În vremea aceea, când învăța Iisus, cineva a zis către El din mulţime: Învăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moştenirea. Iar El i-a zis: Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi? Şi a zis către ei: Vedeţi şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisos. Şi a zis către ucenicii Săi: De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Priviţi la corbi, că nici nu seamănă, nici nu seceră; ei n-au cămară, nici jitniţă, şi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările! și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Deci dacă nu puteţi să faceţi nici cel mai mic lucru, de ce vă îngrijiţi de celelalte? Priviţi la crini cum cresc: Nu torc, nici nu ţes. Şi zic vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. iar dacă iarba care este azi pe câmp, iar mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu aşa o îmbracă, cu cât mai mult pe voi, puţincredincioşilor! Şi voi să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu fiţiîngrijoraţi. Căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de acestea. Căutaţi mai întâi împărăţia Lui. Şi toate acestea se vor adăuga vouă. (Luca 12, 13-15; 22-31) (Luni în săptămâna a 25-a după Rusalii)

Atitudinea omului care aleargă continuu după înavuțire nu este bineplăcută lui Dumnezeu. Există numeroase mărturii în acest sens: Hristos fericește pe cei săraci spunând despre ei că vor moșteni Împărăția cerurilor, îndeamnă deseori să nu adunăm comori pe pământ, ci în cer. Își alege mulți ucenici dintre oameni cu puțină avere, zăbovește rar în case de bogați și chiar afirmă la un moment dat că e mai greu acestora să se mântuiască, decât unei cămile să intre prin urechile acului. Desigur, adaugă faptul că la Dumnezeu e cu putință orice, prin urmare nu în sine bogăția împiedică la mântuire, ci reaua ei întrebuințare. A căuta să aduni comori e un lucru neimportant, din moment ce viața e scurtă și în locul interesului pentru cele duhovnicești, omul se oprește adesea la cele care se risipesc. Acest adevăr este nuanțat și în Psalmul (48, 10-11): „Fiecare vede că înţelepţii mor, cum mor şi cei neînţelepţi şi nebunii, şi lasă altora bogăţia lor. Mormântul lor va fi casa lor în veac, locaşurile lor din neam în neam, deşi numit-au cu numele lor pământurile lor”. Nebunia omului de a stăpâni peste ceva care, în definitiv nu e al său, ci i s-a dat de către Dumnezeu spre întrebuințare, este de neînțeles. Iar în această nebunie omul cade puțin câte puțin, fără să își dea seama și ajunge la abateri mari, precum numirea pământurilor cu numele propriu sau credința că stăpânirea pământului este de la sine, și nu din darul lui Dumnezeu. Căutarea strictă a celor materiale e un lucru inferior și ne aseamănă cu animalele care nu știu altceva decăt să caute să mănânce, de dimineața până seara. Același psalm se încheie cu versetul: „Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Psalmi 48, 21).

Se pare că astfel de interlocutori întâlnea nu arareori Domnul. Astfel, la un moment dat S-au aflat în fața Lui unii care Îi cereau să judece cui i se cuvine moștenirea părintească. Însă Hristos nu este justițiar în treburile lumești, așa cum erau odinioară regii David și Solomon, ci este Judecătorul cerului și al pământului. Omul care caută să se judece în stil omenesc, în genul „dă-mi ce-i al meu și ia ce-i al tău”, ar putea avea surprize atunci când încearcă să-și găsească în spațiul religios dreptatea lumească. Nicicum Biserica n-ar putea fi împotriva justiției. Însă Hristos nu a venit să împartă averi, testamente și moșteniri, ci să scape lumea de păcat și de durerea provocată de păcat. De aceea, sfatul Domnului este tranșant: „Vedeţi şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisos”.

Imediat după această întâlnire neobișnuită, Domnul rostește pilda bogatului nesăbuit căruia i-a rodit țarina din belșug, text citit în Evanghelia duminicii a 26-a după Rusalii. Pericopa acestei zile lasă deoparte această pildă și continuă cu cuvinte de folos adresate apoi ucenicilor, despre grijile lumești. Grija principală trebuie să fie a-I plăcea lui Dumnezeu. Celelalte sunt secundare: ce vom mânca, ce vom îmbrăca. Dacă păsările și animalele câmpului nu își fac griji, iar Dumnezeu le ocrotește, atunci omul, cu atât mai mult, este protejat de Creatorul său. Noi în schimb încercăm să ne îmbunătățim viața în așa-zisa calitate, în opțiuni, căutând să realizăm un rai pe pământ, să construim un paradis după chipul și asemănarea noastră. Acesta ne oferă confort, plăcere, dar din el s-ar putea ca Dumnezeu să lipsească. Prea des înlocuim în viaţă verbul „a fi” cu „a avea” şi astfel întrebarea asupra sensului nici nu se mai pune, pentru că ar risca o fundătură. Scriitorul rus Lev Tolstoi descria într-un jurnal al său, acum 100 de ani, viața omului modern care crede că și-a îmbunătățit stilul existenței astfel: „Maşini pentru a face ce? Telegraful pentru a transmite ce? Căi ferate pentru a merge încotro? Şi cine merge? Spitale, doctori, farmacişti, pentru a prelungi viaţa, dar pentru ce s-o prelungească? [...] Veniţi-vă în fire preţ de un ceas şi veţi vedea limpede că singurul lucru important în viaţă nu-i ceva exterior. Avem nevoie doar de ce se află în noi înşine...” (10 mai 1910). 

Mulți ne plângem azi mai ales de faptul că nu ne mai ajunge timpul. Paradoxal, durează tot mai puțin timp un transport cu mașina sau cu trenul dintr-un loc în altul. Să ne închipuim cum se deplasau strămoșii noștri, cel mult cu căruța și diligența. Paradoxal, comunicăm mult mai bine prin telefon, internet și alte mijloace moderne. Plicurile sunt înlocuite de e-mailuri, vizitele prin conferințe WhatsApp, Messenger și Zoom. Dar noi ne plângem tot mai tare că timpul nu ne mai permite să realizăm lucrurile pe care le reușeam înainte. Cât despre rugăciune și întâlnirea cu Dumnezeu, evident că nu mai este timp. 

Și, totuși, în această lipsă, singurul care umple timpul cu sens e Dumnezeu. Numai căutând Împărăția lui Dumnezeu, care este înăuntrul nostru și între noi, doar astfel celelalte se vor adăuga fără greutate. Să ne amintim de aceste lucruri încheind tot cu un fragment din Psalmul 48: „Să nu te temi când se îmbogăţeşte omul şi când se înmulţeşte slava casei lui. Că la moarte el nu va lua nimic, nici nu se va coborî cu el slava lui. chiar dacă sufletul lui se va binecuvânta în viaţa lui şi te va lăuda când îi vei face bine, totuşi intra-va până la neamul părinţilor lui şi în veac nu va vedea lumină” (48, 17-20).