Învăţând să aibă grijă de un animal într-un mod responsabil, copilului tău îi va creşte stima de sine. Stima de sine este un aspect important al dezvoltării social-emoţionale. Prezenţa unui animal de companie în casă implică adesea împărţirea sarcinilor necesare îngrijirii acestuia între părinţi şi copii. Pentru copii, implicarea, încurajarea pozitivă şi acceptantă sunt importante în construirea stimei de sine. Atunci când împreună cu părinţii au grijă de un animal şi finalizează sarcini adaptate vârstei lor, copiii se simt mai competenţi. Este importantă adaptarea sarcinilor date copilului la vârsta acestuia, pentru că, de exemplu, un copil de trei ani poate ajuta dând apă câinelui, dar nu şi plimbându-l.

Animalele de companie pot să mărească stima de sine a copilului şi prin dragostea necondiţionată pe care acestea le-o oferă copilului. Nu contează dacă azi la şcoală lucrurile n-au mers prea bine, nu a dat niciun gol în meciul de fotbal sau părinţii îl ceartă adesea.

Animalele de companie contribuie la înţelegerea ciclicităţii vieţii

Un animal de companie ajută la responsabilizarea copilului. Decideţi împreună cu copilul dacă veţi lua un câine care va trebui sa fie scos afară regulat, o pisica care suportă mai bine să rămână singură acasă pe timpul zilei, dar poate provoca alergii, un iepuraş care trăieşte în medie 10 ani, un acvariu cu peşti care poate fi un bun factor antistres. Discutaţi în familie avantajele şi dezavantajele fiecărei opţiuni posibile. Implicarea în alegerea animalului, apoi în hrănirea, educarea, plimbarea şi igienizarea acestuia îl pot ajuta pe copil să devină mai responsabil.

Dezvoltarea empatiei, deci a abilităţii copilului de a înţelege ceea ce simt ceilalţi. Dacă are grijă de un animal, care este total dependent de stăpân, copilului i se va îmbunătăţi inteligenţa emoţională, pentru că relaţia pe care copilul o stabileşte cu animalul de companie este în mod esenţial bazată pe comunicarea nonverbală. Copilul învaţă să devină mai empatic prin recunoaşterea nevoilor şi emoţiilor pe care animalul său le simte, prin posturile şi mimica pe care acesta le adoptă în diferite situaţii. De asemenea, copilul se va confrunta şi va înţelege ciclicitatea vieţii: naşterea, creşterea, reproducerea şi moartea. Astfel poate învăţa să facă faţă mai bine pierderilor semnificative.

De obicei animalelor de companie le place să se joace şi să binedispună, ceea ce-i poate face pe copii să râdă şi să devină mai calmi şi mai fericiţi. S-a observat că atunci când intervine un divorţ în familie, prezenţa unui animal de companie îl poate ajuta pe copil să facă mai bine faţă durerii separării părinţilor lui. Animalul îi acordă sentimentul securităţii şi-l poate distrage de la starea emoţională negativă prin care trece, reprezentând un bun suport emoţional.

Jocul este un mod de comunicare comun copilului şi animalului

Câteodată, prezenţa unor animale familiare în locuri resimţite ca ostile de către copil, cum ar fi un spital, îi poate scădea acestuia starea de anxietate. În plan fizic, când mângâiem un animal, corpul nostru secretă endorfine, care reduc starea de stres.

Comunicare prin joc: Animalul de companie poate juca rolul unui intermediar între copil şi lumea adulţilor. Copiii au în mod spontan tendinţa să umanizeze animalul, atribuindu-i sentimente şi nevoi asemănătoare lor. Observând relaţia pe care copilul o stabileşte cu animalul de companie, poţi afla mai multe despre copilul tău. Jocul este un mod de comunicare comun copilului şi animalului, "obiect de proiecţie", prin intermediul căruia este mai uşor pentru copil să vorbească despre sine şi să-şi exprime temerile. Astfel, prezenţa unui animal permite de multe ori detectarea carenţelor afective şi emoţionale ale copilului.

Măsura în care un animal de companie poate influenţa dezvoltarea emoţională a copilului depinde de calitatea vieţii de acasă. Dacă acasă există relaţii apropiate, pozitive, atunci animalele de companie pot creşte stima de sine a copilului. În schimb, pentru copiii care sunt neglijaţi emoţional, animalul de companie joacă în special rolul de confident şi de protector împotriva singurătăţii. Într-un fel, se poate spune ca în acest caz animalul de companie devine un "substitut al mamei", copilul ataşându-se de acesta, scopul ataşamentului fiind obţinerea şi păstrarea siguranţei.

Ce să nu uităm atunci când ne decidem să adoptăm un animal

Unele tipuri de animale de companie sunt mai sigure decât altele. Este important să-ţi supraveghezi copilul atunci când acesta se află în prezenţa animalului de companie, mai ales dacă are mai puţin de 4 ani. Copiii aflaţi în perioada exploratorie (2-3 ani) şi cu un nivel mai scăzut de control al impulsurilor pot să lovească, să tragă de urechi câinele, pisica de coadă etc., ceea ce poate determina reacţii nu tocmai drăgălaşe din partea animalului. Pe de altă parte, animalul poate fi gelos pe afecţiunea pe care părinţii o poartă copilului şi să fie mai agresiv cu acesta. Din acest motiv este esenţială supravegherea celor doi, pentru a se vedea atât reacţia animalului, cât şi gradul de maturitate al copilului.

Dacă te gândeşti să iei un animal de companie este bine să răspunzi mai întâi la câteva întrebări: Este copilul tău pregătit să aibă un animal? Ai timp să-l supraveghezi? Ce fel de animal este cel mai potrivit pentru voi? Copilul tău suferă de vreo alergie? Sunteţi pregătiţi să vă angajaţi în ceva care poate dura câţiva ani? Dacă în urma răspunsurilor v-aţi decis ce animal este cel mai potrivit, înseamnă că sunteţi pregătiţi pentru noul membru al familiei.