„Atunci semeni cu Dumnezeu, când știi să ierţi!”: Părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la malul mării

L-am cunoscut pe părintele la 11 ani de la mutarea sa în corturile drepţilor şi parcă e prezent în viaţa mea mai mult ca niciodată. Simt nevoia să îi cer iertare că nu l-am vizitat măcar o dată, simt să îi mulţumesc că pentru acest neam a suferit Aiudul, că pentru mine şi pentru noi se roagă. Să-i mulțumim că ne iubește!

Dragă cititorule,

Vreau să încep articolul de faţă cu o mărturisire. Când am ales să scriu despre Părintele Arsenie, nu ştiam multe. Nu ştiam din ce familie se trage, ce verticalitate propune, câtă dragoste emană; nu ştiam cât se împotrivea formalismului religios şi în niciun caz nu aveam habar că părintele avea mereu cuvântul potrivit, chiar şi înainte de primirea harului preoţiei.

Aşa am pornit într-un real pelerinaj la părintele, prin cărţi dar mai ales prin înregistrările cuvintelor sale. Am început să-l descopăr şi să mă minunez. Mă simt copleşit de exemplul de duhovnicie pe care părintele ni-l dă nouă, tuturor, de dragostea sa pentru vrăjmaşi, de trăirea sa. De ce copleşit? Pentru că am găsit un model de preoţie, un model de duhovnic, un model de om îngeresc.

Acum, când scriu, mă rog ca Bunul Dumnezeu să mă învrednicească să expun cât mai exact, mai real şi mai frumos viaţa şi învăţăturile Părintelui Arsenie, aşa cum le-am receptat; nu spre laudă sau mândrie, pe care părintele o numea scârboasă, ci spre cunoaştere şi mărturia vieţii marelui duhovnic de la malul mării.

 Lucrarea de faţă se vrea a fi, să spunem, de dimensiuni reduse; aşa că voi încerca să rezum, în pofida faptului că personalitatea pe care o avem în atenţie depăşeşte în anumite momente chiar bariera lumii acesteia, urzind dragostea divină pentru toţi.

„Si la jeunesse savait, si la viellese pouvait”

Locul de naştere al părintelui se află în mănoasa câmpie a Bărăganului, aproape de râul ce străbate aceste locuri, ce în vechime purta numele de Naparis, astăzi fiind cunoscut ca judeţul Ialomiţa. Din aceste locuri, fii ai satului spun că şi-ar afla rădăcinile şi alte personalităţi ale istoriei noastre, unii amintind chiar de Mihai Viteazul.

În aceste locuri aveau să se mute şi strămoşii pe linei paternă ai părintelui. O familie muncitoare de aromâni, strămutată aici tocmai din ţinuturile muntoase ale Macedoniei de nord. Amintind de bunicii săi şi de vrednicia acestora, părintele spunea mereu o istorioară pe care o aflase de tatăl său: „Un vecin din sat, impresionat de mulţimea turmele noilor veiniţi, l-a rugat pe bunicul părintelui să ia turma lui şi cele şaptezeci de oi ale sale. Mircea Papacioc i-a zis: ‹‹Păi eu numai câini am şaptezeci!››”.[1] Tot aici, la Misleanu, s-a născut şi tatăl părintelui, Vasile, care a devenit agent sanitar; şi tot în acest loc avea să o cunoască pe Stanca, o ardeleancă din neamul Muşatinilor, de pe lângă Făgăraş, strămutaţi probabil în acest loc.

„La 15 august 1914, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Stanca aduce pe lume, la o vârstă înaintată, 47 de ani, pe cel de-al şaptelea ei fiu, pe care, inspiraţi, părinţii l-au numit Anghel.”[2] Chiar dacă în registrele de la starea civilă data naşterii părintelui apare a fi 13 august 1914, aceasta din cauză că în acele vremuri naşterile nu erau înregistrate cu exactitate, părintele ştia de la mama lui că s-a născut pe data de 15 august, lucru ce avea să-l mărturisească mereu.

„Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am avut părinţi creştini. Ce ai din familie rămâne pe tot restul vieţii”

Frica de Dumnezeu, dragostea pentru tradiţii şi obiceiuri i-a fost indusă părintelui de către părinţii lui, tatăl fiind principalul donator al bisericii din sat. Una dintre frumoasele istorisiri ale cucerniciei sale avea în centru întrebarea pe care acesta i-o pusese maicii sale - de ce oaia înainte de culcare dă din picior? Și răspunsul: „Se-nchină mamă, se-nchină...!”[3]

Marele duhovnic avea să se remarce de mic copil, ca fin observator al realităţilor acestei lumi, cu un intelect aparte. Datorită surorilor sale, Anghel era la un alt nivel faţă de colegii săi de clasă. Împreună cu unul dintre fraţi îşi manifesta talentul poetic, ce avea să atragă atenţia autorităţilor acelor vremuri. Este cunoscut, de altfel, şi talentul artistic al părintelui Arsenie, talent care i-a îndreptat paşii către un liceu de arte şi meserii. Anghel nu era talentat doar din punct de vedere artistic. Se deosebeşte de ceilalţi şi din punct de vedere sportiv, fiind un foarte bun înotător, un călăreţ extraordinar, un fotbalist de primă mână şi om de bază în rugby: „Am făcut şi fotbal şi rugby, dar m-am oprit la rugby. Era odată la Bucureşti în timpul unui meci când, ieşindu-i un jucător în faţă şi neputând să-l mai ocolească, a sărit spectaculos peste el. De-atunci ziarele l-au numit ‹‹Pantera blondă››”[4].

La un moment dat au venit nişte rugbyşti italieni la părintele şi l-au întrebat dacă mai joacă (avea peste 80 de ani), atunci le-a spus: Si la jeunesse savait, si la vieillese pouvait, sintagmă ce avea să îl consacre în trecerea timpului.

Se remarcă şi în cadrul armatei, fiind apreciat până la cele mai înalte grade. Fiind numit în locul maiorului, a fost nevoit la început să facă o dare de seamă a situţiei, care odată trimisă generalului, avea să-l impresioneze atât de tare încât sergentul Anghel a fost chemat la o întrunire a comandamentului. În acele împrejurări „generalul i-a acordat foarte multă atenţie şi l-a lăudat în faţa tuturor. L-a întrebat: „Ce i-ai învăţa pe soldaţi, dacă ai fi general?”. Anghel a spus: „I-aş învăţa să moară. Dacă soldaţilor nu le-ar fi frică de moarte, nu ar mai fi atât de laşi, ar lupta cum trebuie şi ar birui.”[5]

„Influențat de militantismul legionar care proclama deviza României creștine, în 1933 Anghel Papacioc se înscrie în Mișcarea legionară, activând ca voluntar în tabere legionare. După satisfacerea stagiului militar, muncește la o fabrică de muniții la Tohanu, județul Brașov. Deoarece figura ca membru al Mișcării legionare, în 1938 este arestat, însă eliberat în urma deciziei în justiție. Totuși, în decembrie 1939 este internat în lagărul de la Miercurea Ciuc, până în aprilie 1940. După eliberare, lucrează în cabinetul unui avocat din Zărnești. În octombrie 1940 este numit primar al comunei Zărnești, funcție pe care o va deține până la 25 ianuarie 1941. În confuzia creată de rebeliunea legionară, primarul Anghel Papacioc se implică, însă fără  a manifesta o „răzvrătire” la adresa autorităților statului. La o primă sentință a justiției militare este achitat de orice penalitate.”[6]

Din nefericire, de acum începe tumultul real al vieţii pentru cel ce avea să devină părintele Arsenie Papacioc. „A trecut prin închisorile din Brașov, Aiud și Jilava, fiind eliberat în 1964.”[7] „Va tăi trista experienţă a arestului de peste 40 ori în viaţa lui şi a stat închis timp de 14 ani de zile.”[8]

Duhovnicia

Gândindu-mă la părintele Arsenie şi încercând să găsesc câteva idei sau aspecte ale duhovniciei sale, nu pot să nu amintesc de smerenie, de iubire, de lipsa formalismului, de cum trebuie să fie tratată femeia, de raportarea permanentă la timpul prezent şi multe altele.

Să le luăm pe rând, zic!

Smerenia

Întrebat de cineva cum trebuie să fii smerit, părintele a răspuns: Să nu fii mândru! Spunea părintele că cei mai sus sunt cei care au reuşit să se smerească. Singura smerenie de care au nevoie şi îngerii e să ştii să stai la locul tău.

Pentru a sublinia importanţa smereniei, părintele povestea că, fiind în Grecia, la o mănăstire a unui Sfânt Arsenie, o maică i-a cerut să scrie ceva pe o fotografie. Se gândea părintele ce să scrie, el nu ştia greaca, ea nu ştia romană, aşa că a scris „smerenia”. Maica a citit, a tradus imediat şi a căzut în genunchi. A realizat maica faptul că smerenia e cea mai importantă.[9]

Iubirea

Ce nu a putut să piardă Adam, ne-a dat Mântuitorul: darul iubirii, darul iubirii de vrăjmaşi. O iubire mare pentru Dumnezeu cere o permanentă jertfire. Niciodată nu vom trăi fără probleme si fără săbii îndreptate împotriva noastră! Nu vedeti învătătura crestină? „N-am venit să aduc pace pe pământ, ci sabie... Dusmanii omului sunt casnicii lui”. Dar toate acestea nu trebuie să descurajeze pe nimeni cu nimic. Nu ne putem închipui un om mântuit fără merite. De unde vin aceste merite? Din lupta cu suferintele, iar luptă fără jertfă nu se poate! Crucea a mântuit neamul omenesc! Nu dreptatea lui Dumnezeu, nici minunile Sale, ci Crucea! Atunci când lisus S-a răstignit, atunci a fost biruit satana.

Spunea părintele că dacă nu poţi să iubeşti pe vrăjmaşi, măcar să nu-i urăşti, că tot eşti pe drum drept. Tot din iubire părintele nu recomanda nevoinţa, ci recomanda o stare de prezenţă continuă, altfel spus nu recomanda canoniştii în duhovnicie şi nici formalismul. Nu „a zice”, ci „a mişca” înseamnă „a ajunge”.

Trebuie să iubim pe toţi cei din iad, în sensul că să suferim noi în locul lor. Dumnezeu iubeşte pe toţi cei din iad, dar nu poate să facă un lucru: să-Și calce cuvântul. Acolo e vorba de dreptatea lui Dumnezeu.

Să prețuim timpul prezent!

Timpul este cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru noi, pentru că „moartea nu vine să-i faci o cafea, ci vine să te ia”. Din experienţa acumulată la căpătâiul muribunzilor, părintele amintea că toţi aceeai ar fi dorit să mai trăiască măcar o clipă.

Să nu pierdem momentul în care trăim! Este un mesaj de la cer la noi, toate să le cugetăm în legătură cu timpul pe care îl trăim. Orice discuţie dacă vreţi sfinţiile voastre, ca slujitori, ca propovăduitori, plecaţi de la timpul ăsta.

Despre femei, spunea părintele: ea nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu esti tot, ea e tot. Nu există grad de rudenie între sot si sotie, pentru că ei sunt una.

Pentru preoţia de mâine, cu orice chip trebuie să găsiţi o femeie care să vă ajute mai mult decât oricine. Trebuie să fie și instruită, pentru că foarte multe fete o întreabă pe preoteasă anumite intimităţi femeieşti, mai repede decât pe preot.

Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Și apoi, voi trebuie mai întâi de toate să ştiţi să preţuiţi femeia foarte mult. Ea este o creatie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă daţi seama ce putere are o femeie să te scoată dintr-o stare amărâtă. Faptul că un bărbat stie că acasă are parte de o iubire desăvârşită îl face să muncească, să câstige războaiele, să-şi rezolve problemele.

Concluzii

Aşa l-am cunoscut pe părintele. Un om extraordinar de înzestrat încă din fragedă pruncie. Cu cât l-am „cunoscut” mai bine, cu atât parcă mă vad mai mic şi mai bine în acelaşi timp. Ce anomalie de sentimente... părintele mă ridică, şi totodată eu cobor, sunt mare şi în acelaşi timp minuscul.

Îmi doresc să învăţ a mă raporta la timpul de acum cu toată simţirea, să uit de formalismul ce uneori mă cuprinde, să determin cu precizie locul în care mă aflu, să aplic planul de foc duhovnicesc.

Nu îmi doresc să fiu smerit, ci după cuvântul părintelui, să nu fiu mândru. Nu îmi doresc să iubesc pe vrăjmaşi, ci, Doamne, să nu îi urăsc.

L-am cunoscut pe părintele la 11 ani de la mutarea sa în corturile drepţilor şi parcă e prezent în viaţa mea mai mult ca niciodată. Simt nevoia să îi cer iertare că nu l-am vizitat măcar o dată, simt să îi mulţumesc că pentru acest neam a suferit Aiudul, că pentru mine şi pentru noi se roagă. Să-i mulțumim că ne iubește!

*** Mărturie trimisă pe adresa redacției de către Vlad M.

[1] Sorin Alpetri,  Între timp şi veşnicie. Viaţa părintelui Aresenie Papacioc, ediţia a II-a, mult îmbunătăţită şi adăugită,  Editura Accent Print, 2015, p. 14

[2] Ibidem, p. 16

[3] Ibidem, p. 19

[4] Ibidem, p. 33-34

[5] Ibidem, p.47

[8] Sorin Alpetri, Op. Cit., p.72

[9] Despre smerenie și vorbirea de rău - Părintele Arsenie Papacioc -   https://www.youtube.com/watch?v=N68Re_ilSmg

Ultimele din categorie