Mă simt plin de lumină, de căldură și de liniște când mă îndrept cu tot sufletul către Soarele cel nevăzut, Soarele Dreptății, Hristos, Dumnezeul meu. Atunci mi se topește gheața de pe inimă, mi-o simt spălată de necurăție și stricăciune, se risipește bezna, fuge moartea duhovnicească, se înstăpânește viața cerească, nimic din cele pământești nu mă mai atinge. „Păstrând taina credinței în cuget curat” (1 Timotei 3, 9). Pentru a avea inimă curată îți trebuie o credință creștinească sfântă, dumnezeiască, cerească, una care să poată lucra binefăcător asupra întregii tale ființe; credința nu poate sălășlui într-o inimă impură, nu poate produce schimbări binefăcătoare dacă omul persistă în viciu, nu dă semne de îndreptare.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Editura Sophia, București, 2005, p. 304)