Odinioara, când exista duhul de nevoință și fiecare încerca să urmeze pe celălalt, răul și nepăsarea nu-și găseau loc. Pe atunci pildele de virtute erau multe, dar exista și duh de nevoință. De aceea cel nepăsător nu putea rămâne printre cei buni, căci era luat târâș de aceștia. (...) Astăzi, dacă cineva vrea să trăiască cinstit și duhovnicește, nu mai încape în lume, îi vine greu. Și dacă nu ia aminte, o ia la vale pe făgașul lumesc. Odinioară binele era mult, multă și virtutea, la fel și pildele, iar răul se îneca în multul bine și puțina neorânduială ce exista în lume sau în mănăstiri, nu se vedea și nici nu vătăma. Însă acum ce se întâmplă? Exemplul rău este mult, iar puținul bine care există, este disprețuit. Se fac adică cele dimpotrivă: se îneacă puținul bine în multul rău și astfel stăpânește răul.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești – I – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 29-30)