Dacă vrei să ai o viaţă liniştită şi netulburată şi să fii încredinţat de mântuirea ta, cârmuieşte-ţi viaţa cu chibzuinţă, iar nu cu patimi necuvântătoare şi desfătări. Însă de nu vei face astfel, atunci vei cădea în toate păcatele rele şi pierzătoare, iar după ele în amărăciune şi tulburare şi, în sfârşit, dimpreună cu această viaţă, cu amar te vei lipsi şi de viaţa veşnic fericită.

Săvârşirea neîncetată a voii patimii trupeşti nu este altceva decât suferinţă şi nesănătate, boală şi slăbiciune, necaz şi întristare. Cu cât mai mult vei face voia trupului, cu atât mai mult, pe de-a-ntregul vei slăbi şi te vei face cu totul netrebnic: pe cât de mare e satisfacerea, pe atât de mari sunt suferinţele şi bolile şi nimeni n-a văzut vreodată un îmbuibat şi un beţiv cu desăvârşire sănătos. Neîncetata săvârşire a voii trupeşti şi neînfrânare fie la păcat nu este altceva decât povară, necaz, amărăciune sufletului şi nesiguranţă a mântuirii. Ţine minte pururi în sufletul tău că sfârşitul învoirii [cu patima], este împovărarea şi amărăciunea şi nu cred că vreodată vei mai dori să te înşeli cu aceasta.

 

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 42)