În loc să hulești în momentele cele grele, mai bine să-I mulțumești lui Dumnezeu! În loc să cazi în deznădejde, să dai slavă! Deschide-ți inima Domnului, strigă rugându-te cu putere, grăiește cu glas mare, preamărindu-L pe Dumnezeu. Astfel, se ușurează și suferința ta, deoarece mulțumind, diavolul pleacă departe, iar ajutorul lui Dumnezeu vine lângă tine și te ocrotește.

Dacă hulești, vei pierde și sprijinul lui Dumnezeu, diavolul se va ridica mai sălbatic împotriva ta, dar și pe tine te vei vătăma mai rău. Nimic dintre cele bune nu este asemenea mulțumirii, așa cum nimic nu este mai rău decât hula. Mulțumirea este comoara cea mare, bogăția sporită, bunul neînfrânt, arma cea tare. Dimpotrivă, hula adâncește răul și ne lipsește încă și mai mult de cele pe care le-am pierdut. Ai pierdut bani? Dacă mulțumești lui Dumnezeu, folosești sufletul tău și dobândești bogăție mai mare, deoarece ai câștigat bunăvoința Domnului. Dacă blestemi însă, în afară de lucrurile pe care le-ai pierdut îți pierzi și mântuirea. Astfel, nici pe acelea nu le vei mai găsi, și sufletul tău îl vei pierde.

„Dar sunt în necaz, și îmi pierd cumpătul!”, te îndreptățești tu înaintea mea. Nu, nu sunt de vină pentru aceasta strâmtorările care te înconjoară, ci indiferența ta.

Dar oare nu este de vină sărăcia? Nu este sărăcia pricina hulirilor, pentru că atunci trebuia ca toți săracii să hulească. Căci îi vedem pe mulți care trăiesc în sărăcie și lipsuri mari, mulțumind continuu, în timp ce pe alții care, chiar dacă se bucură de bogăție și lux, nu încetează să înjure și să hulească. Deci, să nu zicem că boala, sărăcia și viața grea ne silesc să hulim. Nu sărăcia, ci nesăbuința, nu boala, ci disprețul față de Dumnezeu, nu suferințele care vin una după alta, ci lipsa de evlavie îi conduce la hulă și la orice fel de răutate pe cei care nu iau aminte. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

(Glasul Sfinților Părinți, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumenița, 2008, pp. 262-263)