinte: „Așa cum pătimirile trupului nu le descoperă oamenii tuturor, nici la întâmplare, ci numai celor experimentați în vindecarea lor, la fel și mărturisirea păcatelor trebuie să fie la cei ce pot să le tămăduiască”.

Grijă mare, așadar, pentru căutarea doctorilor experimentați care pot să vindece rănile sufletului rănit de păcate. Grijă urgentă din pricina caracterului acut al rănilor și al feluritelor patimi. Grijă intensă pentru primejdia amară, fiindcă așa cum medicul neiscusit pe mulți îi trimite la porțile iadului, la fel și duhovnicul neînțelept și nepriceput multe suflete va trimite în iad. O! Ce rău înfricoșător este să afle cineva moartea acolo unde caută vindecare! Cine poate să aprecieze mărimea uriașei nenorociri? Cine poate să plângă o asemenea pierzanie! Ochii lui trebuie să se transforme în izvoare de lacrimi, ca să plângă pe măsură nenorocirea. Vai! Vai! Celor ce fac pe duhovnicul și omoară sufletele celor ce se mărturisesc! Vai celor care pretind bani în locul străpungerii și zdrobirii inimii și împăcării cu Dumnezeu prin viață virtuoasă spre iertarea păcatelor. Vai celor ce caută ca în schimbul plății să vândă iertarea faptelor rele! Vai celor fățarnici și celor ce fățărnicesc evlavia spre înșelare și căutarea câștigului, celor ce fac pe evlavioșii pentru bani! Vai celor ce făgăduiesc în schimbul banilor rugăciuni și cereri pentru cei ce păcătuiesc! Vai neguțătorilor de suflete, care vând pentru câteva monede sufletele creștinilor demonilor! Vai celor ce învață minciuna! Partea lor va fi cu tatăl lor diavolul, tatăl minciunii!

Iubite creștin! Dumnezeu nu este nevoiaș, El nu are nevoie de nimic, fiindcă nu este lipsit de nimic. Așadar, să nu aduci rugăciuni străine și cereri pentru satisfacerea dumnezeieștii dreptăți rănite de tine pentru împăcarea lui Dumnezeu cel mâniat, fiindcă nimic nu vei folosi. Ai păcătuit? Simți povara păcatului? Ai mustrări de conștiință? Poartă de grijă ca să te ușurezi, poartă de grijă să înceteze mustrarea de conștiință. Numai duhovnicul este doctor. Caută leacurile mai degrabă decât rugăciunile și cererile altora. Dar chiar dacă le cauți și pe acestea, nu trece cu vederea leacurile.Așa cum atunci când suntem bolnavi, după învățătura Sfântului Apostol Iacov, căutăm rugăciunile, dar ne ungem și cu untdelemn. La fel și aici, caută mai întâi leacul și dacă ești bogat dă sfinților să se roage pentru tine, rugându-te și tu împreună cu ei. Iar rugăciunea celor ce se roagă să fie expresia dorului arzător pentru împăcarea cu Dumnezeu, altminteri nu îți este de niciun folos plata și rugăciunile altora, dacă tu ești nepăsător, fiindcă tu cu nimic nu ai devenit mai bun din punct de vedere moral. Iubiților, este vorba aici de renașterea morală, este vorba despre viața creștină, este vorba despre petrecerea cuvioasă și virtuoasă, este vorba de însușirea a ceea ce este dumnezeiesc. Este vorba despre desăvârșire și sfințenie. Fiindcă astfel devenim părtași vieții veșnice. Dacă noi nu luptăm, nimic nu isprăvim, deșarte sunt și rugăciunile duhovnicului, deșarte sunt și paraclisele pe care le plătim, deșarte și cele 40 de Liturghii pe care le plătim pentru cel ce nu se pocăiește și nu satisface dumnezeiasca dreptate și care încă trăiește în păcat. Să ne mântuim prin zdrobirea inimii și prin adevărată spovedanie.

(Sfântul Nectarie de Eghina, Studii despre Biserică, despre Tradiție, despre dumnezeieștile Taine și despre slujirea în Duh și adevăr, traducere Laura Enache, Editura Doxologia, 2016, pp. 258-262)