În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să vină și să vindece pe sluga lui. Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicând: Vrednic este să-i faci lui aceasta, căci iubește neamul nostru și el ne-a zidit sinagoga. Iar Iisus mergea cu ei. Și, nefiind El acum departe de casă, a trimis la El prieteni, zicându-I: Doamne, nu Te osteni, că nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu. De aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic să vin la Tine. Ci spune cu cuvântul și se va vindeca sluga mea. Căci și eu sunt om pus sub stăpânire, având sub mine ostași, și zic acestuia: Du-te, și se duce, și altuia: Vino, și vine, și slugii mele: Fă aceasta, și face. Iar Iisus, auzind acestea, S-a mirat de el și, întorcându-Se, a zis mulțimii care venea după El: Zic vouă că nici în Israel n-am aflat atâta credință. Și, întorcându-se cei trimiși acasă, au găsit sluga sănătoasă. (Luca 7, 1-10) (Sâmbătă în săptămâna a 22-a după Rusalii)

Evenimentul descris în această pericopă s-a petrecut după ce Domnul Iisus, înconjurat de mulțimi pe muntele Fericirilor, a ținut o cuvântare despre adevărata iubire și cum anume se probează ea în viața de zi cu zi. Imediat după aceasta a intrat în orașul Capernaum, aflat la malul lacului Galileii, important centru comercial și cetate cosmopolită în care locuiau, alături de iudei, greci, romani și alte neamuri. Aici ni se amintește despre un sutaș sau un centurion, adică un reprezentant al autorităților romane care avea în subordine o sută de soldați. Așadar, o garnizoană romană era staționată în oraș, însă aici romanii nu păreau a fi socotiți ca ocupanți sau cel puțin relațiile lor cu localnicii nu erau conflictuale. Sutașul care era iudeu și reprezentantul altei credințe decât cea a statului roman L-a rugat pe Domnul Iisus să îi vindece sluga bolnavă. Însă nu direct. Prietenia bătrânilor cetății cu acest străin fiind una deosebită, aceștia au venit la Iisus și L-au rugat să îndeplinească rugămintea romanului, caracterizându-l prin cuvintele: „iubește neamul nostru și el ne-a zidit sinagoga”. Amiciția lor arată că fuseseră depășite granițele culturale, ba chiar și cele religioase. Prin contrast, la Ierusalim iudeii au refuzat să intre în pretoriu, la judecata Domnului de către Pilat pentru ca să nu se spurce că au intrat într-o casă de romani. Așadar, diferența de atitudine este evidentă. În cazul de aici, nu ni se spune dacă sutașul a îmbrățișat credința iudeilor, ceea ce ar fi fost greu atât pentru el ca ostaș în solda Romei, dar și pentru iudei care greu acceptau convertirea cuiva. Însă din continuarea povestirii reiese aprecierea de care se va bucura sutașul și din partea Domnului Iisus. Mai este de menționat că ruinele sinagogii, numită până azi „sinagoga albă”, se pot vedea și azi printre grămada de pietre unde odinioară era cetatea. Fusese clădită din marmură care contrasta cu piatra negricioasă a caselor din jur.

Imediat, Hristos pornește spre locuința soldatului fără a pune întrebări sau a face diferențe naționale ori de altfel, însă fiind pe drum, sutașul trimite un alt emisar. Acesta Îl roagă pe Iisus să nu mai vină până în casă. Oare s-a temut acest roman de tulburarea pe care o va face în popor prin intrarea Învățătorului în casa lui? Mai degrabă din cuvintele Evangheliei se înțelege că smerenia l-a determinat pe roman să ia o asemenea atitudine. Se considera nevrednic pentru un asemenea oaspete. Se considera nepotrivit chiar și să vină el în persoană înaintea Domnului. De aceea, Îi cere lui Iisus să îi vindece sluga numai printr-un cuvânt. Avea nădejdea că așa cum el care e pus peste o sută de soldați și atunci când le poruncește acestora, ei împlinesc, tot așa și Domnul cu puterea Sa, poruncește vindecarea și aceasta se va produce îndată. Iisus rămâne surprins de această atitudine și îl laudă pe sutaș, spunând că nicăieri la evrei nu a găsit atâta credință. Și imediat atunci sluga s-a făcut sănătoasă. 

În ce anume constă credința sutașului? În primul rând, în faptul că se supune rânduielii în care se află. El slujește acolo unde este pus, la fel și cei aflați sub ascultarea lui. În al doilea rând, credința sa constă în totala conștiință a faptului că tot așa cum el este sutaș, tot așa Hristos a venit să vindece pe cei aflați în necaz. Iar în al treilea rând, crede că mântuirea vine totuși din neamul lui Israel, de aceea chiar dacă e căpetenie, se smerește și se consideră nevrednic de întâlnirea cu Mântuitorul. Modelul de credință a străinului lăudat de Iisus astăzi poate fi și pentru noi prilej de respectare a orânduirii sociale în care ne aflăm, dar mai ales motiv de reflecție. Credința nu e un obiect posedat numai de „ai noștri”, ci izvorăște și printre cei altfel decât noi, chiar și printre păgâni. Atunci când un așa-numit necredincios dovedește dragoste de aproapele, respect față de rânduiala păcii și modestie, ne poate fi exemplu în credință. Iar atunci ne putem compara credința noastră, a celor care știm în Cine credem și cum credem, cu credința celor care, deși nu sunt practicanți ca noi, pot să ne modeleze duhovnicește.