Din păcate nu știu. Eu n-am fost niciodată în situația să știu că pot muri în orice clipă. Am leșinat de câteva ori, am fost în pericol de moarte de câteva ori, însă atunci era atât de grav ce se-ntâmpla, încât nu mai eram conștientă. Așadar, n-am fost în locul dumneavoastră. Dar am stat lângă oameni care mureau și care ajunseseră, după ce trecuseră prin toate etapele: negare, frică, revoltă, furie, nu la resemnare, ci la o uimitoare împăcare și acceptare a Întâlnirii ce urma să aibă loc. Dar moartea fiecăruia e o mare taină , ca și viața fiecăruia dintre noi. Și spaima și revolta pot să mai țâșnească până în ultima clipă. E acolo un moment pe care n-ai cum să-l controlezi și nu știi cum te vei purta. Încurajam odată pe cineva care murea spunându-i că e cel mai important moment din viața noastră, că ne naștem în Ceruri… Dar la un moment dat, am tăcut sub privirea ei care parcă spunea: „Eu mor și tu spui lozinci aici lângă mine…”. Și-am zis: „Iartă-mă! Nu știu să fac altceva! Fac acum ce pot, mă rog și sunt cu toată ființa mea lângă tine. Roagă-te și pentru mine ca atunci când voi muri să fie cineva lângă mine să-mi spună prostii acolo, dar să nu fiu singură, dacă așa rânduiește Dumnezeu!”. A zâmbit și și-a văzut de treabă și, când a adormit, când a murit, a suspinat de câteva ori și s-a aprins ca o lumină. Îmi venea să mă duc după ea, atât era de luminată… Asta a fost una dintre cele mai frumoase morți.

Sau să ne gândim la moartea Mântuitorului. El, Dumnezeu adevărat și om adevărat, a trăit neliniște în fața morții ca și noi. Și am văzut că frica de moarte și neliniștea-n fața morții nici Tatăl Cel ceresc n-o ia de la noi. Alege Dumnezeu să Se facă om și să trăiască moartea noastră, dar nu ia această neliniște de la noi! De ce? Pentru că asta ne trezește pe noi. E o lucrare a lui Dumnezeu pe care noi nu avem cum să o înțelegem acum, când credem că singura realitate este această viață.

Eu vă sărut mânuța și vă sărut pe frunte și vă mulțumesc pentru lecția pe care ne-o dați și vă rog să primiți acum frica de moarte și, la vremea cuvenită, moartea, împreună cu Fiul lui Dumnezeu Care este cu noi și în noi! El vă va conduce, El vă va ocroti, El vă va lumina! Dacă spuneți „Tatăl nostru…”, sunteți aproape de Dumnezeu și aproape de sfințenie. Să rânduiască Dumnezeu să plece sufletul într-un moment de: „Facă-se voia Ta, Doamne!”. Nu știm. Aceea este lucrarea și mila lui Dumnezeu. Eu nu pot să vă spun decât că nu e moarte, că e trecere; dar nu pot să spun că nu este dureros. Și mie mi-e frică… Într-un fel aștept… dar nu știu ce voi simți acum dacă nu mai am aer… Apoi, știm de la Mântuitorul: a strigat pe Cruce. Să nu ne rușinăm de nimic din ce este omenesc. Putem să plângem, putem să strigăm… și, gândiți-vă: Mântuitorul a plâns în Ghetsimani. Pentru păcatele noastre, dar a suferit și ca om. Și a zis: „Întristat e sufletul Meu până la moarte”. În același timp a zis ucenicilor: „Bucuria Mea vă dau vouă”. Deci bucuria aceea că nu murim, că nu e gata, că ne naștem, acea bucurie n-o ia nimeni de la noi. Dar întristarea sufletului, valurile psihismului nostru, frica noastră și neliniștea noastră, fac și ele parte din viața noastră. Nu avem ce să facem. Încetul cu încetul învățăm să ne-o asumăm. Acum sunteți singură în momentul acesta; mâine voi fi eu, poimâine va fi altul; acum mor mii de oameni, acum se nasc mii de oameni, dar fiecare este unic și pentru fiecare este o întâlnire specială cu Dumnezeu. Să rugăm pe Maica Domnului să vă ocrotească cu Acoperământul ei să vă nașteți cu bucurie la viața de veci și să ne trimiteți semne de dragoste la Sfânta Liturghie.