Rugăciunea Sfântului Efrem este pen­tru oamenii încă neliberi, aşa ca mine, aşa ca, poate, mulţi din această sală. Eu aş vrea ca toţi să fie liberi. Este pentru oamenii care încă nu s-au eliberat de pa­timi, de păcat. Ea, dacă vreţi, este o variantă a rugăciunii Tatăl nostru pentru cei care încă n-au fost înfiaţi. Rugăciunea Tatăl nostru Hristos a dat-o celor înfiaţi de Tatăl. Dar atâta vreme cât nu suntem înfiaţi, nu-L putem numi pe Dumnezeu Tată. Atâta vreme cât ne aflăm în păcat, cât suntem robiţi de patimile noastre, pa­timile şi păcatele sunt „tatăl” nostru. Este cutremurător, dar aşa tâlcuiesc sfinţii.

Într-unul din imnele sale, Sfântul Simeon Noul Teolog aduce cuvintele lui Hristos, Care i S-a arătat şi i-a vorbit despre preoţie, zicând: „O, voi, care aţi în­drăznit să staţi înaintea jertfelnicului Meu pentru că Eu sunt milostiv, pentru că Eu sunt răbdător, care nefiind chemaţi aţi intrat aici, care încă nefiind fii, necurăţindu-vă prin plâns ca să ieşiţi din robie, aţi intrat la Cină ca nişte fii!”. Pentru a nu auzi cuvintele acestea în ziua Jude­căţii de la Hristos, Sfântul Efrem ne propune rugăciunea sa. Noi ştim şi din Evanghelie că Hristos multora le va spune la urmă: Plecaţi de la Mine, cei ce aţi lucrat fărădelegea, nu vă cunosc pe voi! Ca să nu auzim cuvintele acestea, Sfântul Efrem ne dă o rugăciune care ne va pregăti pentru rugăciunea Tatăl nostru. Este aceeaşi rugăciune, putem spune, dar pentru cei neînfiaţi încă.

Ce spune Hristos, cum să ne rugăm? Tatăl nostru care eşti în Ceruri. Dar Sfântul Efrem nu îndrăzneşte să-L numească pe Dumnezeu Tată. El spune: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele”. Oricine Îl poate numi pe Dumnezeu Domn şi Stăpân al vieţii sale, chiar şi cel mai păcătos. Cel care se află în adâncimea şi în robirea patimilor nu-L poate numi pe Dumnezeu Tată, pentru că nu simte, dar Îl mărturiseşte pe Dumnezeu Domn şi Stăpân al vieţii sale. Şi prin aceasta el se eliberează de toţi ceilalţi domni şi stăpâni care încearcă să ne stăpânească ‒ şi duhurile necurate, dar şi patimile.

Spune mai departe: „Doamne şi Stăpâ­nul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie”. El nu cere „să vie Împărăţia Ta”, pentru că a cere să vie Îm­părăţia lui Dumnezeu înseamnă a măr­turisi că eşti gata să o primeşti, înseamnă că eşti gata pentru ea. Pentru că venirea Împărăţiei lui Dumnezeu este sfârşitul lumii, este vremea judecăţii şi numai fiul cel înfiat, cel răscumpărat, în inima căruia Duhul a mărturisit mântuirea, cum spune Sfântul Apostol Pavel, numai acela poate chema Împărăţia lui Dumnezeu şi pe Dumnezeu Tată.

Dar Sfântul Efrem nu face asta. El spu­ne: înainte de a veni împărăţia Ta, ia de la mine duhul trândăviei, al grijii de multe şi celelalte. Tot cererea asta o are şi rugăciu­nea Tatăl nostru: „ne izbăveşte de cel viclean”. Dar Sfântul Efrem ne şi înşiruie câteva fe­luri în care cel viclean ne ispiteşte.

Prin această cerere, Sfântul Efrem face şi o spovedanie. Din cauza aceasta noi ne uşurăm când rostim această rugăciu­ne, când spunem: „Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie”. Când cer să fiu izbăvit de toate aceste duhuri, de fapt mărturisesc că sunt stăpânit de ele. „Nu mi-l da mie” înseamnă şi „ia-l de la mine”. Pentru că, dacă nu le-aş fi avut, de unde aş fi cunoscut că ele există? Dar, prin faptul că le numesc şi rog să fie luate de la mine, mărturisesc că sunt stă­pânit de ele.

Sfântul Efrem Îl mărturiseşte pe Dumnezeu nu doar Domn şi Stăpân al vieţii sale, ci şi Domn şi Stăpân al tuturor aces­tor duhuri, pe care Dumnezeu este în stare şi puternic să le ia de la el.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 99-102)