Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi sau Basarabov a fost un monah toată viața lui duhovnicească a trăit-o mai întâi ca păstor de vite, păștea vitele satului, după aceea s-a retras într-o peșteră unde se afla o mănăstire și acolo a intensificat viața de rugăciune, viața duhovnicească și a trăit într-o mare discreție și smerenie. S-a rugat mult, a postit mult și a ajuns la o desăvârșire a sufletului său încât avea o mai mare bucurie de a trăi în singurătate decât printre oameni. (…)

Se spune că atât de sensibil era și atât de milos și de milostiv, încât odată din greșeală a călcat cu piciorul pe un pui de pasăre și l-a strivit. Și a postit și s-a rugat foarte mult timp și umbla cu piciorul respectiv desculț și iarna și vara, ca semn de pocăință, de regret, de părere de rău, pentru că din neatenție a strivit un pui de pasăre.

Sfântul Dimitrie cel Nou și-a făcut din rugăciune, deci, modul său de viețuire. Nu știm multe date despre viața sa, dar știm că era un om sfânt și a dorit foarte mult să se unească cu Hristos și să stea în preajma îngerilor, pentru că luase chipul îngeresc al călugăriei. De aceea, el și-a prevăzut ziua morții și ceasul morții și s-a pregătit. Și a murit în singurătate totală. La moartea lui nu au fost prezenți decât îngerii din Ceruri. S-a așezat între două pietre și și-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

O vreme a fost uitat de toată lumea, dar apa Lomului din apropriere, cu valuri puternice, a desfăcut locul, a luat pământul și a desfăcut locul unde se afla trupul său și a luat trupul său și l-a dus în râu, atunci el s-a arătat în vis unei fetițe bolnave și i-a spus: Dacă părinții tăi mă vor scoate din locul în care mă aflu acum, tu te vei vindeca. Și îndată dimineața fetița a spus părinților ceea ce a visat și-atunci preoți și credincioși au mers la locul pe care l-a văzut în vis fetița și au găsit în apă moaștele Sfântului Dimitrie.

El, deci, a comunicat faptul că moaștele lui nu mai sunt în locul în care el a hotărât să treacă la Domnul, între cele două pietre. Într-adevăr, s-au dus acolo, au găsit moaștele, fetița s-a vindecat, iar credincioșii s-au umplut de bucurie, înțelegând că este vorba despre un sfânt al cărui trup nu a putrezit.

A fost dus la biserica satului Basarabov și a stat multă vreme acolo, săvârșind multe minuni. S-a dus vestea în tot ținutul acela, și anume sfințenia lui, prin moaștele lui a devenit izvor de tămăduire, de vindecare, de alinare de suferință, de necazuri, de boli.

Și așa, deci, s-a făcut cunoscut prin puterea rugăciunilor sale după moartea sa. Nu a fost cunoscut decât foarte puțin în vremea vieții sale pământești, dar s-a făcut cunoscut după ce sufletul său a ajuns în Ceruri. Iată cum Sfântul Cuvios Dimitrie ne arată că cine se unește cu Hristos prin rugăciune, prin pocăință, prin Sfintele Taine devine vas ales al Duhului Sfânt. Și sfințenia din suflet se transmite în trup. De aceea, moaștele sfinților rămân în nestricăciune, ca semn al lucrării Duhului Sfânt în firea umană.

Noi nu cinstim în sfinți firea omenească sau natura umană, noi cinstim în sfinți lucrarea lui Dumnezeu în natura umană. Așa după cum spune psalmistul, Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi. Deci noi nu punem în concurență cinstirea Sfinților și închinarea adusă lui Hristos. Pentru că Hristos este tocmai minunat prin lucrarea pe care o săvârșește prin Duhul Sfânt în sfinți. Deci sfinții sunt realizarea după chip și după asemănare cu Dumnezeu. De aceea, în Troparul sfinților cuvioși purtători de Dumnezeu, cum sunt numiți cuvioșii, se spune: Întru Tine, Părinte, s-a mântuit cel după chip, cel creat după Chipul lui Dumnezeu. Deci toți oamenii sunt creați după Chipul lui Dumnezeu, dar la asemănare cu Dumnezeu prin har devin numai cei care au lucrat împreună cu harul lui Dumnezeu. Deci, cei ce au ajuns la asemănare au dezvoltat chipul lui Dumnezeu din ei, făcându-l milostiv și sfânt, asemănător cu Dumnezeu Cel Sfânt și Milostiv. Aceștia sunt sfinții.

De aceea este minunat Dumnezeu întru sfinții Săi, pentru că arată milostivirea, pacea, sfințenia Sa prin oameni. Așa cum un diamant strălucește în fața soarelui, așa sfinții reflectă lumina harului și a sfințeniei lui Hristos în ei. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, deci, a fost un om simplu. Nu a făcut studii, nu a învățat meserii deosebite, a fost păstor de vite, a trăit în multă smerenie – dar a devenit foarte puternic prin lucrarea Duhului Sfânt în viața sa.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca prin mijlocirile acestor doi sfinți, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, să ne dăruiască și nouă dragoste de Dumnezeu și de Biserică, iubire pentru cele sfinte și iubire milostivă pentru ajutorarea celor aflați în nevoi.

Pelerinajul la moaștele sfinților este o căutare a ceea ce nu se află în lumea aceasta, și anume Împărăția lui Dumnezeu pe care nu o vedem, dar prin sfinții lui Hristos o simțim. De aceea, noi avem bucuria, ca pelerini, să înțelegem rostul vieții noastre. Ce este pelerinul? Un călător spre Împărăția Cerurilor, așa cum ne spune Sfânta Scriptură. Dar reperele și căile pe care mergem noi spre Împărăția Cerurilor au fost deja trasate, luminate de către sfinți. Ce arată pelerinajul, călătoria în locurile sfinte, în locurile în care Dumnezeu și-a arătat milostivirea Sa, prin oamenii Săi? Pelerinajul ne arată că nu avem cetate stătătoare aici, pe pământ. Pelerinajul arată conștiința că suntem trecători, călători pe pământ și că totul trecere repede și trecem și noi. Și pentru că totul este trecător în jurul nostru, dorim o cetate netrecătoare, veșnică, și aceasta este Împărăția lui Hristos, care nu va avea sfârșit.

Când trecem prin lumea aceasta, avem șansa să lăsăm lumină în jurul nostru sau întuneric. Lăsăm lumină prin credință, prin pocăință, prin rugăciune și prin fapte bune. Oricât de multe lucruri materiale am adunat în jurul nostru în lumea aceasta, nu luăm nimic cu noi. Și atunci, ce luăm cu noi, noi trecătorii prin lumea aceasta trecătoare? Doar ce am adunat în sufletul nostru. Acestea sunt comorile pe care le ducem în Ceruri. Lumina pe care am adunat-o în sufletul nostru prin credință, prin pocăință, prin rugăciune, prin împărtășirea cu Sfintele Taine, prin milostenie, prin faptele bune, această lumină o luăm cu noi, în sufletul nostru. Și în ziua Judecății, Hristos, într-o clipă, vede câtă lumină am adunat în suflet și potrivit luminii, iubirii milostive din suflet ne așază la rangul celor care au iubit pe Dumnezeu și au ajutat pe semenii lor în timpul vieții. Deci, când vin aici pelerini și în alte părți, la Iași și în alte locuri în care se află moaștele sfinților, credincioșii adună lumină în suflet și lumina aceasta este premergătoare în Împărăția Cerurilor.

*** Fragmente din predica Părintelui Patriarh Daniel, rostită sâmbătă, 27 octombrie, în cadrul Sfintei Liturghii, săvârșită cu prilejul hramului Catedralei Patriarhale și al Capitalei - sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor