— Ce deosebire este între rugăciunea făcută din frica de Dumnezeu şi cea făcută din dragoste şi care sunt roadele fiecăreia?

— Rugăciunea făcută din frica de Dumnezeu este o rugăciune a începătorului, iar cea făcută din dragoste de Dumnezeu este rugăciunea celui înaintat. Roadele fiecărui fel de rugăciune sunt roadele pricinii care au determinat-o.

— Cum poate creştinul să se întărească în credinţă şi să se izbăvească de îndoială?

— Îndoiala persistă câtă vreme credinţa este teoretică, nu trăită, experimentată. De îndoială scăpăm numai atunci când Duhul Sfânt ne dă evidenţa celor crezute de noi. Fără această evidenţă, îşi face şi îndoiala lucrarea ei. Rugăciunea şi citirea cărţilor sfinte, ca şi vorbirea cu oameni duhovniceşti, sporesc credinţa şi alungă îndoiala.

— Ce fapte bune întăresc mai mult credinţa în Dumnezeu? Frica, râvna sau mai ales dragostea de Dumnezeu?

— Credinţa în Dumnezeu, împreună cu roadele ei, este aşa cum este cultura. Se întăreşte pe măsura angajării noastre pentru ea. Evident, faptele care întăresc credinţa în Dumnezeu sunt mai ales acelea care sunt specific credinţei: rugăciunea, participarea la sfintele slujbe, postul, milostenia, Sfintele Taine, dar mai ales contactul cu oamenii credincioşi. Se potriveşte aici – mutatis mutandis – cuvântul din Pateric: „Apropie-te de omul care se teme de Dumnezeu şi te vei teme şi tu de Dumnezeu”. Apropie-te de omul credincios şi vei spori şi tu în credinţă.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Teofil (Părăian), vol. I, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 49-50)