Un oarecare tânăr care se instruia la Școala de Ofițeri Rezerviști îi cerea insistent Starețului să intervină ca să poată pleca din instituție și să devină numai un soldat simplu, deoarece la școală întâmpina greutăți mari. Starețul, după ce în zadar i-a recomandat răbdare, la sfârșit i-a spus:

– Fiule, du-te la azilul bolnavilor incurabili și, apropiindu-te de un beteag, să-i spui: „Prietene, vrei să schimbăm locurile? Să mergi tu la Școala de Ofițeri și eu să rămân în patul tău!”. Ai fi văzut atunci, dacă ar fi avut o astfel de posibilitate, că ar fi sărit ca arcul și ar fi alergat cu bucurie să-ți ia locul tău sau încă unul și mai greu. Ah, fiule! Suntem sănătoși și suntem numai cârteală și sclifoseală!

Și tânărul a plecat schimbat și reînsuflețit.

(Arhimandritul Epifanie Teodoropulos, Crâmpeie de viață, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 119)