Tu, dar, fiule, când te apropii să te rogi Domnului, pleacă-te cu umilință în fața Lui, ca să nu ceri ceea ce ai considera că ți se cuvine datorită meritelor tale. Și dacă ai conștiința vreunei fapte bune, tăinuiește-o, ca prin tăcerea ta, Domnul să ți-o răsplătească însutit. Pune înainte păcatele tale, că Dumnezeu le șterge pe acelea, când tu te-ai mărturisit de ele. Să nu te îndreptățești când intri la rugăciune, ca să nu ieși osândit ca fariseul acela. Amintește-ți, spre exemplu, de vameșul, în ce fel se ruga pentru sine și depășește-l, ca să găsești iertarea greșelilor tale. Nu cu strigătul glasului să te rogi Aceluia care este cunoscător al celor ascunse, ci cu strigătul inimii tale bate la urechile Lui. Nu cu mulțimea cuvintelor să tinzi spre El, fiindcă nu prin multă vorbire, ci prin minte preacurată te place Dumnezeu.

În timpul rugăciunii, orice răutate din inimă aruncă de la tine și iartă orice ai împotriva aproapelui tău. Este, de pildă, un fel de șarpe care, când merge să bea apă, înainte de a ajunge la izvor, dă afară din el tot veninul. Imită și iscusința acelui șarpe și tot veninul amar aruncă-l din sufletul tău. Iartă-i confratelui tău o sută de dinari, ca și ție să ți se ierte datoria a zece mii de talanți. Și precum dorești să fie Dumnezeu față de tine, la fel să fi și tu față de fratele tău. Orice lucrare începi să faci, cheamă mai întâi pe Dumnezeu și după terminare să nu neglijezi a mulțumi.

(Sfântul Vasile cel Mare, Învățătură către fiul duhovnicesc, traducere de I. Popa, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, pp. 40-41)