Ap. Fapte 12, 1-11

În vremea aceea, regele Irod (Agripa) a pus mâna pe unii din Biserică, spre a-i pierde. Şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Şi, văzând că este pe placul iudeilor, când au venit zilele Azimelor, a mai luat şi pe Petru, pe care şi prinzându-l, l-a pus în temniţă, dându-l la patru străji de câte patru ostaşi, ca să-l păzească, vrând să-l scoată la popor după Paşti. Deci, Petru era păzit în temniţă şi se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el, de către Biserică. Dar când Irod urma să-l scoată afară, în noaptea aceea, Petru dormea între doi ostaşi, legat cu două lanţuri, iar înaintea uşii paznicii păzeau temniţa. Şi, iată, un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Şi, lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini. Şi a zis îngerul către el: Încinge-te şi încalţă-te cu sandalele! Şi el a făcut aşa. Şi i-a zis lui: Pune haina pe tine şi vino după mine. Şi, ieşind, mergea după înger, dar nu ştia că ceea ce s-a făcut prin înger este adevărat, ci i se părea că vede vedenie. Şi, trecând de straja întâi şi de a doua, au ajuns la poarta cea de fier care duce în cetate, şi poarta s-a deschis singură. Şi, ieşind, îngerul s-a depărtat de la el. Deci, Petru, venindu-şi în sine, a zis: Acum ştiu cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scos din mâna lui Irod şi din toate câte aştepta poporul iudeilor.