Apolisul este rugăciunea de încheiere a slujbelor bisericeşti (Vecernie, Utrenie, Liturghie, Botez, Cununie etc.) în urma căreia preotul, din faţa uşilor împărăteşti, rosteşte rugăciunea de binecuvântare a credincioşilor. De asemenea, preotul dă slavă Mântuitorului, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor pentru rugăciunile şi dragostea nemărginită ce totdeauna o au pentru noi. „Cel ce a înviat din morţi (dacă este Duminică) Hristos, Adevăratul Dumnezeul Nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, ale Sfinţilor (patroni ai parohiei), ale celui întru sfinţi Părintele Nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului (dacă s-a săvârşit Sfânta Liturghie a Sfântul Ioan Gură de Aur), ale Sfinţilor prăznuiţi astăzi (pe nume) şi ale tuturor sfinţilor Săi, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitori.”

Apolisul este o pecete teologică şi doxologică a slujbei, în care luăm martori ai sfinţirii şi mântuirii noastre pe sfinţii care s-au rugat împreună cu noi, la Tronul marelui Dumnezeu în Liturghia cerească, care se săvârşeşte necontenit şi veşnic în Împărăţia lui Dumnezeu.

Sfânta Liturghie se sfârşeşte întotdeauna cu apolisul, după care preotul iese în faţa Altarului şi împarte credincioşilor pâinea neconsacrată numită anaforă. După apolis, credincioşii părăsesc cu evlavie şi plini de bucurie duhovnicească Sfânta Biserică.