În timpul vieții noastre, prin căderile noastre, ofensăm măreția lui Dumnezeu. De aceea trebuie să cerem mereu de la Domnul iertarea păcatelor noastre.

Cineva care a primit harul și apoi a căzut se poate ridica prin pocăință, după cuvântul Psalmistului: Împingându-mă, m-au împins să cad, dar Domnul m-a sprijinit (Psalmul 117, 13). Când profetul Natan l-a cercetat pe David pentru păcatul lui, acela s-a pocăit imediat și a primit iertarea.

În aceeași categorie intră și paradigma pustnicului care, pe când mergea la apă, a căzut în păcat lângă izvor. Iar când s-a întors la chilie, s-a pocăit de păcatul lui și a început iarăși să trăiască la fel ca înainte. Vrăjmașul i-a provocat tulburare. I-a arătat greutatea păcatului său și i-a spus că e imposibil să fie iertat, străduindu-se în felul acesta să-l descurajeze și să-l depărteze de la asceză. Acela însă a rămas statornic. Această întâmplare i-a arătat-o Dumnezeu unui Sfânt Părinte. Și i-a poruncit să-l încurajeze pe fratele care păcătuise, pentru a birui în lupta cu diavolul.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere din limba greacă Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, 2005, pp. 333-334)