Am participat, din nou, la un moment de suflet. De istorie. De sfințenie. De binecuvântare! Sunt fără de merite și, totuși, atât de plină de daruri!

Dimineață la 5.00 am lăsat Iașul și ne-am îndreptat spre Valea Bistriței, la Fărcașa. Spre biserica Sfântului Nicolae și a oamenilor care pășesc, zi de zi, pe unde a pășit și mama Părintelui Petroniu Tănase. Rectific. Mama Sfântului Petroniu de la Prodromu! O mamă minunată! Una dintre cele 16 femei cu viață sfântă canonizate în acest an în Patriarhia Română: Sfânta Olimpiada de la Fărcașa!

Localitatea aceasta are deja doi sfinți cunoscuți și recunoscuți în calendar! Iar surpriza a fost să întâlnesc azi, la Fărcașa, nepoți ai Sfintei Olimpiada. Să mă rog alături de ei. Să mă bucur cu smerită bucurie de o asemenea însoțire!

„Eu am lăsat-o pe bunica acasă și am plecat să mă înscriu la facultate. Ai mei nu m-au anunțat nimic, n-au vrut să mă tulbure. Iar când m-am întors... bunica plecase deja la Domnul și era înmormântată. În imaginea mea, bunica a rămas mereu vie”, mărturisește domnul Gheorghe. Are ochii scăldați în lacrimi și glasul gâtuit de emoție. În schimb sora sa, doamna Genoveva, a fost acolo. Dumneaei povestește mai în amănunt despre înmormântările care s-au făcut în familie – și despre locul de veci al Sfintei Olimpiada unde, de-a lungul vremii, au fost înmormântați și părinții, și una dintre fiice.

Cimitirul parohiei Fărcașa e mic, de sat. Crucile sunt una lângă alta și oamenii-s la fel. Vii și adormiți, mereu alături, mereu în rugăciune. La chemarea părintelui paroh Cătălin Coșula, lumea s-a adunat, tăcută și discretă. Cu sfială. E zi de sărbătoare. Ii, cămeși, bundițe sunt la tot pasul și bucură privirea. Câțiva copii au fost învoiți de la școală și-s de nădejde acum. Au grijă de icoane, de steaguri, de Sfânta Cruce, aduc cele necesare din biserică în cimitir și duc ceea ce li se spune din cimitir în biserică. Poate că nu înțeleg acum pe deplin ceea ce se întâmplă, dar misiunea lor e uriașă.

Anastasia și Maria țin icoanele Sfintei Olimpiada și Sfântului Petroniu. Sunt îmbrăcate în costume populare și au opinci în picioare. Cu seriozitate și cu un pic de părere de rău, Maria îmi mărturisește că azi ar fi avut ora de religie. Zâmbesc și-i spun cu toată convingerea că azi participă la una dintre cele mai importante ore de religie. Ce binecuvântare pentru ea și pentru prietenii săi!

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, apare și, înconjurat de copii – cărora le oferă un loc de cinste –, de călugări, de preoți și de cântăreți, face slujba rânduită într-un asemenea moment. Soarele începe să încălzească, iar păsările cântă de nu ai cum să nu le auzi ciripitul. E unire în rugăciune! La mormânt se sapă și se știe deja că se vor găsi mai multe oseminte decât strict cele ale Sfintei Olimpiada de la Fărcașa. De aceea, alături de consilierul patriarhal Răzvan Mihai Clipici este Simona Ionescu, medic antropolog. „Am avut emoții la început, dar apoi am prins curaj”, mi-a mărturisit aceasta mai târziu, când am făcut cunoștință. Nu voia să-mi dea mâna, căci era murdară de pământ. Dar ce pământ! Cum să nu strâng de drag mâna aceea în mâna mea!? Cum să nu mă bucur deplin de omul acela care știe că a prins curaj să recunoască sfintele moaște prin anii săi de studiu și prin experiență, dar și prin ajutorul infinit pe care îl primește de la Dumnezeu și de la Sfânta Olimpiada? Va mai avea de muncă și de obținut confirmări – dar începutul e mai mult decât promițător, slavă Domnului!

În cimitirul de la Fărcașa a venit și Preasfințitul Macarie, Episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord. E la fel de blând și de smerit cum îl cunosc dintotdeauna – și e bucuros să fie lângă Sfânta Olimpiada, dar și lângă rudele sale de sânge. La final, după ce se săvârșește și rugăciunea din biserică, cere o fotografie pe care o numește „istorică” și se face pe sine cel mai mic între cei mari și binecuvântați de sfințenia pe care au primit-o în neamul lor.

Hristos a înviat! Am cântat azi de multe ori „Hristos a înviat!” și am răspuns azi de multe ori „Adevărat a înviat!”. Și-am pus azi la inimă rugăciunea pe care o maică, în cimitir, mi-a reamintit-o. Rugăciunea pe care o rostea Sfânta Olimpiada înainte de a se muta la Domnul: „Doamne, primește pe cei ce vin la Tine și, ca pe cea din urmă, primește-mă și pe mine, păcătoasa și netrebnica!”. 

Of... dacă Sfânta Olimpiada era păcătoasă și netrebnică... ce să mai spun de mine? Plec ochii și-mi amintesc: sus inima! Îți mulțumesc, Doamne, că eu, păcătoasa și netrebnica, am fost astăzi la Fărcașa! Ajută-mă, Doamne, să nu Te uit și să nu rămân vreodată căzută. Știu multă teorie, Doamne. Ajută-mă să o așez la suflet și să o pun în practică. Am mulți sfinți pe care să-i chem în ajutor. Iar de azi, o adaug și pe Sfânta Olimpiada pe lista inimii mele. Am mult de muncă... de căzut și, nădăjduiesc, de ridicat.

Mulțumesc, Doamne! Pentru fiecare secundă a timpului petrecut la Fărcașa. Mulțumesc pentru ploaia care a început după ce toate cele importante ale zilei s-au sfârșit! Mare ești, Doamne! Dacă e voia Ta, ajută-mă ca pe 4 iulie să revin aici – alături de oamenii minunați pe care i-am cunoscut – la proclamarea locală a canonizării Sfintei Olimpiada!